Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 314 din 3 martie 2011
Monitorul Oficial 480 din 28 Iunie 2016 (M. Of. 480/2016)
DECIZIE nr. 8 din 16 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 şi 3 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în referire la obligarea executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi ori aceasta a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit sau de către debitor EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE3 RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 28 iunie 2016
Dosar nr. 4/2016iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalmirela sorina popescu - preşedintele secţiei penalepaula c. pantea ...
Monitorul Oficial 408 din 30 Mai 2016 (M. Of. 408/2016)
DECIZIE nr. 157 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...
Monitorul Oficial 402 din 27 Mai 2016 (M. Of. 402/2016)
ORDIN nr. 694 din 8 aprilie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 402 din 27 mai 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 162.855/di din 29 februarie 2016 al direcţiei politici şi strategii în silvicultură,în temeiul prevederilor art. 43 din legea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor,ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă metodologia privind scoaterea definitivă, ocuparea temporară şi schimbul de terenuri şi de calcul al obligaţiilor băneşti, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin, ordinul ministrului ...
Monitorul Oficial 368 din 12 Mai 2016 (M. Of. 368/2016)
DECIZIE nr. 171 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 12 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din codul de procedură penală, ...
Monitorul Oficial 314 din 25 Aprilie 2016 (M. Of. 314/2016)
DECIZIE nr. 76 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 25 aprilie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 318 alin. 1 teza a doua din codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de parohia reformată din blaj în dosarul nr. 829/57/2014 al curţii de apel alba iulia - secţia i civilă şi care constituie obiectul dosarului nr. 767d/2015 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal răspunde, pentru partea staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru viticultură şi vinificaţie din blaj, domnul avocat constantin ghizdavăţ, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. se constată lipsa celorlalte părţi. procedura de citare ...
Monitorul Oficial 271 din 11 Aprilie 2016 (M. Of. 271/2016)
REGULAMENT din 10 martie 2016 de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 11 aprilie 2016
Titlul idispoziţii generaleart. 1scopul reglementăriiprezentul regulament stabileşte modul de aplicare a legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, denumită în continuare lege.art. 2definirea unor expresiiÎn înţelesul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel:a) loc de deţinere - penitenciarele cu regim de maximă siguranţă, închis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele educative, centrele de detenţie, centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor, precum şi centrele de reţinere şi arestare preventivă din ...
HOTĂRÂRE nr. 157 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 11 aprilie 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 187 alin. (2) din legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă regulamentul de aplicare a legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2 (1) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a regulamentului prevăzut la art. 1 se adoptă ...
Monitorul Oficial 251 din 05 Aprilie 2016 (M. Of. 251/2016)
DECIZIE nr. 7 din 2 martie 2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, dacă Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se aplică avându-se în vedere toate infracţiunile comise de inculpat şi impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracţiunile ori se aplică doar în raport cu infracţiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispoziţiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 5 aprilie 2016
Dosar nr. 190/1/2016mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale aÎnaltei curţi de casaţie şi justiţie,preşedintele completuluirodica cosma - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalămarius dan foitoş - judecător la secţia penalămaricela cobzariu - judecător la secţia penalăilie iulian dragomir - judecător la secţia penalăvalentin horia Şelaru - judecător la secţia penalămariana ghena - judecător la secţia penalăleontina Şerban ...
Monitorul Oficial 144 din 25 Februarie 2016 (M. Of. 144/2016)
DECIZIE nr. 861 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 25 februarie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii ...
Monitorul Oficial 145 din 25 Februarie 2016 (M. Of. 145/2016)
DECIZIE nr. 852 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, precum şi a prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 25 februarie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...








