Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 622 din 4 noiembrie 2014

‹‹ Pagina 20 din 25

Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)

 LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...

Monitorul Oficial 879 din 24 Noiembrie 2015 (M. Of. 879/2015)

 DECIZIE nr. 622 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 24 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din legea nr. 263/2010 privind ...

Monitorul Oficial 873 din 23 Noiembrie 2015 (M. Of. 873/2015)

 DECIZIE nr. 653 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 23 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de constantin tătaru, ioan casandra şi vasile dospinescu în dosarul nr. 6.638/86/2014 al curţii de apel suceava - secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.178d/2015.2. la apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi părţile gheorghe săndel gabor, ioan lupu, valuţă bisca, gheorghe moraru, mureş afloarei, dan constantin murişanu şi inspectoratul de poliţie judeţean suceava, ...

Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)

 LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015

────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...

Monitorul Oficial 622 din 17 August 2015 (M. Of. 622/2015)

 DECIZIE nr. 541 din 14 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 17 august 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

 DECIZIE nr. 421 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271^1 şi art. 271^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în ansamblul său EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 17 august 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. i pct. 4 şi art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de ...

Monitorul Oficial 567 din 29 Iulie 2015 (M. Of. 567/2015)

 DECIZIE nr. 435 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 29 iulie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din legea nr. 53/2003 - codul muncii, excepţie ridicată de sindicatul liber educaţia din galaţi pentru stela olaru în dosarul nr. 1.805/121/2014 al curţii de apel galaţi - secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.272d/2014.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.377d/2014, nr. 439d/2015, nr. 477d/2015, nr. 524d/2015, nr. ...

Monitorul Oficial 385 din 03 Iunie 2015 (M. Of. 385/2015)

 DECIZIE nr. 226 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 3 iunie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. xii din legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de adrian pădure în dosarul nr. 5.008/110/2007 al curţii de apel bacău - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.139d/2014.2. la apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de doamna avocat irina irimia, cu delegaţie depusă la dosar. lipseşte cealaltă parte. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei ...

Monitorul Oficial 323 din 13 Mai 2015 (M. Of. 323/2015)

 DECIZIE nr. 212 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011, precum şi a Legii nr. 63/2011 în ansamblul său EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 13 mai 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. ...

Monitorul Oficial 309 din 06 Mai 2015 (M. Of. 309/2015)

 ORDIN nr. 882 din 4 mai 2015 pentru aprobarea Documentului-cadru de implementare a Programului operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 6 mai 2015

În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi a legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul ...

‹‹ Pagina 20 din 25
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016