Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 397 din 5 mai 2005
Monitorul Oficial 862 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 862/2008)
HOTARARE nr. 1.638 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmeaza a fi virate Fondului "Proprietatea" si al celor decontate operatorilor economici ca urmare a indeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul Romaniei, actionand prin Ministerul Finantelor Publice, si Republica Irak, actionand prin Ministerul Finantelor, semnat la Amman la 18 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 20 decembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã cuantumul sumelor ce urmeazã a fi virate fondului "proprietatea" şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor acordului bilateral dintre guvernul româniei, acţionând prin ministerul finanţelor publice, şi republica irak, acţionând prin ministerul ...
Monitorul Oficial 741 din 03 Noiembrie 2008 (M. Of. 741/2008)
HOTARARE nr. 38 din 23 octombrie 2008 privind aprobarea Normei nr. 22/2008 pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii administrate privat in titluri de stat EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 3 noiembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 25 alin. (3) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. f) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005 , comisia de supraveghere a sistemului de pensii private emite urmãtoarea hotãrâre: art. 1 se aprobã norma nr. 22/2008 pentru modificarea temporarã a limitei ...
Monitorul Oficial 397 din 27 Mai 2008 (M. Of. 397/2008)
HOTARARE nr. 25 din 20 mai 2008 pentru aprobarea Normei nr. 13/2008 privind modificarea temporara a procentului maxim care poate fi investit in instrumente ale pietei monetare pentru fondurile de pensii administrate privat EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 27 mai 2008
În temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. f) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005 , având în vedere prevederile art. 25 alin. (3) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, comisia de supraveghere a sistemului de pensii private emite urmãtoarea hotãrâre: art. 1 se aprobã norma nr. 13/2008 privind modificarea temporarã a procentului ...
HOTARARE nr. 530 din 21 mai 2008 privind recunoasterea Asociatiei Magistratilor din Romania ca fiind de utilitate publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 27 mai 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 39 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 246/2005 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte asociaţia magistraţilor din românia, persoanã juridicã românã de drept privat, fãrã scop patrimonial, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. regina elisabeta nr. 53, et. 6, sectorul 5, ca fiind de utilitate publicã. ...
Monitorul Oficial 334 din 30 Aprilie 2008 (M. Of. 334/2008)
HOTARARE nr. 141 din 6 februarie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Dolj, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Dolj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 30 aprilie 2008
În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi ale art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul dolj, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 687 şi 687 bis din 18 septembrie 2002, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. ...
Monitorul Oficial 124 din 18 Februarie 2008 (M. Of. 124/2008)
HOTARARE nr. 144 din 13 februarie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de calcul al contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 18 februarie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 99 alin. (1) din legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncã şi boli profesionale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã normele metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, hotãrârea guvernului nr. 176/2007 privind aprobarea normelor ...
Monitorul Oficial 19 din 10 Ianuarie 2008 (M. Of. 19/2008)
HOTARARE nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicata*) privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2008
HotĂ?rÂre nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicatã*) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant*) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2008 _________ *) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 674/2007 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 19 iulie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare. hotãrârea guvernului nr. 321/2005 ...
Monitorul Oficial 727 din 26 Octombrie 2007 (M. Of. 727/2007)
HOTARARE nr. 1.285 din 24 octombrie 2007 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale, prevazute in bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului pe anul 2007, pentru finantarea unor cheltuieli de capital pentru unitati de invatamant preuniversitar de stat, precum si pentru modificarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 26 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 7 alin. (3) şi al prevederilor anexei nr. 3/25/22 la ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 88/2007 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã repartizarea sumei de 400.000 mii lei din transferuri din bugetul de stat cãtre bugetele locale, prevãzute în bugetul ministerului educaţiei, cercetãrii şi tineretului pe anul 2007, pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar de stat, potrivit anexei nr. 1. ...
Monitorul Oficial 691 din 11 Octombrie 2007 (M. Of. 691/2007)
HOTARARE nr. 1.143 din 18 septembrie 2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 11 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 8 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se instituie regimul de arie naturalã protejatã şi se aprobã încadrarea în categoriile de management corespunzãtoare pentru urmãtoarele situri:*t*┌────┬────────────────────────────┬─────────┬─────────────┬────────────────────┐│nr. │ aria naturalã protejatã │ suprafaţ│ judeţul │ nr. avizului ││ ...
Monitorul Oficial 661 din 27 Septembrie 2007 (M. Of. 661/2007)
HOTARARE nr. 1.082 din 5 septembrie 2007 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 27 septembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2007 - 31 martie 2008, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile publice prevãzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire prevederile programului de iarnã ...