Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 123 din 16 aprilie 2002

‹‹ Pagina 54 din 92

Monitorul Oficial 123 din 19 Februarie 2014 (M. Of. 123/2014)

Monitorul Oficial 104 din 11 Februarie 2014 (M. Of. 104/2014)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 11 februarie 2014

Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al uniunii europene, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate de uniunea europeană,precum şi consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură cadrul primar de transpunere pentru directiva 2011/24/ue a parlamentului european şi a consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, cu termen de transpunere 25 octombrie 2013,şi de faptul că orice întârziere a autorităţilor române poate conduce la declanşarea acţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru, potrivit art. ...

Monitorul Oficial 100 din 10 Februarie 2014 (M. Of. 100/2014)

 PROIECT DE LEGE nr. 47 din 16 ianuarie 2014 privind revizuirea Constituţiei României EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 100 din 10 februarie 2014

IniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999expunere de motivela proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei- iniţiativă legislativă cetăţenească, 10 decembrie 2013 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat ...

Monitorul Oficial 71 din 29 Ianuarie 2014 (M. Of. 71/2014)

 DECIZIE nr. 3 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 5 şi art. II pct. 3 şi pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 29 ianuarie 2014

I.1. cu adresa nr. 2/6721 din 12 decembrie 2013, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale sesizarea formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al partidului democrat liberal, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. 4745 din 12 decembrie 2013 şi constituie obiectul dosarului nr. 850a/2013.la sesizare a fost anexată, în copie, legea pentru modificarea şi ...

Monitorul Oficial 759 din 06 Decembrie 2013 (M. Of. 759/2013)

 ORDIN nr. 1.001 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea prescripţiilor tehnice PT CR 6-2013 "Autorizarea operatorilor control nedistructiv şi a persoanelor juridice care efectuează examinări nedistructive, precum şi evaluarea persoanelor juridice care efectuează examinări distructive", PT CR 7-2013 "Aprobarea procedurilor de sudare pentru oţel, aluminiu, aliaje de aluminiu şi polietilenă de înaltă densitate (PE-HD)" şi PT CR 9-2013 "Autorizarea sudorilor care execută lucrări de sudare la instalaţii sub presiune şi la instalaţii de ridicat şi a operatorilor sudare ţevi şi fitinguri din polietilenă de înaltă densitate (PE-HD)" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 6 decembrie 2013

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), ale art. 5 lit. n), ale art. 10 lit. f) şi ale art. 12 lit. b) din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată,în baza prevederilor art. 2 lit. b), ale art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1) din hotărârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (6) ...

Monitorul Oficial 669 din 31 Octombrie 2013 (M. Of. 669/2013)

DECIZIE nr. 343 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17, art. 22 alin. (1) si (2) si art. 23 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 31 octombrie 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) ...

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)

 LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...

Monitorul Oficial 453 din 23 Iulie 2013 (M. Of. 453/2013)

LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicata*) privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 23 iulie 2013

____________*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 139/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 260 din 9 mai 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.193 din 14 decembrie 2004 şi ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al ...

Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)

DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

‹‹ Pagina 54 din 92
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016