Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 30 din 30 iunie 2008
Monitorul Oficial 493 din 02 Iulie 2008 (M. Of. 493/2008)
HOTARARE nr. 32 din 30 iunie 2008 privind validarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, ale legii nr. 373/2004 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, cu modificãrile şi completãrile ...
HOTARARE nr. 30 din 30 iunie 2008 privind validarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, ale legii nr. 373/2004 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, cu modificãrile şi completãrile ...
HOTARARE nr. 29 din 30 iunie 2008 privind validarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, ale legii nr. 373/2004 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, cu modificãrile şi completãrile ...
HOTARARE nr. 28 din 30 iunie 2008 privind validarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, ale legii nr. 373/2004 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 492 din 01 Iulie 2008 (M. Of. 492/2008)
HOTARARE nr. 31 din 30 iunie 2008 privind validarea unui mandat de senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 1 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din constituţia româniei, republicatã, ale legii nr. 373/2004 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, cu modificãrile şi completãrile ...
HOTARARE nr. 24 din 30 iunie 2008 privind demisia unui senator EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 1 iulie 2008
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã, ale art. 7 din legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 194 din regulamentul senatului, senatul adoptã prezenta hotãrâre. articol unic senatul ia act de cererea de demisie a domnului senator neagoe b. otilian, ales în circumscripţia electoralã nr. 8 braşov, aparţinând grupului parlamentar al partidului social democrat, şi declarã vacant locul de senator deţinut de acesta. aceastã hotãrâre a fost adoptatã de senat ...
Monitorul Oficial 488 din 01 Iulie 2008 (M. Of. 488/2008)
HOTARARE nr. 669 din 24 iunie 2008 privind darea in administrarea Ministerului Justitiei, pentru Judecatoria Mizil, a unui imobil proprietate publica a statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 1 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã darea în administrarea ministerului justiţiei, pentru judecãtoria mizil, a unui imobil proprietate publicã a statului, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bazã de ...
Monitorul Oficial 485 din 30 Iunie 2008 (M. Of. 485/2008)
HOTARARE nr. 684 din 24 iunie 2008 privind aprobarea licentei de concesiune a activitatii miniere de exploatare, incheiata intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Societatea Comerciala NOVAGRAN - S.R.L. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 30 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 13, al art. 17 alin. (1), al art. 18 alin. (2) lit. a) şi al art. 21 alin. (1) şi (2) din legea minelor nr. 85/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã licenţa de concesiune a activitãţii miniere de exploatare a granitului, încheiatã între agenţia naţionalã pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercialã novagran - s.r.l., cu sediul în municipiul bucureşti, str. ion brezoianu nr. 27, et. 8, sectorul ...
Monitorul Oficial 480 din 30 Iunie 2008 (M. Of. 480/2008)
HOTARARE nr. 686 din 24 iunie 2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 30 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã punctele 31^1 şi 31^2 din titlul ...
HOTARARE nr. 661 din 18 iunie 2008 pentru aprobarea participarii delegatiei Romaniei la Jocurile Olimpice de Vara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 30 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã participarea delegaţiei româniei la festivitãţile prilejuite de jocurile olimpice de varã, care se vor desfãşura la beijing - china. art. 2 (1) cheltuielile determinate de participarea delegaţiei româniei la activitatea prevãzutã la art. 1 se suportã de fiecare instituţie reprezentatã în cadrul delegaţiei româniei, respectiv de administraţia prezidenţialã, ministerul internelor şi reformei administrative, ministerul afacerilor externe, serviciul de protecţie şi pazã şi serviciul de telecomunicaţii speciale, din bugetele ...








