Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 515 din 15 mai 2012
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 411 din 08 Iulie 2013 (M. Of. 411/2013)
DECIZIE nr. 320 din 19 iunie 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sanatatii ca unitate de achizitii publice centralizata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 8 iulie 2013
Cu adresa nr. 51/2.941 din 21 mai 2013, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea ministerului sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale uniunii democrate maghiare din românia, partidului democrat liberal şi partidului poporului - dan diaconescu.la sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 80 de deputaţi, autori ai sesizării de ...
Monitorul Oficial 353 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 353/2013)
DECIZIE nr. 268 din 22 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului unic pct. 5 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care se introduce art. 86 alin. 2^2 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 iunie 2013
Cu adresa nr. 2.595 din 16 aprilie 2013, secretarul general al senatului a transmis curţii constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, formulată de un număr de 25 de senatori, după cum urmează: ion ariton, viorel riceard badea, marius bălu, vasile blaga, anca daniela boagiu, leonard cadăr, gigi christian chiru, mărinică dincă, cristian daniel florian, gheorghe flutur, găvrilă ghilea, constantin traian igaş, marius ovidiu isăilă, dan mihai marian, dumitru oprea, emil marius paşcan, alexandru pereş, vlad nicolae popa, cristian rădulescu, mihai ciprian rogojan, alin păunel tişe, valeriu todiraşcu, mihai ...
Monitorul Oficial 341 din 11 Iunie 2013 (M. Of. 341/2013)
DECIZIE nr. 110 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 11 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, excepţie ...
Monitorul Oficial 174 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 174 bis/2013)
NORME METODOLOGICE din 29 martie 2013 de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 bis din 29 martie 2013
*) aprobate de ordinul nr. 191/423 din 29 martie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 174 din 29 martie 2013.anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile de cod roşu, cod galben şi cod verde prevăzute în anexa nr. 9 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ...
NORME METODOLOGICE din 29 martie 2013 de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 bis din 29 martie 2013
*) aprobate de ordinul nr. 423/191 din 29 martie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 174 din 29 martie 2013.anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile de cod roşu, cod galben şi cod verde prevăzute în anexa nr. 9 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ...
Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)
ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
Monitorul Oficial 114 din 28 Februarie 2013 (M. Of. 114/2013)
DECIZIE nr. 13 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 teza intai din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, precum si ale art. 29 alin. (7), art. 40 lit. f) si art. 46 alin. (1), (12) si (13) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 28 februarie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 106 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 106/2013)
LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 22 februarie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...








