Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 585 din 19 septembrie 2006
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 835 din 25 Noiembrie 2011 (M. Of. 835/2011)
DECIZIE nr. 1.208 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 si pct. 12, art. 8 alin. (1) si (2), art. 32 alin. (1) si art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 25 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 646 din 09 Septembrie 2011 (M. Of. 646/2011)
DECIZIE nr. 821 din 21 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 si art. 584 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 9 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 622 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 622/2011)
REGULAMENT din 5 august 2011 de organizare si functionare a penitenciarelor-spital EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI - ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 1 septembrie 2011
Titlul idispoziţii generaleart. 1(1) penitenciarele-spital sunt instituţii publice de interes naţional, cu personalitate juridicã, în subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor, şi fac parte din instituţiile publice de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.(2) penitenciarele-spital sunt unitãţile sanitare cu paturi ce furnizeazã servicii medicale persoanelor private de libertate.(3) activitatea penitenciarelor-spital se desfãşoarã în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicatã, cu dispoziţiile legii nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din administraţia naţionalã a penitenciarelor, republicatã, cu modificãrile ulterioare, ale legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţionalã a româniei, ale legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi ...
DECIZIE nr. 550 din 5 august 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a penitenciarelor-spital EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI - ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 1 septembrie 2011
Având în vedere dispoziţiile art. 77 alin. (3) din legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din administraţia naţionalã a penitenciarelor, republicatã, cu modificãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor, cu modificãrile ulterioare,directorul general al administraţiei naţionale a penitenciarelor emite prezenta decizie.art. 1se aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.art. 2penitenciarele-spital vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.art. 3la data intrãrii în vigoare a prezentei decizii, orice alte dispoziţii contrare se abrogã.art. ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
Monitorul Oficial 71 din 27 Ianuarie 2011 (M. Of. 71/2011)
DECIZIE nr. 1.454 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, a prevederilor art. 100 si art. 224 ultimul alineat din Codul de procedura penala, precum si a celor cuprinse in sectiunea V^1 cap. II a titlului III din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 27 ianuarie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe ...
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...








