Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 29 noiembrie 1968
Monitorul Oficial 530 din 27 Octombrie 2000 (M. Of. 530/2000)
LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 octombrie 2000
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 (1) prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare patrimoniul cultural naţional, indiferent de proprietarul acestora, prin reglementarea activitãţilor specifice de protejare: evidenta, expertizare, clasare, cercetare, depozitare, conservare, restaurare şi punere în valoare, în vederea accesului democratic la cultura şi transmiterii acestor valori generaţiilor viitoare. (2) patrimoniul cultural naţional este alcãtuit din bunuri cu valoare deosebita sau exceptionala, istorica, arheologicã, documentara, etnografica, artisticã, ştiinţificã şi tehnica, literarã, ...
Monitorul Oficial 324 din 12 Iulie 2000 (M. Of. 324/2000)
LEGE nr. 120 din 7 iulie 2000 privind declararea ca abrogate a unor acte normative EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 12 iulie 2000
In aplicarea prevederilor art. 150 din constituţia româniei, în vederea eliminãrii din legislaţia româniei a actelor normative care contravin constituţiei sau sunt contrare noii ordini de drept, parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic sunt şi rãmân abrogate actele normative prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. aceasta lege a fost adoptatã de camera deputaţilor în şedinţa din 4 octombrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din constituţia româniei. ...
Monitorul Oficial 140 din 01 Aprilie 2000 (M. Of. 140/2000)
LEGE nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000
Parlamentul româniei adopta prezenta lege.cap. 1dispoziţii generaleart. 1dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public.art. 2sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:a) principiul unicitatii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;b) principiul egalităţii, care asigura tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;c) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public îşi ...
Monitorul Oficial 70 din 17 Februarie 2000 (M. Of. 70/2000)
LEGE nr. 137 din 29 decembrie 1995*) (*republicata*) privind protectia mediului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 17 februarie 2000
*) republicatã în temeiul art. ii din legea nr. 159/1999 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 512 din 22 octombrie 1999, dându-se articolelor o noua numerotare. legea protecţiei mediului nr. 137/1995 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 304 din 30 decembrie 1995 şi a mai fost modificatã prin hotãrârea guvernului nr. 314/1998 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 221 din 17 iunie 1998. cap. 1 principii şi dispoziţii generale art. 1 ...
Monitorul Oficial 42 din 31 Ianuarie 2000 (M. Of. 42/2000)
ORDONANŢĂ nr. 27 din 30 ianuarie 2000 privind regimul produselor supuse accizelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 31 ianuarie 2000
În temeiul prevederilor art. 1 lit. b pct. 12 din legea nr. 206/1999 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei emite următoarea ordonanţă:cap. 1accizesecŢiunea isfera de aplicareart. 1accizele reprezintă taxe speciale de consumaţie care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din ţara şi din import, al căror regim este reglementat prin prezenta ordonanţă.art. 2produsele pentru care se datorează accize sunt:a) alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, băuturile alcoolice şi orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conţin alcool etilic;b) produsele din tutun;c) produsele petroliere;d) alte produse şi grupe de produse prevăzute în anexa nr. 2.secŢiunea a ...
Monitorul Oficial 637 din 27 Decembrie 1999 (M. Of. 637/1999)
HOTARARE*1) din 22 mai 1998 CAZUL VASILESCU IMPOTRIVA ROMANIEI EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 27 decembrie 1999
----------- *1) nota traducatorului. versiunile originale sunt în limbile franceza şi engleza. Întrucât versiunile în limbile franceza şi engleza folosesc inconsecvent denumirile unor instituţii şi funcţii, traducerea a fost adaptatã, folosindu-se numai denumirile valabile astãzi, cu excepţia cazurilor expres indicate. În ceea ce priveşte actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale. curtea europeanĂ a drepturilor omului cazul vasilescu impotriva romÂniei ...
Monitorul Oficial 582 din 29 Noiembrie 1999 (M. Of. 582/1999)
LEGE nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 29 noiembrie 1999
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. cap. 1 dispoziţii generale art. 1 (1) raporturile de munca stabilite între salariaţi şi unitãţile la care aceştia sunt încadraţi se desfãşoarã cu respectarea prevederilor legale, precum şi în condiţiile negociate prin contractele colective şi individuale de munca. (2) Încãlcarea de cãtre una dintre pãrţi a obligaţiilor care îi revin potrivit alin. (1) atrage rãspunderea juridicã a acesteia. art. 2 În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au urmãtoarea semnificatie: ...
Monitorul Oficial 549 din 10 Noiembrie 1999 (M. Of. 549/1999)
ACORD din 1 ianuarie 1992 privind aderarea Romaniei la Acordul international al zaharului, adoptat la Geneva la 20 martie 1992 EMITENT: ORGANIZATIA INTERNATIONALA A ZAHARULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 10 noiembrie 1999
Acordul internaŢional al zahĂrului, 1992 *) *) traducere. cap. 1 obiective art. 1 obiective obiectivele acordului internaţional al zahãrului, 1992, denumit în continuare acest acord, asa cum reiese din termenii rezoluţiei 93 (iv), adoptatã de conferinţa naţiunilor unite pentru comerţ şi dezvoltare, sunt: a) asigurarea unei colaborãri internaţionale sporite privind problemele pe plan mondial ale zahãrului şi domeniilor înrudite; b) înfiinţarea unui forum pentru consultãri interguvernamentale privind zahãrul şi modalitãţile de imbunatatire a economiei mondiale a ...
LEGE nr. 162 din 3 noiembrie 1999 pentru aderarea Romaniei la Acordul international al zaharului, adoptat la Geneva la 20 martie 1992, si autorizarea platii cotizatiei anuale la Organizatia Internationala a Zaharului Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. EMITENT: PARLAMENT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 10 noiembrie 1999
Parlamentul româniei adopta prezenta lege: art. 1 românia adera la acordul internaţional al zahãrului, adoptat la geneva la 20 martie 1992. art. 2 cheltuielile aferente plãţii cotizatiei anuale la organizaţia internationala a zahãrului, cu sediul la londra, vor fi asigurate din alocaţiile bugetare aprobate ministerului agriculturii şi alimentaţiei. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 13 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. ...
Monitorul Oficial 419 din 31 August 1999 (M. Of. 419/1999)
ORDONANŢA nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 419 din 31 august 1999
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei şi ale art. 1 lit. d pct. 13 din legea nr. 140/1999 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei emite următoarea ordonanţa:cap. 1dispoziţii generalesecŢiunea 1definiţiiart. 1În sensul prezentei ordonanţe, termenii sau expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) impozitul pe venitul anual global reprezintă suma datorată de o persoană fizica pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinata prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe;b) venitul anual global impozabil reprezintă suma veniturilor nete realizate din activităţi independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, ...