Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 118 din 27 iunie 2000
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 416 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 416/2013)
HOTARARE din 26 iunie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 iulie 2013
(cererea nr. 9.718/03)strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza georgel şi georgeta stoicescu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 9.718/03 îndreptată împotriva româniei, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, georgel stoicescu ...
Monitorul Oficial 383 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 383/2013)
DECIZIE nr. 287 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 27 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 353 din 14 Iunie 2013 (M. Of. 353/2013)
DECIZIE nr. 192 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, ale art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si ale art. 19 din anexa nr. 3 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătorion predescu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătortudorel toader - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 34 bis din 15 Ianuarie 2013 (M. Of. 34 bis/2013)
NORMA TEHNICA din 14 noiembrie 2012 pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale statiilor electrice, cod NTE 011/12/00 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 bis din 15 ianuarie 2013
---------*) aprobată de ordinul nr. 41/2012, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, din 15 ianuarie 2013.anexa 1 normĂ tehnicĂ pentru proiectarea sistemelor decircuite secundare ale staŢiilor electrice nte 011/12/00 volumul i prescripŢii generalepreambulprezentul "normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice" se aplică la proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice de conexiuni şi/sau transformare, cu tensiunea de peste 1 kv, noi sau care sunt supuse modernizării.normativul este organizat pe trei părţi, şi anume:volumul i - "prevederi generale" - care cuprinde domeniul de aplicare şi prevederile comune diverselor sisteme de circuite secundare.volumul ii - "sisteme de ...
Monitorul Oficial 72 din 04 Februarie 2013 (M. Of. 72/2013)
LEGE nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicata*) notarilor publici si a activitatii notariale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 4 februarie 2013
---------*) republicată în temeiul art. vii din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 386 din 8 iunie 2012, şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 52 din 23 ianuarie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 732 din 18 octombrie 2011, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- legea nr. 60/2012 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 34 din 15 Ianuarie 2013 (M. Of. 34/2013)
ORDIN nr. 41 din 14 noiembrie 2012 privind aprobarea normei tehnice energetice "Norma tehnica pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale statiilor electrice", cod NTE 011/12/00 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 15 ianuarie 2013
În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. f) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1 se aprobă norma tehnică energetică "normă tehnică pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice", cod nte 011/12/00, cuprinsă în anexele nr. 1-3*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.________*) anexele nr. 1-3 se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 34 bis, care se poate achiziţiona de la ...
Monitorul Oficial 29 din 14 Ianuarie 2013 (M. Of. 29/2013)
DECIZIE nr. 929 din 13 noiembrie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Decretului nr. 603/2010 pentru promulgarea Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 14 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 870 din 20 Decembrie 2012 (M. Of. 870/2012)
DECIZIE din 7 februarie 2012 cu privire la Cererea nr. 45.312/11 introdusa de Ana Maria Frimu impotriva Romaniei si alte 4 cereri (a se vedea lista anexata) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 20 decembrie 2012
Curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită la 7 februarie 2012 într-o cameră compusă din:josep casadevall, preşedinte,alvina gyulumyan, egbert myjer,jan sikuta, ineta ziemele,luis lopez guerra, nona tsotsoria, judecători,şi marialena tsirli, grefier adjunct al secţiei,având în vedere cererile menţionate anterior introduse la data de 19 iulie 2011,după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie: În fapt1. reclamantele, doamnele ana maria frimu, judita vilma timar, edita tanko, marta molnar şi lucia gheţu, sunt resortisanţi români, născute în 1951, 1950, 1954 şi 1948, şi locuiesc în sfântu gheorghe şi în sâncraiu. reclamantele sunt reprezentate în faţa curţii de a. hărăstăşanu, ...
Monitorul Oficial 832 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 832/2012)
DECIZIE nr. 796 din 27 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 11 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu ...