Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2019 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2019





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2019



‹‹ Pagina 142 din 191

Monitorul Oficial 303 din 18 Aprilie 2019 (M. Of. 303/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 19 din 17 aprilie 2019 privind numirea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 303 din 18 aprilie 2019

Având în vedere prevederile art. 143 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 6 şi 7 din legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, republicată,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicsenatul numeşte în calitate de vicepreşedinte al autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal pe doamna mirela nistoroiu.această hotărâre a fost adoptată de senat în şedinţa din 17 aprilie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele senatului,iulian-claudiu mandabucureşti, 17 aprilie 2019.nr. 19.-----

Monitorul Oficial 301 din 18 Aprilie 2019 (M. Of. 301/2019)

 CUANTUMUL TOTAL din 18 aprilie 2019 al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2018, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale - Partidul Naţional Noua Românie EMITENT: Partide Politice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 18 aprilie 2019

Situaţia cuantumului total al cotizaţiilor primite în anual 2018denumirea partidului politic: partidul noua românie - pnrsediul partidului politic: strada răscoala 1907 nr. 9, bl. 15. sc. 3, ap. 40, sectorul 2, bucureşti ┌────┬───────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul │cuantumul ││ │organizaţia│total al │total al ...

 HOTĂRÂRE nr. 1 din 12 aprilie 2019 privind aprobarea situaţiilor financiare pentru anul 2018 şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 ale Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 301 din 18 aprilie 2019

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă situaţiile financiare pentru anul 2018 ale asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 2se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia.art. 3prezenta hotărâre se publică în monitorul oficial al româniei, partea i.preşedintele asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia,dana ababeibucureşti, 12 aprilie 2019.nr. 1.-----

Monitorul Oficial 298 din 18 Aprilie 2019 (M. Of. 298/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 11 din 17 aprilie 2019 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 18 aprilie 2019

În temeiul prevederilor art. 6 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei, nr. 4/1992, republicat,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea parlamentului româniei nr. 7/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii delegaţiei permanente a parlamentului româniei la adunarea parlamentară a consiliului europei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 177 din 13 martie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:- la capitolul i - membri titulari, punctul 3, domnul senator pop liviu-marian, grupul parlamentar psd, îl înlocuieşte în calitatea de membru titular, precum şi în funcţia de preşedinte pe ...

 HOTĂRÂRE nr. 10 din 17 aprilie 2019 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 32/2018 privind instituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 18 aprilie 2019

În temeiul art. 67 din constituţia româniei, republicată,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea parlamentului româniei nr. 32/2018 privind instituirea comisiei comune speciale a camerei deputaţilor şi senatului pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale curţii de conturi, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 577 din 9 iulie 2018, se modifică după cum urmează:1. la punctul i „componenţa comisiei“, la poziţia 7, domnul deputat suciu matei, aparţinând grupului parlamentar al psd, este desemnat în calitate de membru al comisiei în locul domnului deputat pau radu-adrian.2. la punctul ii „componenţa biroului comisiei“, domnul deputat cocoş vasile, aparţinând grupului parlamentar ...

Monitorul Oficial 297 din 17 Aprilie 2019 (M. Of. 297/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 212 din 10 aprilie 2019 privind modificarea şi completarea, după caz, a denumirii, descrierii tehnice a unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi din portul mineralier Galaţi şi portul Isaccea, prevăzute în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a executării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 297 din 17 aprilie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea şi completarea, după caz, a denumirii, descrierii tehnice a unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului din portul mineralier galaţi, aflate în administrarea ministerului transporturilor şi în concesiunea companiei naţionale „administraţia porturilor dunării maritime“ - s.a. galaţi, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a unor lucrări de cadastru pentru nr. mf 33851, 33852, 33848, 33849, 33850, 33846, 33845, 33847, 33844.art. 2se ...

Monitorul Oficial 296 din 17 Aprilie 2019 (M. Of. 296/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 225 din 10 aprilie 2019 privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Braşov, Bihor, Constanţa, Gorj, Dolj, Sibiu, Bacău, Harghita, Mehedinţi, Covasna, Satu Mare şi municipiul Bucureşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 17 aprilie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului apărării naţionale, având datele de identificare ...

 INSTRUCŢIUNE nr. 1 din 11 aprilie 2019 pentru modificarea Instrucţiunii preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială EMITENT: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 17 aprilie 2019

Având în vedere:- art. 66 şi 71 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 221, 222 şi 236 din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 235-243 şi art. 253 din legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 164 din anexa la hotărârea guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din legea nr. 98/2016 privind ...

 HOTĂRÂRE nr. 18 din 15 aprilie 2019 pentru modificarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 296 din 17 aprilie 2019

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicată,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unicregulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 35 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins:"k) aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare ale comisiilor permanente, pe baza raportului comisiei pentru regulament;"2. articolul 55 va avea următorul cuprins:"art. 55(1) comisiile adoptă propriul regulament de organizare şi funcţionare care se transmite pentru întocmirea raportului comisiei pentru regulament şi spre aprobare biroului ...

Monitorul Oficial 295 din 17 Aprilie 2019 (M. Of. 295/2019)

 REGLEMENTĂRI AERONAUTICE CIVILE ROMÂNE din 25 martie 2019 "Limitări privind timpul de muncă şi cerinţe de odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant" RACR-LTMO, ediţia 3/2019 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 295 din 17 aprilie 2019

──────────aprobate prin ordinul nr. 663 din 25 martie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 295 din 17 aprilie 2019.──────────preambul(1) activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin codul aerian civil, prin acte normative interne din domeniu, precum şi prin prevederile convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care românia este parte.(2) În conformitate cu prevederile codului aerian civil şi în scopul reglementării domeniului aviaţiei civile, ministerul transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul aviaţiei civile, ...

‹‹ Pagina 142 din 191
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016