Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - ordonanta-de-urgenta 2021 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Ordonanta De Urgenta 2021





Selectati luna pentru care doriti sa afisam ordonanta-de-urgenta din 2021



‹‹ Pagina 12 din 15

Monitorul Oficial 467 din 04 Mai 2021 (M. Of. 467/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 28 aprilie 2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 467 din 4 mai 2021

Având în vedere consecinţele negative asupra angajatorilor care au avut activităţile întrerupte sau reduse ca urmare a pandemiei de covid-19 şi a instituirii stării de urgenţă şi/sau a stării de alertă, situaţii care au condus la declanşarea procedurilor de insolvenţă, aceştia fiind astfel în imposibilitatea de a realiza venituri care să permită continuarea raporturilor de muncă şi plata salariilor,luând în considerare necesitatea continuării măsurilor de sprijinire a angajatorilor aflaţi în insolvenţă şi a salariaţilor, în contextul determinat de evoluţia şi de efectele pandemiei de covid-19, în vederea prevenirii creşterii ratei şomajului la nivel naţional, inclusiv prin promovarea urgentă de soluţii ...

Monitorul Oficial 461 din 29 Aprilie 2021 (M. Of. 461/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 28 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 461 din 29 aprilie 2021

Având în vedere contextul actual al epidemiei de covid-19, precum şi faptul că activitatea de vaccinare se află deja în etapa a iii-a destinată unui număr mult mai mare de persoane,ţinând cont de faptul că în această etapă vaccinarea este disponibilă pentru toată populaţia, în vederea asigurării protecţiei faţă de formele severe şi realizării imunităţii colective, estimată în prezent la circa 70% din totalul populaţiei,luând în considerare necesitatea asigurării tuturor resurselor umane astfel încât activitatea de vaccinare să se realizeze conform celor stabilite în strategia de vaccinare împotriva covid-19 în românia, aprobată prin hotărârea guvernului nr. 1.031/2020, cu modificările şi ...

Monitorul Oficial 459 din 29 Aprilie 2021 (M. Of. 459/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 28 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 459 din 29 aprilie 2021

Având în vedere necesitatea creşterii gradului de protecţie a cetăţenilor români care lucrează în străinătate, inclusiv prin asigurarea aceluiaşi nivel de protecţie, indiferent dacă aceştia apelează la serviciile unui agent de plasare a forţei de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al uniunii europene care desfăşoară, pe teritoriul româniei, activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă, întrucât această categorie de cetăţeni pot deveni vulnerabili în demersul lor de a-şi găsi un loc de muncă în afara graniţelor ţării, prin intermediari care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru ...

Monitorul Oficial 432 din 23 Aprilie 2021 (M. Of. 432/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 21 aprilie 2021 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 432 din 23 aprilie 2021

Având în vedere necesitatea respectării angajamentelor guvernului româniei care, prin programul de guvernare 2020-2024, şi-a asumat adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea consolidării activităţii institutului cultural român şi pentru promovarea imaginii şi culturii naţionale la nivel internaţional,având în vedere că institutul cultural român deţine expertiza profesională necesară implementării unor programe culturale în afara ţării, activitatea externă a acestuia desfăşurându-se prin intermediul institutelor culturale româneşti din străinătate,având în vedere condiţiile speciale generate de pandemia de covid-19 şi restricţiile/măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor acesteia, precum şi reconfigurarea activităţii institutului cultural român prin reprezentanţele din străinătate, ţinând cont şi de regulile şi măsurile ...

