Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 250 din 15 martie 2012

‹‹ Pagina 65 din 80

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)

 LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...

Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)

ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...

Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)

REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...

ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013

Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...

Monitorul Oficial 469 din 29 Iulie 2013 (M. Of. 469/2013)

 INSTRUCŢIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 469 din 29 iulie 2013

Având în vedere dispoziţiile ordonanţei guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin legea nr. 25/1999,pentru executarea în mod unitar, în ministerul afacerilor interne, a dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a personalului propriu şi evaluarea pagubelor produse acestui minister,în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următoarele instrucţiuni:art. 1prezentele instrucţiuni au ca obiect aplicarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin legea nr. 25/1999, denumită în continuare ...

Monitorul Oficial 460 din 25 Iulie 2013 (M. Of. 460/2013)

DECIZIE nr. 11 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursurilor in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 252 alin. 5 din Codul muncii EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iulie 2013

Dosar nr. 8/2013livia doina stanciu - preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalcorina michaela jîjîie ...

Monitorul Oficial 443 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 443/2013)

DECIZIE nr. 266 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 19 iulie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 9 mai 2013 a reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 421 din 11 Iulie 2013 (M. Of. 421/2013)

DECIZIE nr. 250 din 21 iunie 2013 privind sanctionarea Societatii NETRISK BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporara a exercitarii activitatii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 11 iulie 2013

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, str. amiral constantin bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 31588130/30.04.2013, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) coroborate cu ale art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor emise în aplicarea ...

Monitorul Oficial 273 din 15 Mai 2013 (M. Of. 273/2013)

DECIZIE nr. 58 din 29 aprilie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale din data de 23 aprilie 2013 avand drept obiect stabilirea criteriilor de repartizare a remuneratiei echitabile pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, cuvenite organismului de gestiune colectiva ADPFR pentru producatorii de fonograme pe care ii reprezinta, si a comisionului datorat organismului colector UPFR, pentru perioada 2012-2014 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 15 mai 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (8) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:art. 1se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, hotărârea arbitrală din data de 23 aprilie 2013 având drept obiect stabilirea criteriilor de repartizare a ...

‹‹ Pagina 65 din 80
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016