Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 334 din 31 mai 2002

‹‹ Pagina 17 din 69

Monitorul Oficial 604 din 23 Iulie 2019 (M. Of. 604/2019)

 LEGE nr. 121 din 3 iulie 2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 23 iulie 2019

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1obiectul şi domeniul de aplicareart. 1(1) prezenta lege abordează unitar la nivel naţional evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor dăunătoare, inclusiv a disconfortului, cauzate de expunerea populaţiei la zgomotul ambiant, prin implementarea progresivă a următoarelor măsuri:a) determinarea expunerii la zgomotul ambiant, prin realizarea cartării zgomotului cu metodele de evaluare prevăzute în prezenta lege;b) asigurarea accesului publicului la informaţiile cu privire la zgomotul ambiant şi la efectele sale;c) adoptarea, pe baza rezultatelor cartării zgomotului, a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant, unde este cazul, în special acolo unde nivelurile de ...

Monitorul Oficial 594 din 19 Iulie 2019 (M. Of. 594/2019)

 DECIZIA nr. 392 din 5 iunie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 594 din 19 iulie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 581 din 16 Iulie 2019 (M. Of. 581/2019)

 DECIZIA nr. 393 din 5 iunie 2019 cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 581 din 16 iulie 2019

┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│petre lăzăroiu│- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

Monitorul Oficial 563 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 563/2019)

 LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 9 iulie 2019

──────────potrivit alineatului (2) al articolului 168, capitolul ii, titlul vi din legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicatĂ În monitorul oficial nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificĂrile Şi completĂrile ulterioare, se abrogĂ la data de 1 ianuarie 2024.────────────────────------------potrivit modificĂrii aduse de art. xlvi, capitolul ii din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, asupra articolului 182, capitolul ii, titlul vii din legea nr. 127/2019, prezenta lege intrĂ ...

Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019

Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...

Monitorul Oficial 443 din 04 Iunie 2019 (M. Of. 443/2019)

 DECIZIA nr. 123 din 28 februarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 443 din 4 iunie 2019

┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...

Monitorul Oficial 442 din 04 Iunie 2019 (M. Of. 442/2019)

 RAPORT nr. 16.862 din 7 decembrie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Filiala Buzău EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 4 iunie 2019

 - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu planul de control pe anul 2018, aprobat de preşedintele autorităţii electorale permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16.07.2018 - 1.08.2018 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidul naţional liberal - filiala buzău, perioada verificată fiind 1.01.2017 - 31.12.2017.i. constatări:În urma verificării documentelor justificative echipa de control a constatat că în ...

Monitorul Oficial 438 din 03 Iunie 2019 (M. Of. 438/2019)

 DECIZIA nr. 197 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (13) şi (14) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 438 din 3 iunie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 429 din 30 Mai 2019 (M. Of. 429/2019)

 DECIZIA nr. 243 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 429 din 30 mai 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 411 din 27 Mai 2019 (M. Of. 411/2019)

 LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 (*republicată*) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 411 din 27 mai 2019

*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 993 din 14 decembrie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a mai fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 377 din 31 mai 2011, iar ulterior modificată şi completată prin:- legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internaţională în materie penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 772 din 11 ...

‹‹ Pagina 17 din 69
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016