Monitorul Oficial
Ordonanta De Urgenta (afisez 3395 rezultate)
- 2026
- 2025
- 2024
- 2023
- 2022
- 2021
- 2020
- 2019
- 2018
- 2017
- 2015
- 2014
- 2013
- 2012
- 2011
- 2010
- 2009
- 2008
- 2007
- 2006
- 2005
- 2004
- 2003
- 2002
- 2001
- 2000
- 1999
- 1998
- 1997
- 1996
- 1995
- 1994
- 1993
- 1992
Selectati luna pentru care doriti sa afisam ordonanta-de-urgenta din
Monitorul Oficial 1196 din 30 Decembrie 2005 (M. Of. 1196/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protectia mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.196 din 30 decembrie 2005
Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastrã în procesul de integrare europeanã, este imperios necesarã adoptarea, în regim de urgenţã, a prezentului act normativ, în baza cãruia sã poatã fi adoptatã legislaţia subsecventã în domeniul protecţiei mediului şi Ţinând cont de necesitatea creãrii cadrului unitar prin care se statueazã principiile care guverneazã întreaga activitate de protecţie a mediului şi care traseazã direcţiile de reglementare a activitãţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltãrii durabile, elemente care vizeazã interesul public şi care constituie situaţii de urgenţã extraordinare. În temeiul art. 115 alin. (4) ...
Monitorul Oficial 1191 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1191/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 201 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005
Ordonanta de urgenta nr. 201 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea legii nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 1.191 din 29 decembrie 2005 unul din angajamentele asumate de românia în cadrul procesului de negociere a capitolului 3 - libera circulaţie a serviciilor - este modificarea şi completarea legii nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor. acest angajament este cuprins şi în programul ...
Monitorul Oficial 1189 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1189/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 204 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi banesti ale personalului din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale romanesti din strainatate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005
Având în vedere necesitatea instituirii unui cadru normativ unitar în ceea ce priveşte salarizarea tuturor categoriilor de personal din ministerul afacerilor externe, ţinând cont de obligaţia specificã a acestora de a asigura protecţia informaţiilor clasificate, este imperios necesar sã se respecte principiul corespondenţei dintre munca depusã şi salariu pentru toate aceste categorii de personal, în caz contrar punându-se în discuţie temeinicia impunerii obligaţiei pãstrãrii secretului de stat şi, de aici, însãşi respectarea acestei obligaţii. În temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã. ...
ORDONANTA DE URGENTA nr. 202 din 22 decembrie 2005 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Companiei Nationale "Loteria Romana" - S.A. si a Companiei Nationale "Imprimeria Nationala" - S.A., precum si pentru modificarea actelor normative care reglementeaza regimul acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) şi ale art. 11 din titlul vii "regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile ulterioare, coroborate cu dispoziţiile pct. 2.1 şi 2.2 din anexa la titlul vii din legea nr. 247/2005 , cu modificãrile ulterioare, conform cãrora 20% din acţiunile deţinute de stat la compania naţionalã "loteria românã" - s.a. şi, respectiv, la compania naţionalã "imprimeria naţionalã" - s.a. sunt alocate pentru constituirea fondului "proprietatea", iar un pachet de ...
ORDONANTA DE URGENTA nr. 194 din 22 decembrie 2005 privind finantarea de la bugetul de stat a unor masuri pentru conservarea si utilizarea resurselor genetice animale in stare critica, in pericol de disparitie si a celor vulnerabile EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005
Termenul de urgenţã rezultã din faptul cã actele normative emise în baza ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 33/2000 privind finanţarea de la bugetul de stat a unor mãsuri pentru protejarea patrimoniului genetic al animalelor, aprobatã prin legea nr. 362/2001 , prevãd ca lista cu animalele care constituie patrimoniul genetic al animalelor se întocmeşte în luna decembrie. Întocmirea şi aprobarea acestei liste în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 33/2000 ar avea ca efect utilizarea ineficientã a fondurilor destinate acestui scop pentru anul 2006 şi întârzierea cu un an a aplicãrii mãsurilor ...
Monitorul Oficial 1190 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1190/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 200 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor masuri financiare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.190 din 29 decembrie 2005
Având în vedere cã prevederile legislative privind contribuţiile sociale datorate de persoane fizice pe baza declaraţiei de asigurare referitoare la masa impozabilã, categoriile de plãtitori, modalitatea de declarare, condiţiile care trebuie sã fie îndeplinite de cãtre categoriile de asiguraţi nu sunt corelate în prezent şi nu pot fi puse în aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2006, ţinând cont de importanţa desfãşurãrii activitãţii de administrare fiscalã în cât mai bune condiţii şi urgenţa remedierii acestei stãri de fapt, precum şi în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, ...
Monitorul Oficial 1191 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1191/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 205 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005
Având în vedere necesitatea corelãrii reglementãrilor interne cu cele internaţionale privind statutul sportivului profesionist în românia, ţinând cont de specificul activitãţii sportive, pentru evitarea unor pierderi financiare însemnate ale unor importante structuri sportive din românia, în perioada decembrie 2005 - februarie 2006, ca urmare a acestei necorelãri, acest fapt constituind o situaţie extraordinarã ce vizeazã interesul general şi imediat, în temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã. art. i articolul 14 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 ...
Monitorul Oficial 1189 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1189/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 210 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 7/1998 privind unele masuri de protectie sociala a personalului militar si civil, care se vor aplica in perioada restructurarii marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea Ministerului Apararii Nationale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005
Ţinând seama cã procesul de restructurare a armatei continuã pânã în anul 2007, potrivit hotãrârii consiliului suprem de apãrare a fiãrii nr. 0109 din 1 noiembrie 2002 privind restructurarea armatei româniei în perspectiva anului 2007, având în vedere cã aplicarea mãsurilor de protecţie socialã pentru cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, referitoare la menţinerea acestora în structuri cu caracter temporar, este posibilã doar pânã în anul 2005, luând în considerare posibilitatea utilizãrii cadrelor militare care sunt menţinute în structuri cu caracter temporar pentru operaţionalizarea unor unitãţi militare şi necesitatea armonizãrii prevederilor ...
ORDONANTA DE URGENTA nr. 188 din 21 decembrie 2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.189 din 29 decembrie 2005
Având în vedere existenţa unor factori de naturã obiectivã care determinã imposibilitatea introducerii, respectiv eliberãrii şi utilizãrii cãrţilor electronice de identitate începând cu data de 1 ianuarie 2006, aşa dupã cum prevede ordonanţa guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cãrţii electronice de identitate, republicatã, între care se numãrã: - actuala configuraţie a sistemului naţional informatic de evidenţã a persoanelor, care nu permite implementarea unor proiecte de naturã sã asigure suportul tehnic necesar producerii, eliberãrii şi utilizãrii cãrţii electronice de identitate, în scopul generalizãrii acestei activitãţi la nivel naţional; - necesitatea reconfigurãrii sistemului ...
Monitorul Oficial 1188 din 29 Decembrie 2005 (M. Of. 1188/2005)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 187 din 14 decembrie 2005 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea masurilor speciale pentru reabilitarea termica a unor cladiri de locuit multietajate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.188 din 29 decembrie 2005
Situaţia extraordinarã prevãzutã de art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, constã în majorarea preţului gazului metan, cu efect direct asupra majorãrii preţului energiei termice furnizate populaţiei pentru încãlzirea locuinţelor din clãdirile cu sistem centralizat de furnizare a energiei termice. În temeiul art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã de urgenţã. art. i ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 174/2002 privind instituirea mãsurilor speciale pentru reabilitarea termicã a unor clãdiri de locuit multietajate, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea ...








