Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - altele Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Altele (afisez 15609 rezultate)




‹‹ Pagina 69 din 1561

Monitorul Oficial 695 din 03 August 2020 (M. Of. 695/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 595 din 31 iulie 2020 privind aprobarea Programului naţional Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural, finanţat în cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 695 din 3 august 2020

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 3 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 94/2020 privind unele măsuri pentru finanţarea din fonduri europene a unor programe naţionale,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul naţional sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural, finanţat în cadrul programului operaţional capital uman 2014-2020, axa prioritară 4: incluziunea socială şi combaterea sărăciei, obiectivul tematic 9: promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare, prioritatea de investiţii 9v: promovarea antreprenoriatului social şi a integrării vocaţionale în întreprinderile sociale şi economia socială şi solidară ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 31 iulie 2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi instituirea unor măsuri privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 695 din 3 august 2020

Având în vedere prevederile legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, referitoare la instituirea măsurilor de carantină sau izolare,luând în considerare actualul context epidemiologic, precum şi necesitatea acordării certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare şi a indemnizaţiilor aferente acestor certificate, în vederea îmbunătăţirii accesului persoanelor asigurate la prestaţiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate,întrucât soluţiile legislative preconizate prin legea nr. 136/2020 nu acoperă întreaga problematică privind modul de acordare a certificatelor de concediu medical, precum şi a indemnizaţiilor aferente acestora, în cazul în care se dispune carantina ...

Monitorul Oficial 694 din 03 August 2020 (M. Of. 694/2020)

 NORME TEHNICE din 29 iulie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 3 august 2020

──────────aprobate prin ordinul nr. 180 din 29 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 694 din 3 august 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1În sensul prezentelor norme tehnice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) autoritatea competentă a statului în zootehnie - agenţia naţională pentru zootehnie „prof. dr. g. k. constantinescu“ (anz), recunoscută de uniunea europeană pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei europene privind domeniul său de activitate, autoritate cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale;b) montă naturală autorizată - împerecherea masculului autorizat cu femele în condiţii fiziologice naturale;c) puncte de montă - unităţi zootehnice autorizate care ...

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 31 iulie 2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 din 3 august 2020

Având în vedere cadrul normativ actual prin care se stabileşte în mod limitativ modalitatea de compensare a unor creanţe deţinute de administraţia naţională a rezervelor de stat şi probleme speciale, ţinând cont de îndeplinirea de îndată a unor sarcini necesare şi urgente pentru a evita pricinuirea de pagube patrimoniului rezervelor de stat, vădit disproporţionate în raport cu valorile stocurilor deţinute faţă de cele ale unor creanţe prioritare deţinute de unităţile teritoriale subordonate rezervelor de stat, admise în condiţiile legii la masa credală a unor operatori economici aflaţi în procedură de lichidare ori de executare silită, luând în considerare faptul că ...

Monitorul Oficial 693 din 03 August 2020 (M. Of. 693/2020)

 HOTĂRÂRE nr. 1.032 din 23 iulie 2020 pentru completarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 1.348/2019 EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 693 din 3 august 2020

În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere dispoziţiile art. 106 lit. f) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu majoritatea voturilor exprimate (10 voturi da, 1 vot nu),secţia pentru judecători a consiliului superior al magistraturii hotărăşte:art. iregulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.348/2019, publicată în monitorul oficial al ...

Monitorul Oficial 681 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 681/2020)

 TABLOUL NAŢIONAL din 31 iulie 2020 al arhitecţilor EMITENT: Ordinul Arhitecţilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 31 iulie 2020

──────────*) tabloul naţional al arhitecţilor se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 681 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome „monitorul oficial“, bucureşti, şos. panduri nr. 1.────────── ┌──────────────────────────────────────┐├──────────────────────────────────────┤│numere de înregistrare radiate din tna│└──────────────────────────────────────┘ partea i ┌──────────────────────────────────────┐│secţiunea 1: arhitecţi cu drept de ││semnătură │├──────────────────────────────────────┤│secţiunea 2a: conductori arhitecţi cu ││drept de ...

 HOTĂRÂRE nr. 3 din 29 iulie 2020 privind modificarea şi completarea Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente nr. 12/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 31 iulie 2020

Având în vedere prevederile art. 94 alin. (3), art. 101^1, art. 102, art. 103 alin. (2) şi art. 104 alin. (2) din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 104 alin. (1) şi (2) din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 126 alin. (2) din legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare,autoritatea electorală ...

Monitorul Oficial 684 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 684/2020)

 NORMĂ nr. 29 din 21 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 34/2016 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 684 din 31 iulie 2020

În temeiul prevederilor art. 57 alin. (5) şi (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (5)-(7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 38 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, ale art. 20 din legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, precum şi ale art. 4 alin. (3) lit. b) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 2 ...

 HOTĂRÂRE nr. 583 din 22 iulie 2020 privind aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi intrate în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii în baza Hotărârii Guvernului nr. 900/2017 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa" EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 684 din 31 iulie 2020

Având în vedere art. 9 alin. (4) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea ministerului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi intrate în proprietatea publică a statului ca ...

Monitorul Oficial 682 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 682/2020)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 21 iulie 2020 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare centralizată - componenta distribuţie, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară (AP) 7 - Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate, obiectivul specific 7.1 Creşterea eficienţei energetice în sistemele centralizate de transport şi distribuţie a energiei termice în oraşele selectate EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 682 din 31 iulie 2020

──────────aprobată prin ordinul nr. 859 din 21 iulie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 682 din 31 iulie 2020.──────────cap. iintroducereart. 1prezentul act instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în reţele de transport şi distribuţie a energiei termice, în scopul asigurării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, la nivel urban.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat (schemă) se va face în baza art. 46 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare ...

‹‹ Pagina 69 din 1561
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016