Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 527 din 29 august 2003
Monitorul Oficial 757 din 12 Noiembrie 2012 (M. Of. 757/2012)
LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii privind aplicarea în timp a legii penalecap. i domeniul de reglementareart. 1 prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului penal.art. 2 În cuprinsul prezentei legi, prin codul penal din 1969 se înţelege legea nr. 15/1968 privind codul penal al româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 669 din 01 Octombrie 2007 (M. Of. 669/2007)
HOTARARE nr. 980 din 22 august 2007 privind modificarea si completarea anexei nr. 11 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 1 octombrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic datele de identificare şi valorile de inventar ale bunurilor imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea ministerului justiţiei - administraţia naţionalã a penitenciarelor şi unitãţile subordonate acesteia, înregistrate la ministerul economiei şi finanţelor şi specificate în anexa nr. 11 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat ...
Monitorul Oficial 644 din 21 Septembrie 2007 (M. Of. 644/2007)
HOTARARE nr. 650 din 27 iunie 2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Neamt, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Neamt EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 21 septembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul neamţ, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 628 şi 628 bis din 23 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 710 din 18 August 2006 (M. Of. 710/2006)
HOTARARE din 26 noiembrie 2002 definitiva la 26 februarie 2003, in Cauza Mosteanu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A DOUA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 18 august 2006
(cererea nr. 33.176/1996) În cauza moşteanu şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a doua), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii j.-p. costa, preşedinte, a.b. baka, gaukur jorundsson, l. loucaides, c. bîrsan, m. ugrekhelidze, doamna a. mularoni, judecãtori, şi domnul t.l. early, grefier adjunct de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 octombrie 2000 şi 5 noiembrie 2002, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã ultimã datã: ...
Monitorul Oficial 514 din 14 Iunie 2006 (M. Of. 514/2006)
HOTARARE din 1 decembrie 2005 definitiva la 1 martie 2006, in Cauza Paduraru impotriva Romaniei*) (Cererea nr. 63.252/00) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 14 iunie 2006
__________ *) traducere. aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în cazurile definite în art. 44 paragraful 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã. În cauza pãduraru împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, l. caflisch, c. bîrsan, v. zagrebelsky, doamnele a. gyulumyan, r. jaeger, i. ziemele, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 10 noiembrie 2005, ...
Monitorul Oficial 619 din 30 August 2003 (M. Of. 619/2003)
DECRET nr. 527 din 29 august 2003 privind eliberarea si promovarea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 619 din 30 august 2003
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 99 alin. (1) din constituţia româniei, precum şi ale art. 40 alin. 2 din legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere propunerea ministrului justiţiei, preşedintele româniei decreteazã: articol unic pe data prezentului decret, domnul procuror joita tanase se elibereazã, la cerere, din funcţia de procuror general al parchetului de pe lângã curtea suprema de justiţie. pe aceeaşi data, domnul ilie botos, procuror general adjunct la ...
Monitorul Oficial 503 din 11 Iulie 2003 (M. Of. 503/2003)
DECRET nr. 431 din 30 iunie 2003 privind conferirea Crucii Comemorative a celui de-al doilea Razboi Mondial, 1941-1945 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 11 iulie 2003
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 99 din constituţia româniei, ale art. 2 alin. (1) din legea nr. 68/1994 privind înfiinţarea medaliei "crucea comemorativa a celui de-al doilea rãzboi mondial, 1941-1945", republicatã, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. c pct. iii şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii naţionale, pentru servicii militare aduse româniei în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, preşedintele româniei ...
Monitorul Oficial 36 din 20 Aprilie 1950 (M. Of. 36/1950)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950
Art. 1 pentru întãrirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia r.p.r; pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinţe supuse degradãrii din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare numãr de imobile; pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare; se nationalizeaza imobilele prevãzute în listele anexe, înregistrate la cancelaria consiliului de miniştri sub nr. 543 din 14 aprilie 1950, care fac parte integrantã din prezentul decret şi la a cãror alcãtuire s-a ţinut seama de urmãtoarele criterii: 1. imobilele cladite care ...