Monitorul Oficial
Ordonanta De Urgenta (afisez 3393 rezultate)
- 2026
- 2025
- 2024
- 2023
- 2022
- 2021
- 2020
- 2019
- 2018
- 2017
- 2015
- 2014
- 2013
- 2012
- 2011
- 2010
- 2009
- 2008
- 2007
- 2006
- 2005
- 2004
- 2003
- 2002
- 2001
- 2000
- 1999
- 1998
- 1997
- 1996
- 1995
- 1994
- 1993
- 1992
Selectati luna pentru care doriti sa afisam ordonanta-de-urgenta din
Monitorul Oficial 416 din 04 Iunie 2014 (M. Of. 416/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 4 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 4 iunie 2014
Ţinând cont de obligaţia româniei de a institui regimul de arie naturală protejată şi declararea acesteia ca sit de importanţă comunitară, respectiv ca arie de protecţie specială avifaunistică până la sfârşitul anului 2015, în vederea completării reţelei natura 2000, în conformitate cu obligaţiile ce revin româniei în calitate de stat membru al uniunii europene,având în vedere faptul că nefinalizarea procesului de declarare a ariilor protejate are consecinţe negative asupra statutului de conservare a speciilor şi habitatelor naturale, fundamental unei dezvoltări durabile a sistemului socioeconomic, afectând astfel dreptul populaţiei la un mediu sănătos garantat de către constituţia româniei,luând în considerare necesitatea ...
Monitorul Oficial 407 din 02 Iunie 2014 (M. Of. 407/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 28 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 2 iunie 2014
Având în vedere:- necesitatea accelerării ritmului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, pentru a reduce presiunea de cheltuire a sumelor alocate în cadrul programelor operaţionale în ultimul an de eligibilitate a acestora;- necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare din cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri şi în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate româniei de către comisia europeană, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor proiectelor, evitându-se astfel întârzierile majore în implementarea acestora şi neatingerea obiectivelor proiectelor;- prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 ...
Monitorul Oficial 388 din 26 Mai 2014 (M. Of. 388/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 20 mai 2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 26 mai 2014
Având în vedere că unul dintre obiectivele fundamentale ale programului de guvernare 2013-2016, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii guvernului, este simplificarea sistemului de taxe şi crearea predictibilităţii într-un cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului economic privat şi public,ţinând cont de posibilitatea simplificării structurii sistemului de taxe şi tarife nefiscale, precum şi de necesitatea eliminării unor astfel de taxe şi tarife, pentru care cuantumul încasărilor realizate sunt apropiate costurilor de colectare,în contextul în care intervenţia asupra actelor normative care instituie obligaţii parafiscale, prin adoptarea unui număr mare de acte normative, emise de-a lungul mai multor ani, ...
Monitorul Oficial 384 din 23 Mai 2014 (M. Of. 384/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 20 mai 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 23 mai 2014
Având în vedere că anul 2014 este un an de tranziţie, pe parcursul căruia statele membre trebuie să pregătească punerea în aplicare integrală a reformei politicii agricole comune, prin regulamentul (ue) nr. 1.310/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr), de modificare a regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 73/2009 al consiliului şi a regulamentelor ...
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 20 mai 2014 privind unele măsuri pentru completarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru aprobarea unor măsuri financiare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 23 mai 2014
Având în vedere necesitatea organizării şi dezvoltării reţelei sanitare proprii a ministerului transporturilor pentru modurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian considerate domenii de importanţă naţională maximă,luând în considerare necesitatea asigurării accesului personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor la asistenţa medicală şi/sau psihologică,având în vedere faptul că aceste spitale au apărut ca o necesitate distinctă a activităţii de transport feroviar, datorită specificităţii complexe a acestui domeniu economic şi social (de exemplu, comisiile teritoriale şi comisia centrală de siguranţa circulaţiei, parte componentă majoră a siguranţei cetăţeanului),având în vedere importanţa dezvoltării ambulatoriilor de specialitate de la nivelul spitalelor din reţeaua sanitară ...
Monitorul Oficial 377 din 21 Mai 2014 (M. Of. 377/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 13 mai 2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 21 mai 2014
Având în vedere faptul că operatorii economici din industria de apărare prevăzuţi în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care, potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 44/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se încadrează în categoria principalilor furnizori de armament, muniţie şi material de război pentru forţele naţionale de apărare şi siguranţă naţională, înregistrează arierate bugetare, iar, în prezent, nu există surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii,pentru a nu se ajunge în situaţia în care aceşti operatori economici să intre în stare de faliment, ...
Monitorul Oficial 367 din 19 Mai 2014 (M. Of. 367/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 13 mai 2014 privind abrogarea alin. (9) al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 19 mai 2014
Având în vedere prevederile programului de guvernare 2013-2016 privind simplificarea administrativă şi eliminarea barierelor birocratice,ţinând cont de determinarea guvernului pentru realizarea simplificării procedurilor administrative,ţinând seama de faptul că situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, se motivează prin necesitatea luării unor măsuri urgente care să asigure un climat investiţional atractiv pentru localităţile româniei, menit să ducă la creşterea numărului de locuri de muncă, neadoptarea în regim de urgenţă a programului naţional de dezvoltare locală conducând pe termen lung la neasigurarea standardelor de calitate a vieţii, necesare populaţiei, în domeniul serviciilor publice, cu atât mai mult ...
Monitorul Oficial 359 din 15 Mai 2014 (M. Of. 359/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 15 mai 2014
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al uniunii europene, româniei îi revine sarcina de a transpune şi de a implementa directivele adoptate de uniunea europeană,având în vedere consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ, care asigură cadrul primar de transpunere pentru directiva nr. 89/105/cee a consiliului din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate,luând în considerare evitarea declanşării procedurii de infringement, precum şi în scopul evitării impunerii ...
Monitorul Oficial 353 din 14 Mai 2014 (M. Of. 353/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 6 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014
Având în vedere că operaţiunile de explorare, prospectare geologică şi exploatare a petrolului şi gazelor naturale, acţiuni de interes naţional, derulate în condiţiile şi cu respectarea legislaţiei specifice acestor domenii, implică autorizarea, în condiţiile legii, a executării de lucrări de construcţii,luând în considerare volumele însemnate de lucrări şi termenele scurte de execuţie prevăzute în licenţele/permisele/autorizaţiile emise în temeiul legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,întrucât legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conţine prevederi ...
Monitorul Oficial 339 din 08 Mai 2014 (M. Of. 339/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 6 mai 2014 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 8 mai 2014
Având în vedere necesitatea reglementării de urgenţă a efectelor interdicţiei de construire în perioada 15 mai-15 septembrie în staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor cu destinaţie turistică, dat fiind faptul că sezonul turistic pe litoralul românesc începe la data de 1 mai a fiecărui an, aşa cum prevede art. 34 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrală a zonei costiere, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 280/2003, cu modificările ulterioare,ţinând seama de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, prin utilizarea procedurii de legiferare pe calea ordonanţei de urgenţă, ar conduce la ...








