Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2018 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2018





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2018



‹‹ Pagina 102 din 204

Monitorul Oficial 589 din 11 Iulie 2018 (M. Of. 589/2018)

 HOTĂRÂRE nr. 97 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce priveşte perioada de aplicare a mecanismului opţional de taxare inversă în legătură cu livrările de anumite bunuri şi servicii care prezintă risc de fraudă şi a mecanismului de reacţie rapidă împotriva fraudei în domeniul TVA - COM (2018) 298 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/299 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei: consideră că propunerea de directivă respectă principiul subsidiarităţii, încadrându-se în domeniul de reglementare al articolului 113 tfue. obiectivul de combatere a fraudei prin aplicarea mecanismelor de taxare inversă şi de reacţie ...

 HOTĂRÂRE nr. 96 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind etichetarea pneurilor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.222/2009 - COM (2018) 296 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 589 din 11 iulie 2018

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/313 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei formulează următoarele:prezenta propunere de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, întrucât obiectivele sale nu pot fi realizate la nivel naţional, iar măsurile propuse şi forma regulamentului sunt adecvate.1. temei juridicregulamentul (ce) ...

Monitorul Oficial 586 din 11 Iulie 2018 (M. Of. 586/2018)

 PROCEDURĂ din 21 mai 2018 de monitorizare şi control al activităţii asistentului personal profesionist EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.690 din 21 mai 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 586 din 11 iulie 2018.──────────art. 1(1) monitorizarea şi controlul activităţii de îngrijire şi protecţie a adulţilor cu handicap grav şi accentuat la asistentul personal profesionist de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului bucureşti, denumite în continuare dgaspc, includ acţiuni de colectare de date şi informaţii, analiza acestora şi elaborarea de rapoarte de monitorizare, precum şi acţiuni de verificare şi, după caz, de control. (2) monitorizarea şi controlul activităţii asistentului personal profesionist ...

 HOTĂRÂRE nr. 495 din 5 iulie 2018 pentru completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul dolj, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 687 şi 687 bis din 18 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. la anexa nr. 23 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei bulzeşti“, la secţiunea i „bunuri imobile“, după poziţia nr. 153 se ...

 HOTĂRÂRE nr. 493 din 5 iulie 2018 pentru completarea anexei nr. 50 la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla anexa nr. 50 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei milcoiu, judeţul vâlcea“ la hotărârea guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vâlcea, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, la secţiunea i „bunuri imobile“, după poziţia nr. 130 se introduc 3 ...

 HOTĂRÂRE nr. 489 din 5 iulie 2018 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Modernizare DN 2L Soveja-Lepşa km 60 + 145 - km 76 + 277", judeţul Vrancea EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În conformitate cu prevederile art. 77 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale din românia - s.a. şi înfiinţarea companiei naţionale de investiţii rutiere - s.a., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „modernizare dn 2l soveja-lepşa km 60+145 - km 76+277“, judeţul vrancea, prevăzuţi în anexa ...

 HOTĂRÂRE nr. 488 din 5 iulie 2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, cu modificările ulterioare, ale regulamentului (ue) nr. 1.301/2013 al parlamentului european ...

 HOTĂRÂRE nr. 95 din 5 iulie 2018 privind propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce priveşte siguranţa generală a acestora şi protecţia ocupanţilor vehiculului şi a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 2018/... şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 şi (CE) nr. 661/2009 - COM (2018) 286 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/648 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) senatul româniei constată că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului privind cerinţele pentru omologarea de tip a autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor ...

 HOTĂRÂRE nr. 93 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2017/1.132 în ceea ce priveşte transformările, fuziunile şi divizările transfrontaliere - COM (2018) 241 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/298 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. consideră că prezenta propunere de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivei (ue) 2017/1.132 în ceea ce priveşte transformările, fuziunile şi divizările transfrontaliere respectă principiile subsidiarităţii şi ...

 HOTĂRÂRE nr. 92 din 5 iulie 2018 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2017/1.132 în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor şi a proceselor digitale în contextul dreptului societăţilor comerciale - COM (2018) 239 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/297 din 21.06.2018,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. consideră că prezenta propunere de directivă a parlamentului european şi a consiliului de modificare a directivei (ue) 2017/1.132 în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor şi a proceselor digitale în contextul dreptului ...

‹‹ Pagina 102 din 204
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016