Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 380 din 21 iunie 2012

‹‹ Pagina 24 din 32

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 330 din 06 Iunie 2013 (M. Of. 330/2013)

DECIZIE nr. 380 din 29 mai 2013 privind alocarea si utilizarea unor resurse tehnice EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE IN COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 6 iunie 2013

În temeiul prevederilor art. 3 lit. b) pct. 3, art. 10 alin. (2) pct. 6, art. 11 alin. (1), precum şi ale art. 12 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobată prin legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 14 şi ale art. 45 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 140/2012,preşedintele autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii emite prezenta decizie.cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) ...

Monitorul Oficial 261 din 09 Mai 2013 (M. Of. 261/2013)

Monitorul Oficial 209 din 12 Aprilie 2013 (M. Of. 209/2013)

DECIZIE nr. 76 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 teza intai din Codul de procedura civila din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 12 aprilie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, ...

Monitorul Oficial 168 din 28 Martie 2013 (M. Of. 168/2013)

DECIZIE nr. 67 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 28 martie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina ...

DECIZIE nr. 66 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 28 martie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina ...

Monitorul Oficial 150 din 21 Martie 2013 (M. Of. 150/2013)

DECIZIE nr. 27 din 5 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7-11, 13, 15 si art. 24 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale ordonantei de urgenta, in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 21 martie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia ...

Monitorul Oficial 68 din 31 Ianuarie 2013 (M. Of. 68/2013)

DECIZIE nr. 1.085 din 18 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 ...

Monitorul Oficial 67 din 31 Ianuarie 2013 (M. Of. 67/2013)

DECIZIE nr. 1.076 din 13 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 31 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

‹‹ Pagina 24 din 32
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016