Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 287 din 29 septembrie 2011
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 428 din 15 Iulie 2013 (M. Of. 428/2013)
DECIZIE nr. 227 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 15 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 din codul ...
Monitorul Oficial 416 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 416/2013)
HOTARARE din 26 iunie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 iulie 2013
(cererea nr. 9.718/03)strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza georgel şi georgeta stoicescu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 9.718/03 îndreptată împotriva româniei, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, georgel stoicescu ...
Monitorul Oficial 383 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 383/2013)
DECIZIE nr. 287 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 27 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 384 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 384/2013)
DECIZIE nr. 296 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 969 si art. 1073 din Codul civil din 1864 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 27 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela-ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969 şi art. 1073 ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 317 din 31 Mai 2013 (M. Of. 317/2013)
DECIZIE nr. 106 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte intre profesionisti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 31 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 ...
Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)
DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 204 din 10 Aprilie 2013 (M. Of. 204/2013)
DECIZIE nr. 70 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 10 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror ...
Monitorul Oficial 165 din 27 Martie 2013 (M. Of. 165/2013)
DECIZIE nr. 96 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 27 martie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...








