Acte Monitorul Oficial emise de
Autoritatea Electorala Permanenta
Monitorul Oficial 205 din 28 Martie 2012 (M. Of. 205/2012)
RAPORT nr. 747 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Taranesc Crestin Democrat - Organizatia Judeteana Valcea EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6 februarie-13 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - organizaţia judeţeanã vâlcea, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - organizaţia ...
RAPORT nr. 771 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Bacau EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 30 ianuarie-6 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului social democrat - organizaţia judeţeanã bacãu, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului social democrat - organizaţia judeţeanã bacãu au fost ...
RAPORT nr. 839 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Taranesc Crestin Democrat - Organizatia Judeteana Brasov EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 1 februarie-8 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - organizaţia judeţeanã braşov, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului naţional Ţãrãnesc creştin democrat - organizaţia ...
RAPORT nr. 841 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Romania Mare - Organizatia Judeteana Cluj EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6 februarie-17 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului românia mare - organizaţia judeţeanã cluj, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului românia mare - organizaţia judeţeanã cluj au fost ...
RAPORT nr. 972 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Suceava EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 6 februarie-15 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului social democrat - organizaţia judeţeanã suceava, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului social democrat - organizaţia judeţeanã suceava au fost ...
RAPORT nr. 1.000 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Social Democrat - Organizatia Judeteana Brasov EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 15 februarie-28 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului social democrat - organizaţia judeţeanã braşov, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului social democrat - organizaţia judeţeanã braşov au fost ...
RAPORT nr. 1.066 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Forumul Democrat al Germanilor din Romania - Organizatia Judeteana Cluj EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 20 februarie - 24 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii forumului democrat al germanilor din românia - organizaţia judeţeanã cluj, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile forumului democrat al germanilor ...
RAPORT nr. 1.080 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Organizatia Judeteana Bacau EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 20 februarie-27 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã bacãu, pentru anul 2011.i. constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã bacãu au ...
RAPORT nr. 1.325 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul National Liberal - Organizatia Judeteana Caras-Severin EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 13 februarie-22 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã caraş-severin, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului naţional liberal - organizaţia judeţeanã caraş-severin au fost ...
RAPORT nr. 976 din 19 martie 2012 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorala Permanenta la Partidul Democrat Liberal - Organizatia Judeteana Ilfov EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 28 martie 2012
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, şi cu planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele autoritãţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 20 februarie-27 februarie 2012 s-a efectuat controlul finanţãrii partidului democrat liberal - organizaţia judeţeanã ilfov, pentru anul 2011.constatãri:ca urmare a verificãrilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat cã veniturile partidului democrat liberal - organizaţia judeţeanã ilfov au fost ...