Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 20 aprilie 1982
Monitorul Oficial 746 din 06 Noiembrie 2012 (M. Of. 746/2012)
GHID din 19 octombrie 2012 privind cadrul legal care reglementeaza importul paralel de produse medicinale veterinare pentru care s-a acordat deja o autorizatie decomercializare EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 6 noiembrie 2012
1. introducereprezentul ghid este un document informativ, destinat să ajute autorităţile naţionale şi operatorii economici implicaţi în importul paralel al produselor medicinale veterinare să înţeleagă care sunt principalele repere legale ce reglementează acest tip de activitate, astfel cum au fost acestea definite prin comunicatul comisiei europene din anul 2003*1).prezentul ghid reprezintă o traducere şi adaptare a comunicatului comisiei privind importul de produse medicinale veterinare pentru care a fost deja acordată autorizaţia de comercializare, com/2003/0839 final (comunicatul comisiei). acesta se referă la aplicaţiile practice ale principiului liberei circulaţii a bunurilor în domeniul importului paralel dintr-un stat membru al uniunii europene în ...
ORDIN nr. 66 din 19 octombrie 2012 pentru aprobarea Ghidului privind cadrul legal care reglementeaza importul paralel de produse medicinale veterinare pentru care s-a acordat deja o autorizatie de comercializare si a Procedurii simplificate de obtinere a autorizatiei de import paralel pentru produse medicinale veterinare EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 6 noiembrie 2012
Văzând referatul de aprobare nr. 756 din 13 iulie 2012, întocmit de direcţia de coordonare tehnică a institutelor de referinţă, lsvsa, reglementare şi controlul activităţii farmaceutice veterinare din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea si funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi ...
Monitorul Oficial 721 din 24 Octombrie 2012 (M. Of. 721/2012)
DECIZIE nr. 760 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor articolului unic alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2012 privind unele masuri temporare in vederea consolidarii cadrului normativ necesar aplicarii unor dispozitii din titlul VII "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 24 octombrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu ...
Monitorul Oficial 717 din 22 Octombrie 2012 (M. Of. 717/2012)
DECIZIE nr. 755 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 si 108 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 22 octombrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 613 din 27 August 2012 (M. Of. 613/2012)
HOTARARE din 23 februarie 2012 in Cauza Creanga impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - MAREA CAMERA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 27 august 2012
Strasbourg(cererea nr. 29.226/03)hotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza creangă împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului, reunită în marea cameră compusă din nicolas bratza, preşedinte, jean-paul costa, francoise tulkens, nina vajic, dean spielmann, lech garlicki, peer lorenzen, alvina gyulumyan, egbert myjer, mark villiger, isabelle berro-lefevre, paivi hirvela, giorgio malinverni, mirjana lazarova trajkovska, nebojsa vucinic, guido raimondi, ganna yudkivska, judecători, şi vincent berger, jurist,după ce a deliberat în camera de consiliu la 30 martie 2011 şi 18 ianuarie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.226/03 îndreptată împotriva româniei, ...
Monitorul Oficial 609 din 24 August 2012 (M. Of. 609/2012)
DECIZIE nr. 559 din 29 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2010 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei in constructii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 24 august 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 599 din 21 August 2012 (M. Of. 599/2012)
DECIZIE nr. 586 din 5 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2010 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei in constructii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 21 august 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri ...
Monitorul Oficial 573 din 13 August 2012 (M. Of. 573/2012)
DECIZIE nr. 725 din 5 iulie 2012 cu privire la exceptia de neconstitutionalitate, ridicata direct de Avocatul Poporului, referitoare la prevederile art. 90, art. 91 si art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 13 august 2012
Aspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederi,r art. 90, art. 91 şi art. 96 lit. a) din legea gazelor nr. 351/2004, ridicată direct de avocatul poporului, şi care formează obiectul dosarului curţii ...
Monitorul Oficial 556 din 07 August 2012 (M. Of. 556/2012)
HOTARARE din 31 mai 2012 in Cauza Jarnea si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 7 august 2012
Strasbourg(cererile nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 şi 17.068/08)această hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.În cauza jarnea şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din egbert myjer, preşedinte, luis lopez guerra, kristina pardalos, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 10 mai 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află şapte cereri (nr. 36.268/02, 25.416/04, 25.500/04, 43.454/06, 24.717/07, 16.297/08 şi 17.068/08) îndreptate împotriva româniei, prin care resortisanţi români (reclamanţii) au sesizat curtea, în temeiul art. ...
Monitorul Oficial 221 din 03 Aprilie 2012 (M. Of. 221/2012)
HOTARARE nr. 127 din 6 martie 2012 privind modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 3 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 867 şi 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ianexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. se ...