Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 31 iulie 2020  pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 31 iulie 2020 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 694 din 3 august 2020
    Având în vedere cadrul normativ actual prin care se stabileşte în mod limitativ modalitatea de compensare a unor creanţe deţinute de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
    ţinând cont de îndeplinirea de îndată a unor sarcini necesare şi urgente pentru a evita pricinuirea de pagube patrimoniului rezervelor de stat, vădit disproporţionate în raport cu valorile stocurilor deţinute faţă de cele ale unor creanţe prioritare deţinute de unităţile teritoriale subordonate rezervelor de stat, admise în condiţiile legii la masa credală a unor operatori economici aflaţi în procedură de lichidare ori de executare silită,
    luând în considerare faptul că nu este reglementată posibilitatea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale de a depune unele creanţe în contul preţului şi adjudecarea unor spaţii/terenuri/rezervoare strict necesare securităţii rezervelor de stat, fapt ce poate cauza atât blocarea activităţilor de valorificare/vânzare a bunurilor în cadrul procedurilor de insolvenţă a unor patrimonii din domeniul energetic sau industrial, cât şi utilizarea spaţiilor conform destinaţiei, din cauza naturii şi folosinţei strict limitate a bunurilor scoase la valorificare, respectiv pentru păstrarea unor anumite tipuri de bunuri constituite rezervă de stat,
    având în vedere că unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, persoane juridice de drept public, le revine obligaţia impusă de lege de a administra, conserva şi a avea grijă de aceste bunuri, precum şi de a salva în orice mod de la un pericol imediat bunurile rezervă de stat pe care le gestionează - produse de interes strategic general -, cu condiţia ca urmările salvării să nu fie vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat,
    în scopul preîntâmpinării unor riscuri, cauzate de apariţia unor situaţii urgente, independente de voinţa persoanelor juridice gestionare legale, care vor afecta negativ în viitorul imediat asigurarea cerinţelor tehnice ale spaţiilor de depozitare a unor stocuri de rezervă de stat, a căror păstrare este strict controlată de autorităţile abilitate la nivel naţional şi chiar al Uniunii Europene, fapt de natură a produce consecinţe deosebit de grave prin periclitarea integrităţii acelor cantităţi de stocuri rezervă de stat, în condiţiile în care valoarea stocurilor depozitate este net superioară atât valorii spaţiilor de depozitare, cât şi a creanţei deţinute,
    ţinând cont de încetarea contractelor de comodat încheiate între lichidator şi entităţile care păstrează stocuri rezervă de stat, de întârzierea implementării unei soluţii durabile fără cheltuieli în sarcina masei credale, de notificarea evacuării entităţilor care folosesc cu titlu gratuit spaţiile din masa credală, de iminenta evacuare a stocurilor rezervă de stat din incinta respectivelor spaţii din cauza imposibilităţii de preluare a spaţiilor în cauză,
    în vederea asigurării posibilităţii constituirii patrimoniului unor instituţii publice în condiţiile constrângerilor bugetare actuale şi întrucât în urma unei analize punctuale s-a identificat posibilitatea ca Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale să depună creanţe prioritare în contul preţului unor spaţii necesare păstrării rezervelor de stat, degrevând major bugetul de stat,
    având în vedere că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi strategic, economic şi social, imediat şi de perspectivă, contribuie la garantarea securităţii patrimoniului rezervă de stat, degrevează bugetul de stat şi diminuează presiunea asupra acestuia, reprezintă o prioritate a continuităţii activităţilor economico-sociale, vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    După articolul 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/1998, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 3^1
    (1) În situaţia în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine calitatea de creditor în cadrul procedurilor de lichidare, de insolvenţă, de executare silită ori de repartizare a patrimoniului unor întreprinderi publice, societăţi sau altor persoane juridice, aceasta poate depune creanţele sale în contul preţului aferent adjudecării unor bunuri strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat de natura clădirilor, terenurilor, rezervoarelor, silozurilor, magaziilor şi altele asemenea, stabilit la valoarea de lichidare sau la valoarea de circulaţie, după caz, determinată prin raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, căruia îi revine răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului, potrivit legii în vigoare la momentul deschiderii acestora, cu respectarea drepturilor creditorilor înregistraţi în cadrul procedurilor respective.
    (2) Adjudecarea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, în calitate de creditor adjudecatar al bunurilor strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat, se realizează cu respectarea drepturilor celorlalţi creditori înregistraţi în cadrul procedurilor prevăzute la alin. (1), potrivit legii în vigoare la momentul deschiderii procedurilor respective.
    (3) Bunurile strict necesare păstrării stocurilor rezervă de stat adjudecate fac parte din domeniul privat al statului aflat în administrarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în calitate de creditor adjudecatar.
    (4) În cazul în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, nu poate exploata direct bunurile intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), aceste bunuri pot face obiectul dării în administrare, concesionării ori închirierii, cu respectarea prevederilor legale, la solicitarea ministerelor de resort, către instituţii publice sau întreprinderi publice cu obligaţii în domeniul păstrării acestor stocuri, situaţie în care acestea din urmă sunt ţinute să efectueze toate cheltuielile şi actele necesare şi utile ce contribuie la realizarea obiectului lor de activitate.
    (5) Până la efectuarea măsurilor prevăzute la alin. (4), Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, poate încheia contracte de comodat pe durată determinată de maximum un an, pentru bunurile intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), cu instituţiile publice sau întreprinderile publice cu obligaţii în domeniul păstrării stocurilor rezervă de stat care sunt ţinute să efectueze toate cheltuielile şi actele necesare şi utile ce contribuie la realizarea obiectului lor de activitate.
    (6) În cazul în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine competenţa de exploatare a bunurilor intrate în patrimoniu potrivit alin. (1), aceste bunuri pot fi utilizate în mod direct ori pot face obiectul transferului din patrimoniul unităţii teritoriale adjudecatare la o altă unitate teritorială existentă sau la o altă unitate teritorială nou-înfiinţată, prin hotărâre a Guvernului."


    ART. II
    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi procedurilor de lichidare, de insolvenţă, de executare silită ori de repartizare a patrimoniului unor întreprinderi publice, societăţi sau altor persoane juridice în care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, prin unităţile sale subordonate, deţine calitatea de creditor, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în măsura în care respectă drepturile celorlalţi creditori recunoscute de legea în vigoare la momentul deschiderii procedurilor respective.

    ART. III
    Ordonanţa Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Antonel Tănase
                    Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
                    Virgil-Daniel Popescu
                    Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
                    Gheorghe Alecsei
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 31 iulie 2020.
    Nr. 124.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016