Monitorul Oficial 428 din 22 Aprilie 2021 (M. Of. 428/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 21 aprilie 2021 privind derogarea de la prevederile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 428 din 22 aprilie 2021

Având în vedere necesitatea creşterii capacităţii administrative pentru 139 de comunităţi dintre cele mai marginalizate, în cadrul proiectului „creşterea capacităţii mmps de coordonare metodologică a spas-urilor în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi obligaţiilor legale pe domeniul serviciilor sociale şi a creşterii calităţii serviciilor oferite cetăţenilor“ - cod mysmis 2014+ 125764, cofinanţat din programul operaţional capacitate administrativă 2014-2020, este prevăzută derularea unui contract de consultanţă în valoare estimată de 12.069.386,98 lei, valoare pe care ministerul muncii şi protecţiei sociale trebuie să o raporteze şi să o solicite la rambursare în cursului anului 2021.În cazul neadoptării în regim de urgenţă a prezentului act ...

Monitorul Oficial 423 din 21 Aprilie 2021 (M. Of. 423/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 21 aprilie 2021 privind unele măsuri fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 423 din 21 aprilie 2021

Având în vedere necesitatea instituirii unei proceduri de aplicare a prevederilor referitoare la scăderea din impozitul pe salarii reţinut de contribuabil pentru angajaţi, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate a sumelor reprezentând cheltuieli cu educaţia timpurie care depăşesc impozitul pe profit datorat, care au fost în vigoare până la data de 1 aprilie 2021,luând în considerare faptul că termenul de declarare a impozitului pe profit aferent perioadei ianuarie-martie 2021 este până la data de 25 aprilie 2021, este necesară reglementarea acestei proceduri până la această dată.Ţinând cont de faptul că lipsa unei proceduri de aplicare a ...

Monitorul Oficial 403 din 16 Aprilie 2021 (M. Of. 403/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 15 aprilie 2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 403 din 16 aprilie 2021

Având în vedere contextul actual al epidemiei de covid-19, precum şi faptul că activitatea de vaccinare se află deja în etapa a iii-a destinată unui număr mult mai mare de persoane,ţinând cont de faptul că în această etapă vaccinarea este disponibilă pentru toată populaţia, în vederea asigurării protecţiei faţă de formele severe şi realizării imunităţii colective, estimată în prezent la circa 70% din totalul populaţiei,luând în considerare necesitatea asigurării tuturor resurselor umane astfel încât activitatea de vaccinare să se realizeze conform celor stabilite în strategie,întrucât se impune stabilirea unui cadru predictibil astfel încât să se evite apariţia unor situaţii de ...

Monitorul Oficial 401 din 16 Aprilie 2021 (M. Of. 401/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 15 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 401 din 16 aprilie 2021

Ca urmare a situaţiei epidemiologice la nivel internaţional determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, care reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru lumea medicală de pe tot mapamondul, şi a declarării pandemiei de către organizaţia mondială a sănătăţii, întrucât a fost prelungită starea de alertă pe întreg teritoriul ţării prin hotărârea guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul româniei începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19,luând în considerare că numai în trei judeţe coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate ...

Monitorul Oficial 397 din 15 Aprilie 2021 (M. Of. 397/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 15 aprilie 2021 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societăţii "Complexul Energetic Oltenia" - S.A. EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 15 aprilie 2021

Întrucât prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare societăţii „complexul energetic oltenia“ - s.a. s-a aprobat acordarea unei finanţări sub formă de grant societăţii „complexul energetic oltenia“ - s.a. în valoare de 1.180.446 mii lei, parte din ajutorul de stat pentru restructurare, pentru achiziţia parţială de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020, de către societatea „complexul energetic oltenia“ - s.a.,ţinând cont de faptul că societatea „complexul energetic oltenia“ - s.a. nu dispune de resursele financiare necesare, aflându-se în imposibilitatea de a achiziţiona deficitul de certificate ...

Monitorul Oficial 363 din 08 Aprilie 2021 (M. Of. 363/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 7 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 363 din 8 aprilie 2021

Având în vedere faptul că în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, nu constituie venituri din desfăşurarea activităţii veniturile reprezentate de indemnizaţiile lunare acordate din bugetul de stat reglementate la art. xv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 59/2020, luând în considerare faptul că o ...

‹‹ Pagina 12 din 15
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016