Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 661 din 29 august 2013
Monitorul Oficial 638 bis din 04 August 2017 (M. Of. 638 bis/2017)
PROCEDURĂ din 31 iulie 2017 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 638 bis din 4 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 894/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 638 din 4 august 2017.────────── 1. obiectivul programului programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 647 din 07 August 2017 (M. Of. 647/2017)
DECIZIA nr. 279 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 7 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...
Monitorul Oficial 642 din 04 August 2017 (M. Of. 642/2017)
DECIZIA nr. 372 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 din 4 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 596 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 596/2017)
DECIZIA nr. 515 din 5 iulie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 596 din 25 iulie 2017
┌────────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar ...
Monitorul Oficial 560 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 560/2017)
DECIZIA nr. 265 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 545 din 11 Iulie 2017 (M. Of. 545/2017)
DECIZIA nr. 18 din 30 mai 2017 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017
Dosar nr. 977/1/2017 ┌───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│mirela sorina popescu │- preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului│├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│geanina cristina arghir│- judecător la secţia penală │├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│silvia cerbu ...
Monitorul Oficial 413 din 31 Mai 2017 (M. Of. 413/2017)
DECIZIA nr. 134 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 413 din 31 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 330 din 08 Mai 2017 (M. Of. 330/2017)
DECIZIA nr. 79 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 5 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 330 din 8 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel-marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 168 din 08 Martie 2017 (M. Of. 168/2017)
DECIZIE nr. 4 din 30 ianuarie 2017 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 8 martie 2017
Dosar nr. 3.478/1/2016ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completuluidoina duican - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalviorica trestianu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscallaura mihaela ivanovici - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscaldana iarina vartires - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalmariana constantinescu - judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscalrodica ...
Monitorul Oficial 148 din 28 Februarie 2017 (M. Of. 148/2017)
DECIZIE nr. 661 din 8 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 28 februarie 2017
Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se ...