Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2020 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2020





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2020



‹‹ Pagina 64 din 136

Monitorul Oficial 18 din 18 Mai 2020 (M. Of. 18/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 25 din 18 mai 2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 1 din 18 mai 2020

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul sars-cov-2, pe teritoriul româniei la data de 14.05.2020, realizată la nivelul centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei,luând în considerare peristenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care menţin o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar,în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor sistemului naţional de ...

Monitorul Oficial 406 din 16 Mai 2020 (M. Of. 406/2020)

 INSTRCŢIUNI din 5 mai 2020 privind desfăşurarea etapei de evaluare a unităţilor sanitare cu paturi EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 406 din 16 mai 2020

──────────aprobate prin ordinul nr. 147 din 5 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 406 din 16 mai 2020.──────────cap. idispoziţii preliminareart. 1prevederile prezentelor instrucţiuni se aplică tuturor unităţilor sanitare (us) care au în structură paturi de spitalizare continuă şi/sau de spitalizare de zi.art. 2etapa de evaluare se derulează după cum urmează:a) este iniţiată la data emiterii ordinului preşedintelui autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate, denumită în continuare anmcs, de constituire a comisiilor de evaluare, denumită în continuare ce;b) se desfăşoară pe o perioadă de 3 luni;c) cuprinde 3 subetape distincte, respectiv previzita, vizita propriu-zisă şi postvizita;d) ...

Monitorul Oficial 403 din 16 Mai 2020 (M. Of. 403/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 375 din 7 mai 2020 privind modificarea anexei nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru imobilele înscrise la nr. MFP 40163 şi 152346, aflate în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 16 mai 2020

Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea descrierii tehnice şi a valorilor de ...

 HOTĂRÂRE nr. 374 din 7 mai 2020 pentru actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Dâmboviţa din subordinea Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 16 mai 2020

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea instituţiei prefectului - judeţul dâmboviţa din subordinea ministerului afacerilor interne, potrivit anexei care ...

 HOTĂRÂRE nr. 359 din 7 mai 2020 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - UM 0849 Sinaia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 16 mai 2020

Având în vedere dispoziţiile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. mfp 60.400 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului afacerilor interne - um 0849 sinaia, ca urmare a reevaluării, conform anexei care face parte ...

Monitorul Oficial 400 din 15 Mai 2020 (M. Of. 400/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 19 din 5 mai 2020 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Strategia anuală pentru 2020 privind creşterea durabilă - COM (2019) 650 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 15 mai 2020

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului (nr. 1) privind rolul parlamentelor naţionale în uniunea europeană, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/96 din 6.04.2020,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei: 1. constată că obiectivele strategiei rămân general valabile şi necesare, dar măsurile şi mijloacele de implementare trebuie reevaluate şi adaptate în condiţiile în care epidemia de covid-19 determină ...

 HOTĂRÂRE nr. 24 din 5 mai 2020 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - COVID-19: restricţia temporară a călătoriilor neesenţiale către UE - COM (2020) 115 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 15 mai 2020

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului (nr. 1) privind rolul parlamentelor naţionale în uniunea europeană, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008, în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/101 din 9.04.2020,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:a) îşi exprimă susţinerea pentru aplicarea unor restricţii temporare a călătoriilor neesenţiale ale cetăţenilor terţi în ue, în mod simultan şi uniform de toate statele membre ue;b) ...

 HOTĂRÂRE nr. 23 din 5 mai 2020 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013, a Regulamentului (UE) nr. 1.301/2013 şi a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 în ceea ce priveşte anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiţii în sistemele de sănătate ale statelor membre şi în alte sectoare ale economiilor acestora ca răspuns la epidemia de COVID-19 [Iniţiativa pentru investiţii în răspunsul la coronavirus] - COM (2020) 113 final EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 400 din 15 mai 2020

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicată, precum şi ale protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat tratatului de la lisabona de modificare a tratatului privind uniunea europeană şi a tratatului de instituire a comunităţii europene, semnat la lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin legea nr. 13/2008,în baza raportului comisiei pentru afaceri europene nr. lxii/104 din 9.04.2020,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1senatul româniei:a) consideră că propunerea de regulament al parlamentului european şi al consiliului de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.303/2013, a regulamentului (ue) nr. 1.301/2013 şi a regulamentului (ue) nr. 508/2014 în ...

Monitorul Oficial 18 din 15 Mai 2020 (M. Of. 18/2020)

 DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE din 15 mai 2020 pentru perioada Stării de Alertă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 1 din 15 mai 2020

 (a se vedea imaginea asociată) declaraŢie pe proprie rĂspundere  - stare de alertă -nume, prenume ...........................................data naşterii ....../....../......adresa locuinţei ..................................................se va completa adresa locuinţei în care persoana locuieşte în fapt, indiferent dacă este identică sau nu cu cea menţionată în actul de identitate.locul/locurile deplasării:...................................................................se vor menţiona locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenţionează să-şi desfăşoare traseul.motivul deplasării în afara localităţii/zonei metropolitane:o 1. interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;o 2. în scop umanitar sau de voluntariat;o 3. realizarea de activităţi agricole;o 4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către ...

Monitorul Oficial 395 din 15 Mai 2020 (M. Of. 395/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 15 mai 2020

Având în vedere analiza şi propunerile formulate de grupul de suport tehnico-ştiinţific pentru gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul româniei, privind măsurile necesar a fi menţinute/instituite pentru prevenirea şi controlul răspândirii infecţiilor,luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care menţin o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar,în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socioeconomice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor sistemului naţional de management al ...

‹‹ Pagina 64 din 136
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016