Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 9 mai 2005
Monitorul Oficial 1070 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1070/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.300 din 23 octombrie 2024 pentru aprobarea proiectului privind monitorizarea şi raportarea periodică a indicatorilor privind impactul poluării atmosferice asupra ecosistemelor terestre, precum şi a finanţării proiectului din bugetul Fondului pentru mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1070 din 24 octombrie 2024
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (5) din legea nr. 293/2018 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 13 alin. (1) lit. m) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se aprobă proiectul privind monitorizarea şi raportarea periodică a indicatorilor privind impactul poluării atmosferice asupra ecosistemelor terestre, precum şi sumele destinate finanţării acestui proiect, în scopul ...
Monitorul Oficial 1069 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1069/2024)
ORDIN nr. 395 din 22 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Procedurii de acordare şi plată a ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 88/2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1069 din 24 octombrie 2024
În temeiul:- art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „creditul fermierului“, în contextul crizei provocate de agresiunea rusiei împotriva ucrainei, precum şi pentru modificarea art. 12 alin. (1) din legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate româniei pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă şi a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism ...
Monitorul Oficial 1062 din 23 Octombrie 2024 (M. Of. 1062/2024)
DECIZIA nr. 45 din 16 septembrie 2024 referitoare la infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice prevăzute de art. 246 din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1062 din 23 octombrie 2024
Dosar nr. 1.095/1/2024completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│ilie iulian │- judecător la secţia ││dragomir │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│francisca │- judecător la secţia ││maria vasile│penală ...
Monitorul Oficial 1063 din 23 Octombrie 2024 (M. Of. 1063/2024)
DECIZIA nr. 233 din 23 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1063 din 23 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1056 din 21 Octombrie 2024 (M. Of. 1056/2024)
DECIZIA nr. 340 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi ale art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1056 din 21 octombrie 2024
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│gheorghe stan │- judecător ...
Monitorul Oficial 1053 din 21 Octombrie 2024 (M. Of. 1053/2024)
DECIZIA nr. 346 din 11 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1053 din 21 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 1046 din 18 Octombrie 2024 (M. Of. 1046/2024)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 18 octombrie 2024 Sprijin în vederea achiziţionării de tractoare şi maşini agricole autopropulsate EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1046 din 18 octombrie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.265 din 18 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.046 din 18 octombrie 2024.──────────art. 1(1) prezenta anexă instituie o schemă de ajutor de stat, având titlul „sprijin în vederea achiziţionării de tractoare şi maşini agricole autopropulsate“, denumită în continuare schemă.(2) administraţia fondului pentru mediu, denumită în continuare afm, are calitatea de furnizor de ajutor de stat şi administrator în cadrul prezentei scheme.art. 2(1) prezenta schemă este exceptată de la obligaţia notificării prevăzute la art. 108 alin. (3) din tratatul privind funcţionarea uniunii europene, cu modificările şi completările ulterioare, publicat ...
Monitorul Oficial 1047 din 18 Octombrie 2024 (M. Of. 1047/2024)
DECIZIA nr. 39 din 16 septembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1047 din 18 octombrie 2024
Dosar nr. 989/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1040 din 16 Octombrie 2024 (M. Of. 1040/2024)
PROCEDURĂ din 15 octombrie 2024 de anulare a unor obligaţii bugetare EMITENT: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1040 din 16 octombrie 2024
──────────aprobat prin ordin nr. 1.176 din 15 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1040 din 16 octombrie 2024.──────────art. 1sfera de aplicare(1) prezenta procedură se aplică obligaţiilor bugetare administrate de agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă (anofm) prin entităţile publice subordonate, cu personalitate juridică, respectiv agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă/agenţia municipală pentru ocuparea forţei de muncă bucureşti (ajofm/amofm) şi centrele regionale de formare profesională a adulţilor (crfpa), şi stabileşte modul de realizare a activităţii de anulare a unor obligaţii bugetare în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor ...
Monitorul Oficial 1039 din 16 Octombrie 2024 (M. Of. 1039/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 9 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1039 din 16 octombrie 2024
Având în vedere, pe de o parte, funcţia de reglementare a guvernului, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice, a securităţii alimentare a populaţiei româniei, şi, pe de altă parte, obligaţia de a conduce politica fiscal-bugetară, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice a româniei,luând în considerare că este necesară o soluţie care să fluidizeze piaţa şi să susţină continuarea activităţii agricole, esenţială pentru economie şi siguranţa alimentară,având în vedere că s-a diminuat semnificativ capacitatea financiară a fermierilor din sectorul vegetal, precum şi a celor din sectorul zootehnic, precum şi faptul că se înregistrează ...








