Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 4 aprilie 2014
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 389 din 29 Iunie 2013 (M. Of. 389/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 73 din 26 iunie 2013 privind ratificarea Scrisorii de intentie semnate de autoritatile romane la Bucuresti la 10 iunie 2013, aprobata prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar International din 26 iunie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 29 iunie 2013
Având în vedere:- faptul că în data de 26 iunie 2013 prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional s-a aprobat încheierea aranjamentului stand-by de tip preventiv curent;- necesitatea finalizării demersurilor legislative interne concomitent cu finalizarea aranjamentului stand-by de tip preventiv curentşi luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.articol unicse ratifică scrisoarea de intenţie*) semnată de autorităţile române la bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin decizia consiliului director al fondului monetar internaţional din ...
Monitorul Oficial 382 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 382/2013)
ORDIN nr. 42 din 26 iunie 2013 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distributie in sectorul gazelor naturale, incepand cu a treia perioada de reglementare, si privind modificarea Metodologiei pentru aprobarea preturilor si stabilirea tarifelor reglementate in sectorul gazelor naturale, aprobata prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 22/2012 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 27 iunie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,în temeiul dispoziţiilor art. 179 alin. (4) şi (5) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie în sectorul gazelor naturale, începând cu a treia perioadă de reglementare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. ...
Monitorul Oficial 374 din 25 Iunie 2013 (M. Of. 374/2013)
ORDIN nr. 512 din 18 iunie 2013 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locala si a proiectelor de cooperare" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 25 iunie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. 63.137 din 23 aprilie 2013, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritatea de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală (pndr), în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi ale anexei nr. ii la regulamentul (ce) nr. 1.974/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul ...
Monitorul Oficial 356 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 356/2013)
ORDIN nr. 1.792/C din 31 mai 2013 pentru aprobarea Criteriilor privind evaluarea performantelor activitatii profesionale a functionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administratiei penitenciare EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 17 iunie 2013
În conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 23 din legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din administraţia naţională a penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare,ministrul justiţiei emite prezentul ordin.art. 1se aprobă criteriile privind evaluarea performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2(1) dispoziţiile prezentului ordin se aplică funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare definitivi, preoţilor asimilaţi corpului ofiţerilor, precum şi funcţionarilor publici cu statut special definitivi ...
Monitorul Oficial 328 din 06 Iunie 2013 (M. Of. 328/2013)
ORDIN nr. 3.746 din 24 mai 2013 privind acordarea acreditarii pentru nivelurile de invatamant, specializarile si calificarile profesionale din cadrul unitatilor de invatamant preuniversitar de stat evaluate in perioada februarie-martie 2013, incepand cu anul scolar 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 iunie 2013
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar (aracip), cu modificările ulterioare,luând în considerare dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vederea prevederile hotărârii guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ...
Monitorul Oficial 321 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321/2013)
ORDIN nr. 886 din 14 mai 2013 pentru aprobarea Listei standardelor romane care adopta standardele europene armonizate referitoare la masini EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 4 iunie 2013
Având în vedere prevederile art. 9 din hotărârea guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 din hotărârea guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la maşini, din lista publicată în jurnalul oficial al uniunii europene seria c nr. 99 din 5 aprilie 2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 la data publicării prezentului ordin ...
Monitorul Oficial 306 din 28 Mai 2013 (M. Of. 306/2013)
ORDIN nr. 318 din 10 mai 2013 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2013/2014 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 28 mai 2013
Văzând referatul de aprobare nr. 77.179 din 28 martie 2013 al direcţiei generale politici agricole şi strategii,având în vedere prevederile art. 2 pct. 11 lit. (b), art. 6 şi ale anexei ii la regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul zahărului, prevederile art. 50, ale pct. 11 din partea a ii-a a anexei iii şi ale părţii b a anexei iv din regulamentul (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare ...
Monitorul Oficial 301 din 27 Mai 2013 (M. Of. 301/2013)
HOTARARE nr. 21 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea si completarea anexei la Hotararea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din Romania nr. 2/2013 privind aprobarea Registrului public al auditorilor financiari din Romania EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 301 din 27 mai 2013
Având în vedere procesul-verbal nr. 4.991 din 30 aprilie 2013 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,în temeiul prevederilor:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) şi art. 63 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011;- art. 23 din normele privind atribuirea calităţii de membru, înscrierea, evidenţa, retragerea şi suspendarea persoanelor fizice şi autorizarea, înscrierea, evidenţa, retragerea şi suspendarea persoanelor juridice în şi ...
Monitorul Oficial 298 din 24 Mai 2013 (M. Of. 298/2013)
ORDIN nr. 65 din 17 mai 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Schengen EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 24 mai 2013
Având în vedere prevederile art. 12 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale hotărârii guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a direcţiei schengen, prevăzut în anexa care face parte ...