Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 188 din 19 iunie 2001
Monitorul Oficial 757 din 12 Noiembrie 2012 (M. Of. 757/2012)
LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii privind aplicarea în timp a legii penalecap. i domeniul de reglementareart. 1 prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului penal.art. 2 În cuprinsul prezentei legi, prin codul penal din 1969 se înţelege legea nr. 15/1968 privind codul penal al româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 625 din 31 August 2012 (M. Of. 625/2012)
LEGE nr. 62 din 10 mai 2011 (*republicata*) dialogului social nr. 62/2011*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 31 august 2012
--------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 62/2011 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 322 din 10 mai 2011.titlul idispoziţii generaleart. 1În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) parteneri sociali - sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale, precum şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, care interacţionează în procesul de dialog social;b) dialog ...
Monitorul Oficial 600 din 21 August 2012 (M. Of. 600/2012)
DECIZIE nr. 446 din 20 august 2012 privind exercitarea, cu caracter temporar, de catre domnul Murgoci Tomita a functiei publice vacante din categoria inaltilor functionari publici de secretar general al Casei Nationale de Pensii Publice EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 21 august 2012
Având în vedere propunerea formulată de ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale prin adresa nr. 854/m.c. din 27 iunie 2012, precum şi avizul favorabil nr. 1.643.742 din 27 iunie 2012 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici pentru exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul murgoci tomiţă a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al casei naţionale de pensii publice,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea ...
Monitorul Oficial 575 din 13 August 2012 (M. Of. 575/2012)
DECIZIE nr. 687 din 28 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-5 si art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si ale art. 1-4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 13 august 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătortudorel toader - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012
---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...
LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012
---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...
Monitorul Oficial 507 din 24 Iulie 2012 (M. Of. 507/2012)
DECIZIE nr. 450 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) si d) si alin. (2) si (3), art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 24 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), ...
Monitorul Oficial 485 din 16 Iulie 2012 (M. Of. 485/2012)
LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 485 din 16 iulie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ienergia electricăcap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de reglementare(1) prezentul titlu stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesibilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului.(2) nu se supun dispoziţiilor prezentului titlu:a) acumulatoarele electrice, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel;b) sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, dacă nu sunt racordate prin invertoare la sistemul electroenergetic naţional, denumit în continuare sen.art. ...
Monitorul Oficial 439 din 02 Iulie 2012 (M. Of. 439/2012)
DECIZIE nr. 394 din 2 iulie 2012 privind exercitarea, cu caracter temporar, de catre domnul Buzatu Dan Horatiu a functiei publice vacante din categoria inaltilor functionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii EMITENT: PARLAMENTUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 2 iulie 2012
Având în vedere propunerea formulatã de ministerul transporturilor şi infrastructurii prin adresa nr. 27.657 din 26 iunie 2012, precum şi avizul favorabil nr. 1.643.438 din 26 iunie 2012 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea, cu caracter temporar, de cãtre domnul buzatu dan horaţiu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului transporturilor şi infrastructurii,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. ...
DECIZIE nr. 393 din 2 iulie 2012 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Pîrvulescu Dumitru a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 439 din 2 iulie 2012
Având în vedere propunerea formulată de ministerul economiei, comerţului şi mediului de afaceri prin adresa nr. 3.105 din 27 iunie 2012, precum şi avizul favorabil nr. 1.643.623 din 22 iunie 2012 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul pîrvulescu dumitru a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului economiei, comerţului şi mediului de afaceri,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 ...