Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele 2019 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele 2019





Selectati luna pentru care doriti sa afisam altele din 2019



‹‹ Pagina 21 din 191

Monitorul Oficial 997 din 11 Decembrie 2019 (M. Of. 997/2019)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 10 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 din 11 decembrie 2019

Având în vedere că în prezent ministerul sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiatul pe posturi şi pe locuri, prin concurs naţional, cu tematică şi bibliografie unică, în sesiune unică, în trimestrul iv al fiecărui an, în mod descentralizat, regional, doar la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic,având în vedere că pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, se impune asigurarea unui cadru coerent instituţional, unitar şi necesar pentru asigurarea formării acestei categorii profesionale în toate activităţile medicale necesare unui sistem sanitar ...

 HOTĂRÂRE nr. 60 din 11 decembrie 2019 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 din 11 decembrie 2019

În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) şi art. 43 din regulamentul camerei deputaţilor, aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, republicat,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicanexa la hotărârea camerei deputaţilor nr. 125/2016 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale camerei deputaţilor, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 771 din 24 septembrie 2019, republicată, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:- doamna deputat hărătău elena, aparţinând grupului parlamentar al pnl, trece de la comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport la comisia pentru muncă şi protecţie socială, în calitate de membru;– doamna deputat meiroşu marilena-emilia, aparţinând ...

Monitorul Oficial 996 din 11 Decembrie 2019 (M. Of. 996/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 71 din 9 decembrie 2019 privind bugetul Senatului României pe anul 2020 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 11 decembrie 2019

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din constituţia româniei, republicată, precum şi ale art. 35 alin. (1) lit. j) şi ale art. 213 alin. (1) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările ulterioare,senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) bugetul senatului româniei pe anul 2020, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 257.541 mii lei credite de angajament şi la suma de 254.856 mii lei credite bugetare, din care:a) cheltuieli curente ┌──────────────────────┬───────────────┐│- credite de │242.931 mii lei││angajament ...

 HOTĂRÂRE nr. 844 din 6 decembrie 2019 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 86/2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona Dobrogea" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 11 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 86/2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona dobrogea“, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 117 din 16 februarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:"art. 2^1prin excepţie de la prevederile art. 2, finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexele ...

 HOTĂRÂRE nr. 847 din 6 decembrie 2019 pentru modificarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Buzău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Buzău EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 11 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 608 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unichotărârea guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului buzău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul buzău, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 621 şi 621 bis din 22 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la anexa nr. 4 „inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului nehoiu“, secţiunea i „bunuri imobile“, se abrogă poziţia nr. ...

 HOTĂRÂRE nr. 910 din 10 decembrie 2019 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru municipiul Alba Iulia, judeţul Alba EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 11 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019 cu suma de 400 mii lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, şi alocarea acesteia bugetului local al ...

 HOTĂRÂRE nr. 911 din 10 decembrie 2019 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru municipiul Botoşani, în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 11 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 29 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2019 cu suma de 5.600 mii lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, şi alocarea acesteia municipiului botoşani, în vederea ...

Monitorul Oficial 995 din 11 Decembrie 2019 (M. Of. 995/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 849 din 6 decembrie 2019 privind suplimentarea pe anul 2019 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2017 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare", precum şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 282/2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 11 decembrie 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) şi al art. 8 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ise aprobă suplimentarea pe anul 2019 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin hotărârea guvernului nr. 282/2017 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta de ocolire a municipiului satu mare“, cu suma totală de 100,01 mii lei, ...

 HOTĂRÂRE nr. 848 din 6 decembrie 2019 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 11 decembrie 2019

Având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.084/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „varianta de ocolire a municipiului satu mare“, judeţul satu mare, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional „varianta de ocolire a municipiului satu mare“ , prevăzut în anexa nr. 1*), ...

 HOTĂRÂRE nr. 846 din 6 decembrie 2019 privind aprobarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 11 decembrie 2019

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 16 alin. (1) lit. f) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1bugetul trezoreriei statului pe anul 2020 se stabileşte la venituri în sumă de 192.402 mii lei, la cheltuieli în sumă de 84.176 mii lei, cu un excedent în sumă de 108.226 mii lei. art. 2(1) structura bugetului trezoreriei ...

‹‹ Pagina 21 din 191
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016