Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial - decizie 2011 Twitter Facebook

Monitorul Oficial
Decizie 2011





Selectati luna pentru care doriti sa afisam decizie din 2011



‹‹ Pagina 42 din 208

Monitorul Oficial 720 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 720/2011)

DECIZIE din 12 aprilie 2011 cu privire la Cererea nr. 128/04 introdusa de Gheorghe David si alte cereri impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 12 octombrie 2011

(a se vedea anexa pentru alte cereri)curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã la 12 aprilie 2011 într-o camerã compusã din jan sikuta, preşedinte, ineta ziemele, kristina pardalos, judecãtori, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,având în vedere cererile enumerate în anexã, depuse la 8 noiembrie 2003, 25 mai 2004, 5 mai 2005, 6 iunie 2006 şi, respectiv, la 4 aprilie 2007,luând în considerare declaraţiile prezentate de guvernul pârât solicitând curţii sã radieze cererile de pe rol şi eventualul rãspuns al reclamanţilor la acele declaraţii,dupã ce a deliberat în acest sens, pronunţã urmãtoarea decizie: În faptreclamanţii sunt cetãţeni români, ...

DECIZIE nr. 1.209 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 12 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 717 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 717/2011)

DECIZIE nr. 9 din 6 iunie 2011 privind recursul in interesul legii formulat de procurorul general cu privire la stabilirea remediului procesual - revizuire sau contestatie la executare - al hotararilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereala EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011

Dosar nr. 8/2011livia doina stanciu - preşedintele Înaltei curţi   de casaţie şi justiţie,   preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei civile   şi de proprietate intelectualãanton pandrea - preşedintele secţiei penalegabriela victoria bîrsan - preşedintele secţiei   de contencios administrativ   şi fiscaladrian bordea - preşedintele secţiei comercialeluminiţa livia zglimbea - judecãtor secţia penalãflorea gheorghe - judecãtor secţia penalãvictor cameniţã paşca ...

DECIZIE nr. 1.144 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si ale art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas zoltan valentin - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

DECIZIE nr. 1.140 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

DECIZIE nr. 1.132 din 13 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4), art. 8 alin. (1) si (2) si art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, precum si a ordonantei in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 716 din 11 Octombrie 2011 (M. Of. 716/2011)

DECIZIE nr. 11 din 10 octombrie 2011 privind asigurarea conducerii Senatului in perioada 11-12 octombrie 2011 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 11 octombrie 2011

În conformitate cu art. 40 alin. (2) din regulamentul senatului, aprobat prin hotãrârea senatului nr. 28/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,preşedintele senatului decide: articol unicÎn perioada 11-12 octombrie 2011, conducerea senatului va fi asiguratã de domnul senator ioan chelaru, vicepreşedinte al senatului. preŞedintele senatului   mircea-dan geoanĂbucureşti, 10 octombrie 2011.nr. 11. -------

Monitorul Oficial 711 din 10 Octombrie 2011 (M. Of. 711/2011)

DECIZIE nr. 977 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si art. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2009 privind unele masuri financiar-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 10 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea ...

DECIZIE nr. 969 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 10 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...

‹‹ Pagina 42 din 208
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016