Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 114 din 9 martie 2017

‹‹ Pagina 97 din 107

Monitorul Oficial 206 din 24 Martie 2017 (M. Of. 206/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 147 din 22 martie 2017 privind aplicarea unor corecţii financiare în cadrul Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane“ (POSDRU) 2007-2013 şi efectuarea unor operaţiuni de regularizare financiară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 206 din 24 martie 2017

Având în vedere:– regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare;– scrisoarea comisiei europene nr. ares (2016) 1.023.818 din 29 februarie 2016 privind întreruperea termenului de plată a aplicaţiei de plată nr. 44;– raportul autorităţii de certificare şi plată nr. 657.171 din 22 decembrie 2015 privind verificările suplimentare aferente cheltuielilor incluse în aplicaţia de plată nr. 43 pentru programul operaţional sectorial „dezvoltarea resurselor umane“ ...

Monitorul Oficial 187 din 16 Martie 2017 (M. Of. 187/2017)

 DECIZIE nr. 774 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 16 martie 2017

Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din legea nr. 161/2003 ...

Monitorul Oficial 181 din 14 Martie 2017 (M. Of. 181/2017)

 DECIZIE nr. 68 din 27 februarie 2017 referitoare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cerere formulată de preşedintele Senatului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 14 martie 2017

Valer dorneanu - preşedintemarian enache - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorlivia doina stanciu - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorvarga attila - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şef1. ...

Monitorul Oficial 153 bis din 01 Martie 2017 (M. Of. 153 bis/2017)

 NORME METODOLOGICE din 27 februarie 2017 de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 bis din 1 martie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 196/139/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 1 martie 2017──────────anexa 1  condiŢiile acordĂrii pachetului de serviciiminimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă - ...

 NORME METODOLOGICE din 1 martie 2017 de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 153 bis din 1 martie 2017

──────────aprobate de ordinul nr. 196/139/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 153 din 1 martie 2017────────── anexa 1  condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei1.4. consultaţiile de planificare familială1.5. servicii de prevenţie1.6. activităţi de suport1.1. servicii medicale ...

Monitorul Oficial 157 din 02 Martie 2017 (M. Of. 157/2017)

 DECIZIE nr. 2 din 30 ianuarie 2017 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 2 martie 2017

Dosar nr. 3.358/1/2016lavinia curelea - preşedintele delegat al secţiei i civile -  preşedintele completuluinicoleta Ţăndăreanu - judecător la secţia i civilăcarmen georgeta negrilă - judecător la secţia i civilăalina sorinela macavei - judecător la secţia i civilădoina popescu - judecător la secţia i civilăelena carmen popoiag - judecător la secţia i civilămihaela paraschiv - judecător la secţia i civilăandreia liana constanda - judecător la secţia i civilănina ecaterina grigoraş ...

Monitorul Oficial 153 din 01 Martie 2017 (M. Of. 153/2017)

 DECIZIE nr. 709 din 29 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. iv lit. b) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de tribunalul bihor - secţia i civilă în dosarul nr. 3.830/111/2015 şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 615d/2016.2. la apelul nominal lipsesc părţile alexandrina lenuţa ungur, casa judeţeană de pensii bihor şi agenţia naţională de administrare fiscală - direcţia regională a finanţelor publice cluj-napoca - administraţia judeţeană a finanţelor publice bihor, faţă de care procedura de citare este ...

 ORDIN nr. 139 din 27 februarie 2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 1 martie 2017

Având în vedere referatul de aprobare nr. f.b. 1.728 din 1 martie 2017 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 266 din 27 februarie 2017 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...

Monitorul Oficial 15 din 28 Februarie 2017 (M. Of. 15/2017)

 CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 78 din 22 februarie 2017 la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S. - D.D.S. EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL, PARTEA a V-a nr. 1 din 28 februarie 2017

În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al art. 128 şi art. 137-139 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea nr. 62/2011, şi al pct. 25 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii nr. 62/2011,a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate Învăţământ preuniversitar, denumit în continuare, în cuprinsul prezentului contract, c.c.m.u.n.s.a.i.p., între:1. ministerul educaţiei naţionale;2. federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ:- federaţia sindicatelor libere din Învăţământ;- federaţia sindicatelor din educaţie "spiru haret".cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă ...

Monitorul Oficial 151 din 28 Februarie 2017 (M. Of. 151/2017)

 DECIZIA nr. 19 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 151 din 28 februarie 2017

┌────────────────────┬─────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼─────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...

‹‹ Pagina 97 din 107
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016