Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
acord din 1 februarie 2023
Monitorul Oficial 153 din 20 Februarie 2025 (M. Of. 153/2025)
HOTĂRÂRE nr. 62 din 20 februarie 2025 privind modul de acordare, distribuire şi decontare a prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2025, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 153 din 20 februarie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 109 alin. (2) şi art. 110 din legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1prezenta hotărâre stabileşte numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2025 prin sistemul organizat şi administrat de casa naţională de pensii publice, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.art. 2În unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea casei naţionale de pensii publice, pentru anul 2025, este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 ...
Monitorul Oficial 152 din 20 Februarie 2025 (M. Of. 152/2025)
DECIZIA nr. 24 din 9 decembrie 2024 cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 460 alin. (5) lit. b) şi d) şi alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 38 din titlul IX "Impozite şi taxe locale" capitolul II "Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri" secţiunea a 4-a "Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 152 din 20 februarie 2025
Dosar nr. 2.119/1/2024┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│elena diana │- preşedintele secţiei de││tămagă │contencios administrativ ││ │şi fiscal ...
Monitorul Oficial 149 din 20 Februarie 2025 (M. Of. 149/2025)
ORDIN nr. 3.171 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Micul Prinţ" din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, ...
ORDIN nr. 3.170 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Waldorf Enalure" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, ...
ORDIN nr. 3.165 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Vasile cel Mare" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea ...
ORDIN nr. 3.160 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Special "Vasile Pavelcu" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în ...
ORDIN nr. 3.156 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic Special "Beethoven" din municipiul Craiova, judeţul Dolj EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în ...
ORDIN nr. 3.153 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Profesională "Ady Endre" Sâncraiu din comuna Sâncraiu, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, ...
ORDIN nr. 3.163 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Seminarul Teologic Ortodox "Veniamin Costachi" din comuna Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, ...
ORDIN nr. 3.152 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul" din comuna Mihai Viteazu, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 20 februarie 2025