Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 126 din 20 iunie 2008

‹‹ Pagina 112 din 171

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 352 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 352/2013)

DECIZIE nr. 153 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali si ale art. 69 alin. (5) teza finala din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 14 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. ...

Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)

DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 349 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 349/2013)

Monitorul Oficial 318 din 03 Iunie 2013 (M. Of. 318/2013)

Monitorul Oficial 315 din 31 Mai 2013 (M. Of. 315/2013)

DECIZIE nr. 176 din 28 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 6 si art. 392 alin. 1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 31 mai 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

Monitorul Oficial 261 din 09 Mai 2013 (M. Of. 261/2013)

Monitorul Oficial 258 din 09 Mai 2013 (M. Of. 258/2013)

HOTARARE din 29 ianuarie 2013 in Cauza Catana impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 9 mai 2013

Strasbourg(cererea nr. 10.473/05)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza catană împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 ianuarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 10.473/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul constantin-cristian catană (reclamantul), ...

Monitorul Oficial 249 din 30 Aprilie 2013 (M. Of. 249/2013)

DECIZIE nr. 168 din 19 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupationala de functii bugetare "Justitie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 30 aprilie 2013

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

‹‹ Pagina 112 din 171
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016