Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 19 din 16 iulie 1991
Monitorul Oficial 226 din 19 August 1994 (M. Of. 226/1994)
HOTARARE nr. 457 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 19 august 1994
În temeiul prevederilor art. 115 din constituţia româniei şi al celorlalte reglementări legale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării şi politica guvernului în domeniile gospodăririi apelor, pădurilor şi protecţiei mediului.art. 2În realizarea obiectului sau de activitate, ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului are următoarele atribuţii principale:(1) organizează aplicarea legilor şi hotărârilor guvernului în concordanţă cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei agenţilor economici, instituţiilor şi organelor locale ale administraţiei de stat;(2) analizează evoluţia fenomenelor specifice activităţilor sale, în corelare cu tendinţele pe plan mondial, în ...
Monitorul Oficial 223 din 18 August 1994 (M. Of. 223/1994)
HOTARARE nr. 456 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 18 august 1994
În temeiul prevederilor art. 115 din constituţia româniei şi al celorlalte reglementări legale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1ministerul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării şi politica guvernului în domeniile amenajării teritoriului, urbanismului, lucrărilor publice şi construcţiilor, cu respectarea autonomiei locale.art. 2ministerul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului are următoarele atribuţii:(1) organizează aplicarea legilor şi hotărârilor guvernului, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei agenţilor economici, a instituţiilor şi autorităţilor administraţiei locale;(2) fundamentează şi asigură aplicarea politicii guvernului în domeniile sale de activitate;(3) elaborează, propune măsuri şi acţionează pentru aplicarea strategiilor guvernului ...
HOTARARE nr. 455 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 18 august 1994
În temeiul prevederilor art. 115 din constituţia româniei şi al celorlalte reglementări legale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1ministerul turismului este organul administraţiei publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării şi politica guvernului în domeniul turismului.art. 2În realizarea obiectului sau de activitate, ministerul turismului are următoarele atribuţii:(1) organizează aplicarea legilor şi hotărârilor guvernului în domeniul turismului, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei agenţilor economici, instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice locale;(2) elaborează, promovează şi aplică politicile de dezvoltare şi strategia guvernului în domeniul turismului, orientând în acest sens activitatea agenţilor economici;(3) iniţiază şi promovează acte normative, norme şi reglementări vizând ...
Monitorul Oficial 220 din 17 August 1994 (M. Of. 220/1994)
HOTARARE nr. 450 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 17 august 1994
În temeiul prevederilor art. 115 din constituţia româniei şi al celorlalte reglementări legale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1ministerul justiţiei este organul administraţiei publice centrale de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în domeniul administraţiei justiţiei, al executării pedepselor penale, precum şi cu privire la activitatea ministerului public, asigurând condiţiile necesare funcţionarii întregului sistem al justiţiei, pe baza strictei aplicări a legii, corespunzător principiilor democratice ale statului de drept.art. 2raporturile ministerului justiţiei cu instanţele judecătoreşti şi cu ministerul public sunt cele prevăzute în legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi în alte acte normative.art. 3În vederea realizării obiectivelor prevăzute la ...
Monitorul Oficial 219 din 16 August 1994 (M. Of. 219/1994)
HOTARARE nr. 449 din 29 iulie 1994 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 16 august 1994
În temeiul prevederilor art. 115 din constituţia româniei şi al celorlalte reglementări legale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1ministerul finanţelor se organizează şi funcţionează ca organ al administraţiei publice centrale de specialitate care aplica strategia şi programul guvernului în domeniul finanţelor publice.art. 2ministerul finanţelor exercită administrarea generală a finanţelor publice, asigurând dezvoltarea activităţii economice pe criterii de eficienţă şi echilibru economic, prin utilizarea pârghiilor financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi prin stimularea iniţiativei agenţilor economici.art. 3ministerul finanţelor îndeplineşte următoarele atribuţii principale:(1) elaborează proiectul bugetului de stat, iar după aprobarea acestuia de către parlament ia măsurile necesare pentru asigurarea ...
Monitorul Oficial 204 din 08 August 1994 (M. Of. 204/1994)
HOTARARE nr. 444 din 29 iulie 1994 cu privire la indexarea pensiilor de asigurari sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor si a altor venituri ale populatiei, incepand cu luna iulie 1994 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 8 august 1994
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1ca urmare a creşterii preţurilor de consum, se indexează cu 6% următoarele venituri ale populaţiei:a) pensiile de asigurări sociale de stat, militare i.o.v.r. şi cele stabilite potrivit legii nr. 42/1990, republicată;b) pensiile agricultorilor;c) indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor încadraţi în gradul i de invaliditate;d) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislaţiei de pensii;e) suma lunară acordată mamelor eroilor martiri, potrivit legii nr. 42/1990, republicată;f) indemnizaţiile şi sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul legii nr. 49/1991, cu modificările ulterioare;g) ajutoarele băneşti trimestriale care se acordă potrivit decretului-lege nr. 70/1990;h) ajutoarele pentru soţiile militarilor ...
