Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 845 din 10 decembrie 2015
Monitorul Oficial 67 din 29 Ianuarie 2016 (M. Of. 67/2016)
ORDIN nr. 90 din 14 ianuarie 2016 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.284/2015 pentru aprobarea manualelor de proceduri aferente activităţii specifice Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de finanţare privind submăsurile, măsurile şi schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 594 din 7 ianuarie 2016 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,în baza prevederilor:- art. 18 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale, prin reorganizarea agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, aprobată prin legea nr. 43/2015;- regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- ...
Monitorul Oficial 31 din 15 Ianuarie 2016 (M. Of. 31/2016)
DECIZIE nr. 743 din 3 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 15 ianuarie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona maya-teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din ordonanţa ...
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 15 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 15/2016)
ORDIN nr. 3.845 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016
Având în vedere dispoziţiile art. 32, art. 91 şi art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor supuşi înregistrării în registrul comerţului, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă procedura de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor care sunt supuşi înregistrării la organele fiscale, prevăzută ...
Monitorul Oficial 961 din 24 Decembrie 2015 (M. Of. 961/2015)
LEGE nr. 318 din 11 decembrie 2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 24 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) se înfiinţează agenţia naţională de administrare a bunurilor indisponibilizate, denumită în continuare agenţia, instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea ministerului justiţiei.(2) agenţia are sediul în municipiul bucureşti, str. apolodor nr. 17, sectorul 5. schimbarea sediului pe raza municipiului bucureşti se realizează prin hotărâre a guvernului.art. 2(1) agenţia este desemnată drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor, în sensul deciziei 2007/845/jai a consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau ...
Monitorul Oficial 941 din 19 Decembrie 2015 (M. Of. 941/2015)
LEGEA nr. 339 din 18 decembrie 2015 bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 941 din 19 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2016 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2016art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 915 din 10 Decembrie 2015 (M. Of. 915/2015)
DECIZIE nr. 643 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 10 decembrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 631 din 19 August 2015 (M. Of. 631/2015)
DECIZIE nr. 522 din 7 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ şi ale legii în ansamblul său, ale art. II art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 19 august 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 ...
Monitorul Oficial 622 din 17 August 2015 (M. Of. 622/2015)
DECIZIE nr. 541 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 17 august 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...