Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 3 din 3 ianuarie 2023
Monitorul Oficial 40 din 13 Ianuarie 2023 (M. Of. 40/2023)
DECRET nr. 61 din 12 ianuarie 2023 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea ordinului şi medaliei naţionale pentru merit, aprobată prin legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare, cu prilejul zilei culturii naţionale,în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante de care au dat dovadă în activitatea de promovare a valorilor şi personalităţilor culturii naţionale, atât în ţară, cât şi peste hotare,preşedintele româniei ...
DECRET nr. 62 din 12 ianuarie 2023 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (3), ale art. 7 lit. a din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legii nr. 8/2003 privind ordinul meritul cultural şi medalia meritul cultural, cu modificările ulterioare, cu prilejul zilei culturii naţionale,în semn de apreciere pentru excelenţa de care au dat dovadă în întreaga lor activitate închinată artei, contribuind la promovarea acesteia în rândul publicului larg, atât din ţară, cât şi de peste hotare,preşedintele româniei ...
DECRET nr. 56 din 12 ianuarie 2023 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea pentru completarea art. 291 alin. (3) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 12 ianuarie 2023.nr. 56.-----
Monitorul Oficial 36 din 12 Ianuarie 2023 (M. Of. 36/2023)
DECRET nr. 49 din 11 ianuarie 2023 pentru promulgarea Legii privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 12 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea privind modificarea art. 14 lit. a) din legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, 11 ianuarie 2023.nr. 49.-----
Monitorul Oficial 25 din 09 Ianuarie 2023 (M. Of. 25/2023)
DECRET nr. 36 din 9 ianuarie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 25 din 9 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii, având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 3.215/2022,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul judecător drăgulescu leontin, delegat în funcţia de preşedinte al secţiei i civile a tribunalului buzău, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, ...
Monitorul Oficial 20 din 06 Ianuarie 2023 (M. Of. 20/2023)
DECRET nr. 24 din 6 ianuarie 2023 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 20 din 6 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 3/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea ordonanţei guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din munţii apuseni şi în rezervaţia biosferei „delta dunării“ şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannis bucureşti, ...
Monitorul Oficial 7 din 04 Ianuarie 2023 (M. Of. 7/2023)
DECRET nr. 16 din 4 ianuarie 2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 7 din 4 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea pentru modificarea anexei nr. viii la legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 4 ianuarie 2023.nr. 16.-----
Monitorul Oficial 6 din 04 Ianuarie 2023 (M. Of. 6/2023)
DECRET nr. 18 din 4 ianuarie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 3.232/2022,preşedintele româniei decretează:articol unicla data de 10 ianuarie 2023, doamna boşoteanu gabriela, judecător cu grad profesional de curte de apel la judecătoria sighişoara, se eliberează din funcţie ca urmare a ...
DECRET nr. 17 din 4 ianuarie 2023 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 6 din 4 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 201 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 3.209/2022,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna judecător androne liliana-felicia, preşedinte al secţiei a ii-a civile a curţii de apel ploieşti, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 4 ianuarie ...
Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2023 (M. Of. 3/2023)
DECRET nr. 3 din 3 ianuarie 2023 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2023
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse promulgă legea pentru completarea art. 28 din legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar şi se dispune publicarea acestei legi în monitorul oficial al româniei, partea i.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisbucureşti, 3 ianuarie 2023.nr. 3.-----