Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2017 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2017





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2017



‹‹ Pagina 147 din 192

Monitorul Oficial 263 din 13 Aprilie 2017 (M. Of. 263/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 218 din 12 aprilie 2017 privind revocarea şi numirea unui membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 350/2013 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 263 din 13 aprilie 2017

În temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 14 alin. (2) şi art. 15 alin. (2) din legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului român de dezvoltare socială, republicată, cu modificările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se revocă din funcţia de membru în consiliul director al fondului român de dezvoltare socială doamna ionelia claudia grosu - reprezentant al agenţiei naţionale pentru romi.(2) se numeşte în funcţia de membru în consiliul director al fondului român de dezvoltare socială domnul daniel rădulescu - reprezentant al agenţiei naţionale pentru romi.art. 2 poziţia nr. 7 din anexa la hotărârea guvernului nr. 350/2013 privind ...

Monitorul Oficial 262 din 13 Aprilie 2017 (M. Of. 262/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 217 din 12 aprilie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, aflată sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 262 din 13 aprilie 2017

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al regiei autonome „monitorul oficial“, aflată sub autoritatea guvernului româniei, exercitată prin secretariatul general al guvernului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...

Monitorul Oficial 263 din 13 Aprilie 2017 (M. Of. 263/2017)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 5 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 263 din 13 aprilie 2017

 situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, se motivează ca urmare a numărului mare de petiţii şi de memorii transmise la mai multe instituţii, inclusiv petiţii on-line, formulate atât de chiriaşii locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, cât şi de reprezentanţii autorităţilor publice locale, care administrează locuinţele, prin care se solicită reducerea cuantumului chiriei locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, având în vedere că beneficiarii programului "construcţia de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" au venituri reduse şi se află în imposibilitatea de a-şi achita cheltuielile generate de închirierea locuinţelor, fiind expuşi riscului să fie evacuaţi din locuinţe, ...

Monitorul Oficial 257 din 13 Aprilie 2017 (M. Of. 257/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 7 aprilie 2017 pentru aprobarea „Standardelor de evaluare a bunurilor“ obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 257 din 13 aprilie 2017

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă „standardele de evaluare a bunurilor“*) care sunt obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare.──────────*) „standardele de evaluare a bunurilor“ se pun la dispoziţia celor interesaţi de către asociaţia naţională a evaluatorilor autorizaţi din românia.──────────(2) „standardele de evaluare a bunurilor“ sunt în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare ivs (international valuation standards) şi cu standardele europene ...

Monitorul Oficial 256 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 256/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 36 din 11 aprilie 2017 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Rolul valorificării energetice a deşeurilor în economia circulară - COM(2017) 34 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 256 din 12 aprilie 2017

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului 1 privind rolul parlamentelor naţionale în uniunea europeană anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/218 din 29 martie 2017,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:1. constată că prezenta comunicare se concentrează pe valorificarea energetică a deşeurilor şi pe locul ocupat de aceasta în economia circulară, principalul scop fiind acela de a asigura faptul ...

 HOTĂRÂRE nr. 35 din 10 aprilie 2017 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 166/2016 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 256 din 12 aprilie 2017

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 46 şi 47 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat,senatul adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea senatului nr. 166/2016 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.043 din 23 decembrie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: – la anexa nr. 21 - componenţa comisiei pentru mediu, doamna senator paţurcă roxana-natalia - grupul parlamentar al partidului social democrat - se include în componenţa comisiei în locul ...

Monitorul Oficial 253 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 253/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 211 din 5 aprilie 2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 253 din 12 aprilie 2017

 având în vedere prevederile regulamentului delegat (ue) 2016/1.613 al comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, precum şi ale regulamentului (ue) nr. 1.308/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79, (ce) nr. 1.037/2001 şi (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se desemnează ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, ...

Monitorul Oficial 255 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 255/2017)

 NORMĂ nr. 5 din 29 martie 2017 pentru aplicarea Ghidului MAR - Persoanele cărora le este adresată sondarea de piaţă şi a Ghidului MAR - Amânarea publicării informaţiilor privilegiate EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 255 din 12 aprilie 2017

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 30 alin. (3) din regulamentul (ue) nr. 1.095/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a autorităţii europene de supraveghere (autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de ...

 HOTĂRÂRE nr. 206 din 5 aprilie 2017 privind actualizarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi pentru trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, instituţie din subordinea Ministerului Sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 255 din 12 aprilie 2017

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea anexei nr. 15 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public ...

Monitorul Oficial 254 din 12 Aprilie 2017 (M. Of. 254/2017)

 HOTĂRÂRE nr. 213 din 5 aprilie 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor şi pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 254 din 12 aprilie 2017

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, se modifică după cum urmează:1. articolul 16 va avea următorul cuprins:"art. 16numărul maxim de posturi ale ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia este de 13.523, din care 684 - aparatul ...

‹‹ Pagina 147 din 192
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016