Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 300 din 23 martie 2010

‹‹ Pagina 52 din 90

Monitorul Oficial 553 din 24 Iulie 2015 (M. Of. 553/2015)

 LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ialegerea senatului şi a camerei deputaţilorcap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru senat şi camera deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente.art. 2(1) alegerile parlamentare în românia se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului, în condiţiile prezentei legi.(2) cetăţenii români au dreptul de vot şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine socială, conform constituţiei şi legislaţiei în vigoare.(3) cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi exercită dreptul ...

Monitorul Oficial 547 din 23 Iulie 2015 (M. Of. 547/2015)

 CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 23 iulie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1 definiţiiÎn înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;d) ...

 LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 23 iulie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1 definiţiiÎn înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;d) ...

Monitorul Oficial 537 din 20 Iulie 2015 (M. Of. 537/2015)

 DECIZIE nr. 378 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 20 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul ...

Monitorul Oficial 527 din 15 Iulie 2015 (M. Of. 527/2015)

 DECIZIE nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 15 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, ...

Monitorul Oficial 491 bis din 06 Iulie 2015 (M. Of. 491 bis/2015)

 REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 23 iunie 2015 RACR-HA "Hărţi aeronautice", ediţia 3/2015*) EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 491 bis din 6 iulie 2015

──────────*) aprobată de ordinul ministrului transporturilor nr. 767/2015 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 491 din 6 iulie 2015.──────────preambul(1) activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la chicago la 7 decembrie 1944, denumită în continuare convenţia de la chicago, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care românia este parte, ale legislaţiei europene, codului aerian civil aprobat prin ordonanţa guvernului româniei nr. 29/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale actelor normative interne din domeniu.(2) În temeiul dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 510 din 09 Iulie 2015 (M. Of. 510/2015)

 DECIZIE nr. 374 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 9 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) ...

 DECIZIE nr. 373 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în ansamblul său, şi, în special, a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 9 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 283/2011 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 80/2010 ...

Monitorul Oficial 467 din 29 Iunie 2015 (M. Of. 467/2015)

 DECIZIE nr. 323 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 29 iunie 2015

Daniel marius morar - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 17 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2010 ...

Monitorul Oficial 460 din 25 Iunie 2015 (M. Of. 460/2015)

 DECIZIE nr. 285 din 23 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexelor nr. 2 şi 3b la Legea nr. 63/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

‹‹ Pagina 52 din 90
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016