Monitorul Oficial 173 din 08 Iulie 1994 (M. Of. 173/1994)
HOTARARE nr. 335 din 23 iunie 1994 privind aprobarea statelor de functii si de personal pentru instantele judecatoresti si parchete EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 8 iulie 1994
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă statele de funcţii şi de personal pentru instanţele judecătoreşti şi parchete, conform anexelor nr. 1 şi 2, care fac parte din prezenta hotărâre.art. 2prerogativele cuprinse în art. 120 alin. 2 din legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească se exercită de către ministrul justiţiei, în limita numărului maxim de posturi aprobat.prim-ministru nicolae vĂcĂroiucontrasemnează: ----------------- ministrul justiţiei, gavril iosif chiuzbaianministru de stat, ministrul muncii siprotecţiei sociale,dan mircea popescu ministru de stat, ministrul finanţelor, florin georgescubucureşti, 23 iunie 1994.nr. 335.anexa 1ministerul justiŢieidirecţia de organizare şi resurse umanestatul de personalpentru organele puterii judecătoreşti───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────nr. funcţia ...
Monitorul Oficial 170 din 06 Iulie 1994 (M. Of. 170/1994)
HOTARARE nr. 323 din 18 iunie 1994 pentru aprobarea Programului cercetarilor statistice pe anul 1994 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 6 iulie 1994
În temeiul art. 7 din ordonanţa guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă programul cercetărilor statistice pe anul 1994 al comisiei naţionale pentru statistică, prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2alte lucrări statistice, în afară celor cuprinse în programul cercetărilor statistice pe anul 1994, pot fi realizate în condiţiile art. 17 din ordonanţa guvernului nr. 9/1992.art. 3pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:- alin. 2 al art. 2, alin. 2 al art. 3 şi art. 4 din hotărârea guvernului nr. 109/1990 privind cercetarea selectivă a bugetelor de familie în ...
Monitorul Oficial 166 din 01 Iulie 1994 (M. Of. 166/1994)
HOTARARE nr. 279 din 16 iunie 1994 privind aprobarea folosirii definitive si temporare a unor terenuri forestiere in alte scopuri decat cele silvice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 1 iulie 1994
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă folosirea definitivă de către regia autonomă a lignitului din românia, pentru extracţia lignitului în carierele timişeni-pinoasa şi jilţ, din judeţul gorj, a terenurilor forestiere în suprafaţă totală de 130,9910 ha, prevăzute în tabelul-anexă nr. 1 la prezenta hotărâre, aflate în administrarea regiei autonome a pădurilor "romsilva" - filiala silvică tîrgu jiu, precum şi defrişarea eşalonată a vegetaţiei forestiere de pe suprafaţa de 33,1569 ha din aceste terenuri.art. 2În compensarea terenurilor prevăzute la art. 1, regia autonomă a lignitului din românia va realiza, până la data de 31 decembrie 1994, cu fonduri proprii, pe baza ...
Monitorul Oficial 124 din 19 Mai 1994 (M. Of. 124/1994)
HOTARARE nr. 168 din 18 aprilie 1994 privind organizarea in Romania, in anul 1995, a unor manifestari dedicate celei de-a 50 aniversari a UNESCO si celei de-a X-a aniversari a Anului International al Tineretului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 19 aprilie 1994
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) se aprobă organizarea în românia, în anul 1995, a manifestărilor dedicate celei de-a 50 aniversări a unesco şi celei de-a x-a aniversări a anului internaţional al tineretului, cuprinse în anexa nr. 1.(2) se aprobă, de asemenea, înţelegerile încheiate de ministerul tineretului şi sportului şi comisia naţională a româniei pentru unesco cu unesco şi federaţia mondială a asociaţiilor, centrelor şi cluburilor unesco, cuprinse în anexele nr. 2 si, respectiv, 3.art. 2comisia naţională a româniei pentru unesco şi ministerul tineretului şi sportului răspund de coordonarea programului manifestărilor menţionate în anexa nr. 1.art. 3cheltuielile de organizare care rezultă din ...