Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 386 din 26 aprilie 2012
Monitorul Oficial 604 din 10 August 2015 (M. Of. 604/2015)
DECIZIE nr. 463 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi", cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 10 august 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii din legea nr. 144/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din românia, ridicată de societatea "cronos distribuţie" - s.r.l. din alexandria în dosarul nr. 23.835/302/2014 al judecătoriei sectorului 5 bucureşti - secţia a ii-a civilă şi care formează obiectul dosarului nr. 1.434d/2014 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi ...
Monitorul Oficial 590 din 05 August 2015 (M. Of. 590/2015)
DECIZIE nr. 19 din 4 iunie 2015 solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "dacă fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie sau nu o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1 teza I din Cod penal." EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 590 din 5 august 2015
Dosar nr. 1.151/1/2015/hp/pmirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluiŞtefan pistol - judecător la secţia penală - judecător-raportormariana ghena - judecător la secţia penalăleontina Şerban - judecător la secţia penalăflorentina dragomir - judecător la secţia penalărodica cosma - judecător la secţia penalăaurel gheorghe ilie - judecător la secţia penalăfrancisca maria vasile ...
Monitorul Oficial 548 din 23 Iulie 2015 (M. Of. 548/2015)
DECIZIE nr. 384 din 27 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi" cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 23 iulie 2015
Daniel marius morar - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ii din legea nr. 144/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe ...
Monitorul Oficial 531 din 16 Iulie 2015 (M. Of. 531/2015)
DECIZIE nr. 272 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi" cuprinsă în art. II al Legii nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 16 iulie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii din legea nr. 144/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din românia, excepţie ridicată de grewe - s.r.l. în dosarul nr. 16.015/306/2013 al tribunalului sibiu - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.064d/2014.2. la apelul nominal lipsesc părţile. procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.068d/2014, nr. 1.242d/2014 şi nr. ...
Monitorul Oficial 527 din 15 Iulie 2015 (M. Of. 527/2015)
DECIZIE nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 15 iulie 2015
Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, ...
Monitorul Oficial 486 din 02 Iulie 2015 (M. Of. 486/2015)
DECIZIE nr. 22 din 9 iunie 2015 referitoare la sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul de a se stabili dacă instituţia redeschiderii procesului penal este aplicabilă doar proceselor în care a avut loc o soluţionare pe fond a cauzei (judecata în primă instanţă şi în calea ordinară de atac) sau şi celor care au avut ca obiect soluţionarea unor căi extraordinare de atac (contestaţii în anulare, revizuire) ori alte cereri" EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 2 iulie 2015
Dosar nr. 1.321/1/2015/hp/pcompletul compus din:mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluiana maria dascălu - judecător la secţia penală - judecător-raportorrodica aida popa - judecător la secţia penalăsimona cristina neniţă - judecător la secţia penalăleontina Şerban - judecător la secţia penalăangela dragne - judecător la secţia penalăvalentin horia Şelaru - judecător la secţia penalăsilvia cerbu ...
Monitorul Oficial 454 din 24 Iunie 2015 (M. Of. 454/2015)
DECIZIE nr. 14 din 12 mai 2015 privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DELEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 24 iunie 2015
Dosar nr. 899/1/2015mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluiaurel gheorghe ilie - judecător la secţia penală-judecător-raportorgeanina cristina arghir - judecător la secţia penalărodica aida popa - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalărodica cosma - ...
Monitorul Oficial 427 bis din 16 Iunie 2015 (M. Of. 427 bis/2015)
NORME din 8 iunie 2015 de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naţionale*) EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 bis din 16 iunie 2015
──────────*) aprobate de ordinul m.53 din 8 iunie 2015, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 16 iunie 2015.──────────cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) prezentele norme de apărare împotriva incendiilor în ministerul apărării naţionale, denumite în continuare norme, stabilesc principiile, criteriile de performanţă, cerinţele şi condiţiile tehnice privind securitatea la incendiu pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări, forţele care pot interveni în caz de incendiu, precum şi normele, regulile, recomandările şi măsurile ce trebuie avute în vedere în scopul apărării împotriva incendiilor.(2) prezentele norme se aplică în cadrul structurilor centrale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, categoriilor ...
Monitorul Oficial 429 din 16 Iunie 2015 (M. Of. 429/2015)
DECIZIE nr. 165 din 17 martie 2015 referitoare la referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi", cuprinsă în art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 16 iunie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii din legea nr. 144/2012 pentru modificarea ...
Monitorul Oficial 427 din 16 Iunie 2015 (M. Of. 427/2015)
ORDIN nr. M.53 din 8 iunie 2015 pentru aprobarea Normelor de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 16 iunie 2015
Pentru aplicarea prevederilor art. 18 lit. b) şi art. 47 alin. (1) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare,având în vedere avizul nr. 1/12.03.2015 al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă,în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă normele de apărare împotriva incendiilor în ministerul apărării naţionale, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.──────────*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 bis, care se poate ...