Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2019 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2019





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2019



‹‹ Pagina 3 din 192

Monitorul Oficial 1054 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1054/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 980 din 23 decembrie 2019 privind scoaterea unor imobile din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Aeroclubului României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1054 din 30 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu completările ulterioare, şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului a unor imobile aflate în administrarea aeroclubului româniei, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei civile nr. 123/2018, definitive, a tribunalului tulcea, respectiv a deciziei civile nr. 325/a/2017, definitive, a ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 27 decembrie 2019 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2017 privind stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1054 din 30 decembrie 2019

Având în vedere faptul că, în prezent, procedura de restituire a sumelor colectate în temeiul ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, respinsă prin legea nr. 19/2017, trebuie să fie finalizată până la data de 31 decembrie 2019, conform prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 106/2018 privind prorogarea unor termene, aprobată prin legea nr. 225/2019, ţinând cont de faptul că restituirea sumelor colectate în temeiul ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 10/2016, respinsă prin legea ...

Monitorul Oficial 1049 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1049/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 2 din 14 decembrie 2019 privind componenţa Consiliului director al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România EMITENT: Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 30 decembrie 2019

În temeiul art. 7 alin. (3) lit. d), al art. 8 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională a asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aleg următorii membri ai consiliului director al asociaţiei naţionale a evaluatorilor autorizaţi din românia:1. domnul timbuş radu călin în funcţia de prim-vicepreşedinte;2. domnul popa bochiş adrian ioan în funcţia de vicepreşedinte - preşedinte al comisiei de calificare şi atestare profesională;3. domnul nicolescu adrian aurel în funcţia ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 27 decembrie 2019 privind completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 30 decembrie 2019

Având în vedere contractul de concesiune încheiat cu ministerul transporturilor prin care compania naţională de administrare a infrastructurii rutiere - s.a. - c.n.a.i.r., persoană juridică de interes strategic naţional, desfăşoară activităţi specifice în domeniul infrastructurii de transport rutier, respectiv activităţi de proiectare, construire, modernizare, reabilitare, reparare, administrare a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare, în condiţii de siguranţă a circulaţiei, precum şi activităţi privind implementarea programelor de dezvoltare unitară a reţelei de drumuri publice, în concordanţă cu strategia ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, cerinţele economiei naţionale şi cu cele de apărare,luând în considerare faptul că proiectele de infrastructură de ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 30 decembrie 2019

Având în vedere prevederile directivei ue 2018/410 a parlamentului european şi a consiliului din 14 martie 2018 de modificare a directivei 2003/87/ce în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu şi a deciziei (ue) 2015/1.814 (directiva eu ets) prin care statele membre pot utiliza o parte din veniturile obţinute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite statelor membre,luând în considerare faptul că, la acest moment, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la ...

Monitorul Oficial 1048 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1048/2019)

 CIRCULARĂ nr. 27 din 16 decembrie 2019 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur dedicate împlinirii a 90 de ani de la publicarea romanului interbelic Craii de Curtea-Veche EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 30 decembrie 2019

Art. 1În conformitate cu prevederile legii nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei, începând cu data de 30 decembrie 2019, banca naţională a româniei va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 90 de ani de la publicarea romanului interbelic craii de curtea-veche.art. 2caracteristicile monedei sunt următoarele: ┌──────────────────────────┬───────────┐│metal │aur │├──────────────────────────┼───────────┤│valoare nominală │100 lei ...

 HOTĂRÂRE nr. 983 din 27 decembrie 2019 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bihor de către domnul Feneşi Tibor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 30 decembrie 2019

Având în vedere prevederile art. 394 alin. (2) lit. d) şi alin. (3), ale art. 397 lit. a), ale art. 509 alin. (3) şi ale art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul feneşi tibor exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de subprefect al judeţului bihor.prim-ministruludovic orbancontrasemnează:ministrul afacerilor interne,marcel ion velabucureşti, 27 decembrie 2019.nr. 983.-----

 HOTĂRÂRE nr. 982 din 27 decembrie 2019 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Constanţa de către domnul Niculescu George-Sergiu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 30 decembrie 2019

Având în vedere prevederile art. 394 alin. (2) lit. d) şi alin. (3), ale art. 397 lit. a), ale art. 509 alin. (3) şi ale art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicdomnul niculescu george-sergiu exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului constanţa.prim-ministruludovic orbancontrasemnează:ministrul afacerilor interne,marcel ion velabucureşti, 27 decembrie 2019.nr. 982.-----

 HOTĂRÂRE nr. 981 din 27 decembrie 2019 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bihor de către domnul Delorean Ion-Iulius EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 30 decembrie 2019

Având în vedere prevederile art. 397 lit. a), ale art. 524 alin. (1) şi ale art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic(1) la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului bihor de către domnul delorean ion-iulius.(2) domnul delorean ion-iulius predă lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu în termen de 3 zile de la ...

Monitorul Oficial 1046 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1046/2019)

 PROCEDURĂ din 16 decembrie 2019 de anulare a obligaţiilor de plată accesorii EMITENT: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1046 din 30 decembrie 2019

──────────aprobată prin ordinul nr. 589 din 16 decembrie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1046 din 30 decembrie 2019.──────────art. 1sfera de aplicare(1) prezenta procedură se aplică pentru obligaţiile bugetare administrate de autoritatea pentru administrarea activelor statului (denumită în continuare aaas).(2) prin obligaţii bugetare administrate de aaas se înţelege obligaţii bugetare principale rezultate din activitatea aaas reprezentând dividende, fonduri de restructurare şi redresare, credite garantate de către aaas şi împrumuturi pentru plata furnizorilor de utilităţi, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, calculate de aaas.(3) prin obligaţii bugetare administrate de aaas se înţelege inclusiv obligaţiile ...

‹‹ Pagina 3 din 192
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016