Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 23 septembrie 2003
Monitorul Oficial 36 din 16 Ianuarie 2024 (M. Of. 36/2024)
LEGE nr. 17 din 12 ianuarie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 36 din 16 ianuarie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 800 din 28 octombrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), după litera c) se introduc trei noi litere, lit. c^1)-c^3), cu următorul cuprins:"c^1) procedura specială de redresare financiară aplicabilă societăţilor şi măsurile pe care a.s.f. le poate dispune în cadrul acesteia;c^2) regimul juridic al societăţilor cărora le este retrasă autorizaţia de funcţionare şi supravegherea exercitată de a.s.f. asupra acestora;c^3) dispoziţii privind dizolvarea şi ...
Monitorul Oficial 30 din 15 Ianuarie 2024 (M. Of. 30/2024)
DECIZIA nr. 75 din 20 noiembrie 2023 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 30 din 15 ianuarie 2024
Dosar nr. 1.864/1/2023┌──────────┬───────────────────────────┐│ │- preşedintele delegat al ││ionel │secţiei de contencios ││barbă │administrativ şi fiscal - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lucian │- judecător la secţia de ││cătălin │contencios administrativ şi││mihai │fiscal ││zamfir ...
Monitorul Oficial 23 bis din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 23 bis/2024)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 29 decembrie 2023 pentru formarea adulţilor în perioada 2024-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 bis din 11 ianuarie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.341 din 29 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 23 din 11 ianuarie 2024.──────────cuprinsi. introducereii. viziuneiii. priorităţile, politicile şi cadrul legal existenteiv. analiza contextului şi definirea problemelor1. context european2. context naţionalv. obiectivul general al strategieivi. obiective specifice si direcţii de acţiunevii. procedurile de monitorizare si evaluareviii. instituţii responsabileix. surse de finanţarex. planul de acţiunixi. anexălista de acronime si abrevieri┌───────┬──────────────────────────────┐│ajpis │agenţie judeţeană pentru plăţi││ │şi inspecţie socială │├───────┼──────────────────────────────┤│anc │autoritatea naţională pentru ││ ...
Monitorul Oficial 29 din 12 Ianuarie 2024 (M. Of. 29/2024)
DECIZIA nr. 489 din 3 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 29 din 12 ianuarie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 23 din 11 Ianuarie 2024 (M. Of. 23/2024)
HOTĂRÂRE nr. 9 din 4 ianuarie 2024 pentru aprobarea Acordului de modificare a Acordului-cadru dintre Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, semnat la Bucureşti la 12 decembrie 2022, încheiat prin schimb de scrisori semnate la Berna la 22 septembrie 2023 şi la Bucureşti la 6 octombrie 2023 între Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi Unitatea naţională de coordonare - Ministerul Finanţelor din România EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 23 din 11 ianuarie 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordul de modificare a acordului-cadru dintre guvernul româniei şi consiliul federal elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale uniunii europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene, semnat la bucureşti la 12 decembrie 2022 şi aprobat prin hotărârea guvernului nr. 61/2023, încheiat prin schimb de scrisori*) semnate la berna la 22 septembrie 2023 şi la bucureşti la 6 octombrie 2023 între agenţia elveţiană pentru dezvoltare şi cooperare (sdc) şi ...
Monitorul Oficial 2 bis din 03 Ianuarie 2024 (M. Of. 2 bis/2024)
ANEXE din 27 decembrie 2023 privind criteriile ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viaţă, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, respectiv în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 2 bis din 3 ianuarie 2024
──────────conţinute de ordinul nr. 2.395 din 27 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 2 din 3 ianuarie 2024.──────────anexa 1 computere, monitoare, tablete, smartphone-uri┌──────────┬───────────────────────────┐│ │grupa de produse cuprinde: ││ │1.computere staţionare: ││ │computere de tip desktop; ││ │computere de tip desktop ││ │integrate; terminale ...
Monitorul Oficial 5 bis din 04 Ianuarie 2024 (M. Of. 5 bis/2024)
METODOLOGIA-CADRU din 22 decembrie 2023 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024 - 2025 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 5 bis din 4 ianuarie 2024
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.877 din 22 decembrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 5 din 4 ianuarie 2024.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) recrutarea, selecţia şi angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş, municipiu, municipiul bucureşti.(3) prin isj/ismb, în cuprinsul prezentei metodologii, se înţelege inspectorat şcolar judeţean/inspectoratul Şcolar ...
Monitorul Oficial 1160 bis din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1160 bis/2023)
STRATEGIE din 14 decembrie 2023 în domeniul proprietăţii intelectuale 2024 - 2028 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1160 bis din 21 decembrie 2023
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.272 din 14 decembrie 2023, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.160 din 21 decembrie 2023.──────────cuprins:capitolul i -introducerea;capitolul ii -viziunea;capitolul iii -priorităţile, politicile şi cadrul legal existente;capitolul iv -analiza contextului şi definirea problemelor;capitolul v -obiectivele generale şi specifice;capitolul vi -direcţiile de acţiune;capitolul vii -rezultatele aşteptate;capitolul viii -indicatorii;capitolul ix -procedurile de monitorizare şi evaluare;capitolul x -instituţiile responsabile;capitolul xi -implicaţiile bugetare şi sursele de finanţare;capitolul xii -implicaţiile asupra cadrului juridic.cap. iintroducereart. 1 o mai bună protejare a proprietăţii intelectuale are în vederea caracterul legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale de instrument care garantează respectarea dreptului fundamental la ...
Monitorul Oficial 1161 din 21 Decembrie 2023 (M. Of. 1161/2023)
DECIZIA nr. 482 din 21 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1161 din 21 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1157 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1157/2023)
DECIZIA nr. 725 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 [cu referire la art. 2 alin. (1) lit. e)], art. I pct. 6 [cu referire la art. 13 alin. (1)], art. I pct. 11 [cu referire la art. 18^1-18^4], art. I pct. 16 [cu referire la art. 23 alin. (3)], art. I pct. 18 [cu referire la art. 25] şi art. I pct. 19 [cu referire la art. 27 alin. (3)] din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1157 din 20 decembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...