Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anexa din 8 decembrie 2010
Monitorul Oficial 1252 bis din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1252 bis/2024)
PROCEDURĂ din 11 octombrie 2024 privind activitatea de supraveghere şi control desfăşurată de personalul cu atribuţii de control din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al structurilor subordonate EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1252 bis din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.601 din 11 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1252 din 12 decembrie 2024.──────────1. scopul Şi domeniul de aplicareprocedura stabileşte regulile generale şi modul de operare pentru verificarea respectării conformităţii produselor/serviciilor, a cadrului legal din domeniul protecţiei consumatorilor de către persoanele fizice şi juridice, aşa cum sunt definite în legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor.procedura stabileşte reguli pentru verificarea respectării de către persoane fizice şi juridice a conformităţii caracteristicilor calitative, tehnice şi de securitate ale produselor şi serviciilor, a actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor, cu cele prescrise/declarate şi/sau cu alte acte ...
Monitorul Oficial 1265 bis din 16 Decembrie 2024 (M. Of. 1265 bis/2024)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 12 decembrie 2024 privind datele deschise 2024-2028 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1265 bis din 16 decembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.628 din 12 decembrie 2024, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1265 din 16 decembrie 2024.──────────cuprins1. introducere2. viziunea3. priorităţile, politicile şi cadrul legal existente4. analiza contextului şi definirea problemelora. grad scăzut al conştientizării societăţii cu privire la importanţa datelor deschiseb. resurse umane şi materiale limitate alocate/alocabile acestui demersc. bariere legislative şi bugetare pentru deschiderea unor categorii de date cu valoare ridicată care, în prezent, sunt oferite solicitanţilor contra unei taxed. calitatea scăzută a datelor publicate în prezent şi frecvenţa redusă a publicăriie. lipsa impactului datelorf. nivelul scăzut al competenţelor de lucru cu datele5. obiective strategice, ...
Monitorul Oficial 1278 din 18 Decembrie 2024 (M. Of. 1278/2024)
DECIZIA nr. 55 din 21 octombrie 2024 referitoare la acordarea primelor aferente anului 2021, conform art. 125 alin. (1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă nr. 81/175/768 din 9 noiembrie 2018, şi acordarea tichetelor de vacanţă aferente anului 2021, conform art. 125 alin. (2) lit. e) din acelaşi contract EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1278 din 18 decembrie 2024
Dosar nr. 1.644/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1269 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1269/2024)
DECIZIA nr. 69 din 11 noiembrie 2024 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 17 decembrie 2024
Dosar nr. 2.029/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1268 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1268/2024)
METODOLOGIE din 19 noiembrie 2024 de asigurare a omologării mijloacelor de învăţământ EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1268 din 17 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 7.442 din 19 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1268 din 17 decembrie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta metodologie stabileşte cadrul general privind asigurarea omologării mijloacelor de învăţământ de către ministerul educaţiei, denumit în continuare me, în scopul utilizării acestora în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar de stat, particular şi confesional, în conformitate cu legislaţia în vigoare.art. 2prezenta metodologie reglementează: a) scopul, principiile utilizării şi importanţa mijloacelor de învăţământ în procesul educaţional;b) categoriile de mijloace de învăţământ pentru care se poate solicita obţinerea omologării în vederea utilizării lor în sistemul de învăţământ ...
Monitorul Oficial 1266 din 16 Decembrie 2024 (M. Of. 1266/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.588 din 12 decembrie 2024 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Modernizare DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, km 0 + 000-44 + 130 lărgire la patru benzi de circulaţie şi km 51 + 041-109 + 905 drum de două benzi", sector II km 51 + 041-km 109 + 905 - drum la două benzi de circulaţie, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1266 din 16 decembrie 2024
Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.416/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „modernizare dn 71 bâldana-târgovişte-sinaia, km 0 + 000-44 + 130 lărgire la patru benzi de circulaţie şi km 51 + 041-109 + 905 drum de două benzi“, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional ...
Monitorul Oficial 1263 din 16 Decembrie 2024 (M. Of. 1263/2024)
HOTĂRÂREA nr. 30 din 2 decembrie 2024 privind cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian-Vasile Terheş EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1263 din 16 decembrie 2024
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1259 din 13 Decembrie 2024 (M. Of. 1259/2024)
HOTĂRÂREA nr. 29 din 28 noiembrie 2024 privind cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1259 din 13 decembrie 2024
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1257 din 13 Decembrie 2024 (M. Of. 1257/2024)
NORMĂ nr. 23 din 26 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea unor norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară în ceea ce priveşte anumite raportări ale societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1257 din 13 decembrie 2024
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 16 din regulamentul (ue) nr. 1.094/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a autorităţii europene de supraveghere (autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a deciziei nr. 716/2009/ce şi de abrogare a deciziei 2009/79/ce a comisiei, ...
Monitorul Oficial 1251 din 12 Decembrie 2024 (M. Of. 1251/2024)
METODOLOGIE din 21 noiembrie 2024 de colectare, gestionare şi punere la dispoziţia publicului a informaţiei privind mediul pentru autorităţile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1251 din 12 decembrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.715 din 21 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1251 din 12 decembrie 2024.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezenta metodologie stabileşte condiţiile în care autorităţile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului colectează, gestionează şi pun la dispoziţia publicului informaţia privind mediul, în conformitate cu prevederile convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin legea nr. 86/2000, ale legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de ...








