Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
comunicat din 16 aprilie 2025
Monitorul Oficial 319 bis din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 319 bis/2025)
SCHEMĂ DE MĂSURI din 1 aprilie 2025 de ajutor de minimis având ca obiectiv dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 bis din 10 aprilie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 654 din 1 aprilie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 319 din 10 aprilie 2025.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă de măsuri de minimis, prin care se finanţează dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul acţiunii "dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului", la nivelul priorităţilor 1-6 ale programului tranziţie justă 2021-2027, denumit în continuare ptj, în vederea atingerii obiectului de diversificare economică durabilă, creştere a competitivităţii şi a capacităţii economiilor locale, denumită în continuare schemă.(2) ...
Monitorul Oficial 321 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 321/2025)
DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 321 din 10 aprilie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 320 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 320/2025)
DECIZIE nr. 232 din 9 aprilie 2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din data de 4 mai 2025 EMITENT: Consiliul Naţional al Audiovizualului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 320 din 10 aprilie 2025
Având în vedere dubla calitate a consiliului naţional al audiovizualului, de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,conform dispoziţiilor art. 10 şi art. 66 - 78 din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 5/2025 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele consiliului judeţean bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale, cu completările ulterioare, şi ale hotărârii ...
Monitorul Oficial 318 din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 318/2025)
DECIZIA nr. 46 din 24 februarie 2025 referitoare la interpretarea art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 318 din 10 aprilie 2025
Dosar nr. 2.307/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 316 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 316/2025)
DECIZIA nr. 31 din 10 februarie 2025 privind dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi e) şi art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 9 aprilie 2025
Dosar nr. 2.286/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
DECIZIA nr. 508 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a) şi b), ale art. 328 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 316 din 9 aprilie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 314 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 314/2025)
DECIZIA nr. 58 din 24 februarie 2025 referitoare la respectarea şi punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă încheiat între părţi şi, respectiv, calcularea salariului de bază gradaţia 0 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 9 aprilie 2025
Dosar nr. 2.285/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...
HOTĂRÂREA nr. 25 din 19 martie 2025 privind contestarea Deciziei Biroului Electoral Central nr. 40D din 17 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii domnului Popescu Sebastian-Constantin şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 9 aprilie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 310 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 310/2025)
DECIZIA nr. 41 din 17 februarie 2025 privind interpretarea şi aplicarea art. I alin. (4^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 310 din 8 aprilie 2025
Dosar nr. 2.257/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 307 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 307/2025)
DECIZIA nr. 33 din 10 februarie 2025 referitoare la dispoziţiile art. 120 alin. (1), ale art. 123 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 137 alin. (3) şi ale art. 142 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (referitoare la plata şi sporul pentru munca suplimentară, respectiv pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică şi de sărbătoare legală) EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 307 din 8 aprilie 2025
Dosar nr. 2.538/1/2024┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele ...