Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, care constituie obiectul Dosarul Curţii Constituţionale nr. 297D/2020. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate formulate. Arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afectează drepturile electorale ale cetăţenilor, precum şi principiul securităţii juridice, care impune stabilitatea normelor de drept în materie electorală, astfel cum acesta a fost statuat în Liniile directoare ale Codului bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneţia. În continuare, apreciază că dispoziţiile art. I pct. 35 din actul normativ criticat, care dau posibilitatea alegătorilor să voteze în orice secţie de votare, încalcă principiul reprezentativităţii mandatului de parlamentar, precum şi dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, consacrate de art. 36 şi 37 din Constituţie. De asemenea, art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care prevede posibilitatea organizării simultane a alegerilor locale şi a alegerilor parlamentare anticipate, încalcă drepturile electorale fundamentale, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Cu Adresa nr. 3.365 din 21 februarie 2020, Avocatul Poporului a trimis Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.259 din 21 februarie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 297D/2020. 5. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 6. O primă critică de neconstituţionalitate extrinsecă vizează încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) raportate la art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie. Pornind de la faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 modifică acte normative care reglementează domeniul electoral, respectiv Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionare Autorităţii Electorale Permanente, autorul excepţiei apreciază că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională întrucât prevederile sale operează modificări în privinţa drepturilor electorale (dreptul de vot şi dreptul de a fi ales), pentru care Constituţia interzice, în mod expres, efectuarea de modificări de ordin legislativ pe calea ordonanţei de urgenţă. De asemenea, aşa cum sunt definite rolul şi importanţa Parlamentului în sistemul constituţional, este evident că modalitatea de organizare a alegerilor pentru aceasta instituţie fundamentală a statului român nu poate fi legiferată pe calea ordonanţei de urgenţă, fiind împotriva întregii arhitecturi constituţionale (voinţei Constituantei) ca modalitatea de alegere a organului „reprezentativ suprem al poporului român“ să fie dată executivului prin delegare. Astfel, ambele interdicţii constituţionale prevăzute la art. 115 alin. (6), de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile electorale au avut în vedere limitarea puterii Guvernului de a legifera în aceste domenii esenţiale în locul Parlamentului, instituţie fundamentală a statului român, de la care, constituţional, Guvernul primeşte mandatul de a exercita puterea executivă. În sensul celor menţionate mai sus, autorul excepţiei invocă Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, în care Curtea Constituţională a arătat că „reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea interdicţiei prevăzute la art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală şi cu respectarea documentelor internaţionale care stabilesc principiile fundamentale ale unor alegeri democratice“. 7. Rolul Guvernului, astfel cum acesta este consacrat prin dispoziţiile art. 102 din Constituţie, este să asigure realizarea politicii interne şi externe a ţării, ceea ce, sub aspect juridic, se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este doar aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Din această perspectivă, autorul excepţiei apreciază ca fiind semnificative şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 390 din 6 iunie 2017 care statuează că „esenţiale pentru exercitarea suveranităţii naţionale şi respectarea valorilor şi principiilor statului de drept democratic sunt, sub acest aspect, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri libere, periodice şi corecte. Legiuitorul constituant nu a pus în corpul Legii fundamentale un anumit sistem electoral, acesta fiind, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a), atributul exclusiv al legiuitorului organic. Astfel, prin lege organică, Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, îşi exprimă opţiunea pentru un anumit sistem electoral şi îl reglementează“. În concluzie, reglementarea modificărilor şi completărilor aduse sistemului electoral, de amploarea celor edictate de către Guvern prin Ordonanţa de urgenţă nr. 26/2020, trebuie să fie realizată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare, cu respectarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi a interdicţiei prevăzute la art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, precum şi cu respectarea documentelor internaţionale care stabilesc principiile fundamentale ale unor alegeri democratice. 8. A doua critică de neconstituţionalitate extrinsecă vizează nerespectarea Codului bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie în Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare, Comisia de la Veneţia (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Acest cod recomandă stabilitatea regulilor dreptului electoral, în special a celor care reglementează „sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor“, statuând că ar fi necesar să se evite, nu atât modificarea, întrucât ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Mai mult, în Raportul asupra calendarului şi inventarului criteriilor politice de evaluare a alegerilor adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice cu ocazia celei de-a 34-a Reuniuni (Veneţia, 14 octombrie 2010) se reţine că „orice reformă care vizează legislaţia electorală care urmează să se aplice unor alegeri trebuie să aibă loc suficient de devreme pentru a putea fi cu adevărat aplicabilă“. O nerespectare a acestor recomandări, chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, creează suspiciunea că modificările sunt dictate de interesele iminente ale partidelor politice implicate în procesul legislativ. 9. Or, ţinând cont de faptul că mandatul curent de 4 ani al Parlamentului se termină în data de 21 decembrie 2020, Avocatul Poporului susţine că modificarea legislaţiei în materie de alegeri parlamentare prin ordonanţa de urgenţă criticată, care a fost adoptată de Guvern în data de 5 februarie 2020 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2020, survine la mai puţin de 9-10 luni până la organizarea următoarelor alegeri parlamentare, termenul fiind mult redus, la doar 3-4 luni, în eventualitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate. 10. Autorul excepţiei apreciază că, în anumite situaţii, „pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, dacă este necesar să fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute, sau pentru a rectifica legislaţia electorală, acolo unde aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internaţional“, însă şi recomandările Comisiei de la Veneţia şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 şi nr. 682/2012) au la bază principiul de a nu modifica legile electorale în sensul restrângerii şi limitării în orice fel a dreptului de vot al cetăţenilor. 11. Astfel, dacă modificarea legislaţiei electorale în cauză aduce o îmbunătăţire a dreptului de vot al cetăţenilor, acest lucru poate fi făcut chiar şi cu o perioadă mai mică de un an înainte de alegeri, pentru că acest principiu „nu are prioritate faţă de celelalte principii“ şi nu poate fi „invocat pentru a menţine o situaţie contrară standardelor europene in domeniu“, dar în cazul de faţă modificarea legilor electorale prin actul normativ criticat, fără o justificare în sensul celor reţinute de Comisia de la Veneţia, afectează în sens negativ dreptul de vot al cetăţenilor şi dreptul de a fi ales. Astfel, pe de o parte, întrucât modificarea legislativă în domeniul electoral este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect restrângerea exerciţiului acestui drept, actul normativ este neconstituţional în raport cu prevederile art. 36 din Constituţie. Pe de altă parte, întrucât modifică elemente esenţiale în organizarea alegerilor parlamentare şi a alegerilor parlamentare anticipate cu doar câteva luni înainte de organizarea la termen a alegerilor parlamentare, creează dificultăţi atât autorităţilor, cât şi candidaţilor în procesul electoral, în ceea ce priveşte campania electorală şi înscrierea acestora pe listele electorale, modificarea legislativă prezintă aspecte neconstituţionale şi din perspectiva dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 alin. (1) din Constituţie. Autorul excepţiei invocă în susţinerea argumentelor sale Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, în care Curtea Constituţională a reţinut că „legea criticată, modificând cu mai puţin de un an înaintea alegerilor procedura de desfăşurare a acestora, se abate de la dispoziţiile invocate. O asemenea modificare legislativă intempestivă poate fi de natură să creeze dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune“. 12. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorul excepţiei formulează o primă critică ce vizează art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 considerat a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie. Arată că, deşi în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 se menţionează faptul că Guvernul României adoptă această ordonanţă de urgenţă „în vederea desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare anticipate“, dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, cum ar fi aceea a stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral. Ţinând cont de caracterul actului normativ analizat - ordonanţă de urgenţă -, precum şi de subiectul schimbărilor propuse - modificarea reglementărilor în ceea ce priveşte alegerile parlamentare şi a perioadei de timp estimate până la organizarea alegerilor parlamentare cu mai puţin de 10 luni până la alegerile parlamentare la termen -, Avocatul Poporului consideră necesar să se respecte principiul securităţii juridice, potrivit căruia „cetăţenii trebuie protejaţi împotriva unui pericol care vine chiar din partea legislatorului contra unei insecurităţi pe care a creat-o legiuitorul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă“. Mai mult, pentru a fi respectată de către destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceştia să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative. 13. Or, în condiţiile în care art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 prevede că „în situaţia în care alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate la altă dată decât cea a alegerilor locale generale din anul 2020, în ţară, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea VOTAT, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale, cu semnături distincte pentru fiecare tip de scrutin“, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, de fapt, norma creează „posibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate în aceeaşi dată cu alegerile locale generale în mod excepţional în anul 2020“. În condiţiile în care actele juridice la nivel de lege trebuie să aibă caracter normativ şi să reglementeze pentru viitor toate situaţiile care se pot ivi, fără a se limita doar la o situaţie concretă, dispoziţiile art. IV alin. (1) se referă doar la situaţia anului 2020, nereglementând posibilitatea aplicării normei şi pentru alte situaţii viitoare, ulterioare anului 2020. Prin urmare, Avocatul Poporului susţine că o asemenea excepţie introdusă exclusiv în considerarea alegerilor pentru anul 2020 afectează în mod grav principiul securităţii juridice prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar acceptarea unei asemenea ipoteze ar însemna că oricând legiuitorul - inclusiv Guvernul, abuzând de atributul delegării legislative - ar putea crea excepţii în funcţie de interesul politic de moment cu privire la organizarea mai multor tipuri de alegeri la aceeaşi dată. Invocă un caz similar soluţionat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, în care instanţa a constatat că o atare reglementare „este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă - exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor“. De altfel, acestea sunt raţiunile care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală, şi anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplină libertate alegătorilor să îşi exprime voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere. 14. A doua critică de neconstituţionalitate intrinsecă vizează prevederile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, considerate ca fiind contrare, pe de o parte, dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) privind caracterul de organ reprezentativ suprem al Parlamentului şi în art. 62 alin. (3) referitor la stabilirea numărului deputaţilor şi senatorilor în raport cu populaţia ţării şi, pe de altă parte, prevederilor art. 36 şi 37 din Constituţie, care consacră dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. 15. Modificarea art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, operată prin norma criticată, reglementează că „alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare“, stabilind expres la pct. b) al alin. (1) că, „în cazul în care se află într-o altă unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul, poate vota la orice secţie de votare“. Textul de lege astfel modificat are caracter de aplicabilitate generală pentru orice tip de alegeri parlamentare, fără a viza exclusiv organizarea alegerilor parlamentare anticipate din anul 2020. 16. Autorul excepţiei arată că reprezentativitatea Parlamentului, stabilită la nivel constituţional prin dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3), este concretizată la nivel legislativ prin art. 5 din Legea nr. 208/2015. Susţine că reprezentativitatea mandatului impune un anumit statut al parlamentarului, acesta fiind exponentul unei anumite tendinţe politice a electoratului din circumscripţia sa electorală, conturată prin intermediul votului. Astfel, parlamentarul dobândeşte prin intermediul votului alegătorilor un mandat general de reprezentare a intereselor locale ale acestora în activitatea specifică desfăşurată la nivelul organului legislativ [este vorba doar de o prezumţie relativă de conformitate a voinţei generale cu voinţa legislativă, consecinţă a principiului non-imperativităţii mandatului de drept public - art. 69 alin. (2) din Constituţie]. Din analiza textului art. 5 din Legea nr. 208/2015 reiese limpede intenţia legiuitorului primar ca reprezentativitatea deputaţilor şi senatorilor să fie determinată raportat la domiciliul locuitorilor din circumscripţia electorală pe care o reprezintă. Cifra stabilită ca normă de reprezentare este calculată în funcţie de populaţia circumscripţiilor electorale, asigurându-se astfel principiul reprezentativităţii. În acest sens, prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, în redactarea anterioară modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, stipulau că „alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, conform prezentei legi. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa“, asigurându-se astfel respectarea principiilor constituţionale şi legale. Norma anterioară a consacrat un sistem electoral al alegerilor parlamentare care se bazează pe liste judeţene de candidaţi ale competitorilor politici. Evident, un asemenea sistem se corelează cu dreptul de vot al alegătorilor în limita teritorială a circumscripţiei electorale judeţene unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa. 17. În consecinţă, Avocatul Poporului, constatând că prin actul normativ criticat s-a acordat posibilitatea cetăţenilor de aşi exprima votul oriunde pe teritoriul ţării, consideră că acest lucru era posibil doar concomitent cu modificarea sistemului electoral cu vot pe liste naţionale ale competitorilor electorali, ceea ce nu s-a realizat, legiuitorul păstrând sistemul de vot pe liste judeţene de candidaţi, astfel că prevederile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 încalcă art. 61 alin. (1) şi art. 62 alin. (3) din Constituţie. 18. În ceea ce priveşte critica prevederilor art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 raportată la art. 36 şi art. 37 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că posibilitatea cetăţenilor cu drept de vot de a-şi exercita acest drept la orice secţie de votare, indiferent de circumscripţia electorală, conduce la distorsionarea rezultatelor alegerilor prin alterarea voinţei politice, exprimate prin vot, a cetăţenilor circumscripţiilor electorale, al căror număr stă la baza calculului normei de reprezentare, respectiv ale căror voturi ar trebui să asigure reprezentativitatea Parlamentului. Astfel, există posibilitatea la nivel teoretic ca un număr de voturi exprimate într-o circumscripţie electorală să fie mai mare decât numărul cetăţenilor rezidenţi. În această ipoteză se va ajunge la situaţia în care norma de reprezentare va deveni ineficientă, fapt ce va determina lezarea dreptului de a fi ales al candidaţilor la alegerile parlamentare. Modificarea electorală privind posibilitatea alegătorului de a vota în orice altă secţie de votare decât cea în care îşi are domiciliul „deviază de la principiul reprezentativităţii“, eliminând condiţia domiciliului sau reşedinţei alegătorului aflat în circumscripţia electorală pentru exercitarea dreptului de vot. Deşi în aparenţă se creează o flexibilitate a exercitării dreptului de vot de către cei care nu se află în localitatea de domiciliu, aceasta are drept consecinţă încălcarea principiului reprezentativităţii, alterarea dreptului de vot manifestat de alegătorii care vor să fie reprezentaţi în Parlament de către candidaţii ce reprezintă circumscripţia electorală în care îşi au domiciliul, respectiv alterarea dreptului de a fi ales al candidaţilor ce reprezintă o anume circumscripţie electorală. 19. Faţă de argumentele prezentate, Avocatul Poporului susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii „care să orienteze legiuitorul în reconfigurarea cadrului electoral al alegerilor parlamentare“. 20. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/1.924 din 6 martie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.613 din 6 martie 2020, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 297D/2020. 22. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate prin raportare la art. 61 alin. (5),art. 73 alin. (3) lit. a) şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că drepturile electorale formează o categorie distinctă între drepturile şi libertăţile cetăţenilor, pe care legiuitorul constituant a inserat-o în cuprinsul alin. (6) al art. 115 din Legea fundamentală pentru a sublinia că acestea se referă şi la drepturile electorale menţionate de legislaţia infraconstituţională. Rezultă, aşadar, că sfera drepturilor electorale este mai largă decât cea rezultată din Constituţie, unde sunt reglementate doar drepturile electorale fundamentale ale cetăţenilor, în timp ce celelalte drepturi electorale sunt prevăzute de lege. Drepturile electorale privite din punct de vedere constituţional ca drepturi fundamentale se regăsesc în art. 16 alin. (4),art. 36-38,art. 62 alin. (1) şi (2) şi art. 81 alin. (1) din Constituţie. Alături de drepturile electorale fundamentale consacrate de Constituţie se regăsesc şi alte drepturi electorale reglementate prin lege, precum dreptul alegătorilor de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrisurilor greşite sau a oricăror erori din Registrul electoral; dreptul alegătorilor de a verifica înscrierea în listele electorale, de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori; dreptul alegătorilor de a face contestaţie cu privire la listele electorale; dreptul alegătorilor de a obţine cartea de alegător; dreptul de contestare a candidaturilor; dreptul candidaţilor de a contesta operaţiunile electorale; dreptul candidaţilor de a avea acces la mijloacele de informare în masă. 23. În acest context, raportarea autorului sesizării la dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie este justificată, întrucât ordonanţa de urgenţă a Guvernului supusă controlului de constituţionalitate introduce modificări şi completări semnificative asupra a două legi care reglementează domeniul electoral: Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare. 24. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală, sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Această normă constituţională a fost concretizată şi dezvoltată în Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului primar libertatea de a alege şi reglementa un anumit tip de scrutin şi de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Rolul Guvernului, astfel cum asta este consacrat prin dispoziţiile art. 102 din Constituţia României, republicată, este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce, sub aspect juridic, se poate concretiza prin iniţierea de proiecte legislative şi adoptarea unor hotărâri pentru aplicarea acestora, în vederea îndeplinirii programului de guvernare pentru care a primit învestitura din partea Parlamentului. Chiar dacă una dintre funcţiile pe care le exercită este aceea de stabilire a strategiilor prin care se exercită autoritatea de stat, în domeniul electoral competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional, care reprezintă un drept suveran al Parlamentului, desprins din calitatea sa de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Or, prin intervenţia sa legislativă, Guvernul a legiferat în materie electorală în sensul stabilirii regulilor de desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate, însă fără un suport motivaţional legat de existenţa unei situaţii politice reale în acest sens. Potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă, motivarea adoptării ordonanţei de urgenţă este „criza politică existentă actuală şi impactul negativ al acesteia asupra activităţii Parlamentului şi Guvernului“, însă fără prezentarea concretă a circumstanţelor care, în opinia Guvernului, ar fundamenta respectiva concluzie. În continuare, la justificarea emiterii actului normativ este reţinută „probabilitatea crescută a declanşării procedurii dizolvării Parlamentului României“, argument care reprezintă o simplă supoziţie care pare mai degrabă rezultatul unui calcul al probabilităţilor, fără conţinut obiectiv care să fundamenteze urgenţa reglementării. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că ordonanţa de urgenţă nu a fost adoptată în considerarea vreunei situaţii extraordinare, preambulul ordonanţei de urgenţă necuprinzând elemente cuantificabile prin care să se demonstreze caracterul de urgenţă şi situaţia extraordinară în care se află Guvernul şi care ar pune această autoritate publică în imposibilitatea îndeplinirii funcţiei sale de administrare a alegerilor locale şi parlamentare din anul 2020 şi, în consecinţă, reprezintă o abatere şi de la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 25. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că Guvernul nu a respectat nici dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât adoptarea ordonanţei de urgenţă a fost realizată fără considerarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie (Deciziile nr. 255 din 11 mai 2005 şi nr. 55 din 5 februarie 2014, nr. 761 din 17 decembrie 2014) referitoare la condiţiile care trebuie întrunite în mod cumulativ de către ordonanţele de urgenţă: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Ordonanţa de urgenţă este un act normativ ce permite Guvernului să facă faţă unei situaţii extraordinare existente la momentul adoptării, or, în cazul de faţă nu există situaţia în care Parlamentul să fi fost dizolvat, cu consecinţa iminenţei organizării alegerilor parlamentare anticipate. 26. Analizând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, adoptată la data de 4 februarie 2020, şi documentele cu care aceasta a fost înaintată spre dezbatere Parlamentului, preşedintele Camerei Deputaţilor constată că actul normativ este însoţit de avizul negativ al Consiliului Legislativ nr. 106 din 10 februarie 2020, obţinut ulterior adoptării de către Guvern a ordonanţei de urgenţă, fapt care reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ şi, în consecinţă, o nerespectare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie. 27. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate prin raportare la art. 1 alin. (5),art. 2 coroborat cu art. 61 şi 102 din Constituţie, sub aspectul nerespectării exigenţei constituţionale referitoare la necesitatea asigurării stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral, preşedintele Camerei Deputaţilor invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 şi nr. 682 din 27 iunie 2012, în care s-a arătat că în Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneţia se accentuează stabilitatea unor reguli ale dreptului electoral, „în special cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor“, precum şi necesitatea de „a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite - ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic“. 28. Or, actul normativ criticat modifică tipul de scrutin pe baza căruia se aleg deputaţii şi senatorii, componenţa şi constituirea organismelor electorale şi condiţiile referitoare la listele de susţinători, instituind noi proceduri pentru candidaturile independente, prin reglementarea unor comitete pentru susţinerea acestora, la mai puţin de un an de la organizarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, ceea ce încalcă principii electorale statuate de Curtea Constituţională, interpretate în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu raportare şi la Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneţia, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 29. Mai mult, chiar dacă ordonanţa de urgenţă prevede faptul că votarea va avea loc la date diferite, în cazul în care perioada electorală corespunzătoare alegerilor parlamentare anticipate începe în timpul perioadei electorale aferente altor alegeri, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că organizarea celor două categorii de alegeri la un interval scurt de timp una faţă de cealaltă poate determina încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituţie, întrucât o persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator şi nici pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator, în situaţia suprapunerii perioadelor electorale ale celor două tipuri de scrutin. 30. Totodată, prin dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate [art. I pct. 21 şi pct. 37,art. IV alin. (2)] au fost modificate mai multe prevederi ale Legii nr. 208/2015, care, din cauza lipsei de precizie a redactării şi de claritate juridică, încalcă principiul respectării legilor prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, art. IV alin. (2) din ordonanţa de urgenţă instituie un regim diferit de exprimare a dreptului de vot, prin prelungirea programului de realizare a operaţiunilor de votare până la maximum ora 23,59, fără a prescrie însă şi procedura specifică acestei perioade speciale de exercitare a dreptului la vot care să garanteze respectarea drepturilor electorale ale cetăţenilor ce îşi manifestă intenţia de a participa la scrutinul electoral, lacuna în reglementare lăsând loc unor posibile abuzuri şi vicieri ale drepturilor electorale sau/şi ale procesului electoral. Lăsarea stabilirii procedurii efective de desfăşurare a votului, precum şi a deciziei de prelungire a programului la nivelul preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare este de natură să încalce claritatea, predictibilitatea şi accesibilitatea normei prescrise, precum şi stricta sa interpretare şi aplicare, aceasta prezentând un sporit potenţial de aplicare neunitară, dar şi de aplicare abuzivă atât în sensul permiterii nejustificate de prelungire sau al nepermiterii deşi sunt întrunite condiţiile necesare, cât şi în sensul implementării unor reguli procedurale care să nu permită încadrarea în limita maximă admisă, respectiv ora 23,59. În acelaşi timp nu se garantează, precum în cazul altor acte normative similare, accesul la secţia de vot doar al persoanelor ce se prezentaseră la sediul acesteia (localul de vot) pe parcursul intervalului de timp obişnuit în care se poate exercita dreptul de vot, program de lucru cu toţi alegătorii care îşi manifestă intenţia de a vota, procesul de vot ulterior orei 21,00 nemaifiind însă adresat publicului larg, dat fiind caracterul său excepţional, ci doar acelora care aşteptau la sediul secţiei de votare şi din raţiuni care excedează voinţei lor au ajuns să nu aibă acces până la ora-limită. Prin formularea sa incompletă şi neclară norma, deşi are un obiectiv util şi pozitiv pentru alegători, poate ajunge să afecteze drepturile electorale ale celor care şi-au manifestat intenţia şi au depus diligenţele necesare pentru a putea vota, prin faptul că nu dispune măsurile necesare garantării împiedicării accesului ulterior orei 21,00 al unor noi persoane, care vor îngreuna suplimentar procesul de vot. 31. Reglementările lacunare sunt de natură a obliga Biroul Electoral Central să emită dispoziţii general obligatorii de clarificare şi interpretare pentru a garanta aplicabilitatea acestora în cadrul procesului electoral, ceea ce reprezintă de facto o delegare legislativă indirectă, fapt nepermis de art. 115 din Constituţie, conform căruia doar Guvernul poate fi abilitat în cadrul unei delegări legislative, indiferent de tipul acesteia. 32. În plus, prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care permit prelungirea duratei de timp în care se poate exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare anticipate, contravin şi exigenţelor art. 16 din Constituţie. În primul rând, nerespectarea egalităţii în drepturi a alegătorilor este generată de lipsa reglementării unor măsuri prin care să se prevină accesul în secţia de vot a unor persoane care nu se aflau la ora 21,00 în aşteptare să îşi exercite dreptul de vot. Astfel se creează o inegalitate între cetăţenii români care au depus diligenţe pentru a respecta programul orar impus de lege pentru a putea vota, respectiv 7,00-21,00, dar care, din motive ce nu ţin de ei, au ajuns să aştepte cu riscul depăşirii orei de închidere a urnelor, şi cetăţenii care nu au respectat programul legal şi speculează situaţia excepţională a prelungirii programului, prezentându-se după ora 21,00 la secţia de votare pentru a-şi exercita dreptul de vot. De asemenea, se instituie un regim diferit pentru alegători în funcţie de scrutinul electoral la care participă, dat fiind că obiectul actului normativ este circumstanţiat strict la organizarea procesului electoral de alegere a membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, astfel că noile reguli sunt aplicabile doar alegătorilor care participă la alegerile parlamentare anticipate, nu şi celor care participă la alegerile locale (legislaţia din domeniu nepermiţând prelungirea duratei în care se poate vota). În acelaşi timp, alăturarea proceselor electorale guvernate de reguli diferite în ceea ce priveşte procedura care trebuie urmată după ora 21,00 are şi efectul de a perturba activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu afectarea drepturilor electorale ale alegătorilor care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot la acea oră. 33. Critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată prin raportare la art. 61 alin. (1) privind caracterul de organ reprezentativ suprem al Parlamentului şi la art. 62 alin. (3) referitor la stabilirea numărului deputaţilor şi senatorilor este apreciată ca fiind întemeiată de către preşedintele Camerei Deputaţilor. Dispoziţiile art. I pct. 35 din ordonanţa de urgenţă criticată, care instituie posibilitatea ca alegătorul, „în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul“, să poată vota la orice secţie de votare, nesocotesc aceste principii, cu consecinţa ca mandatul deputatului sau senatorului astfel obţinut să nu fie unul de reprezentare a intereselor locale ale cetăţenilor în activitatea desfăşurată la nivelul autorităţii legislative. 34. Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că dispoziţia cuprinsă în art. I pct. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care modifică regimul exprimării dreptului de a alege prin intermediul urnei speciale, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 din Constituţie, iar maniera de reglementare reprezintă şi o abatere de la exigenţele reţinute în art. 115 din Legea fundamentală. Norma prescrisă nu cuprinde suficiente repere necesare unei aplicări coerente şi previzibile în cadrul procesului electoral. Mai exact, regulile procedurale definite în legătură cu solicitarea urnei speciale de către persoanele care suferă de o invaliditate sau de o boală care nu le permite deplasarea, precum şi de către persoanele internate în unităţi sanitare sau aflate în executarea unor măsuri privative de libertate impuse conform legii penale nu se pot aplica întocmai şi „persoanelor care din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară nu se pot prezenta la secţia de votare“, dat fiind că în primele cazuri alegătorii sunt afectaţi de o serie de evenimente independente de voinţa proprie, pe când în noul caz reglementat evenimentul nu este clar definit, acesta putând fi „încărcat de un puternic caracter volitiv, ce poate ţine strict de voinţa intimă a particularului de a nu se mai deplasa până la localul de vot“. În lipsa definirii clare şi previzibile a situaţiei concrete în care trebuie să se afle persoanele ce sunt îndrituite să solicite urna specială, a procedurii care trebuie urmată pentru aprobarea deplasării acestei urne, a modului în care se discerne de către organismele electorale între solicitările justificate şi cele neîntemeiate, dar şi a eventualelor mijloace de probare a încadrării în situaţia premisă, norma este de natură a afecta exerciţiul drepturilor electorale, atât prin încărcarea activităţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, cât şi prin faptul că afectează egalitatea în drepturi dintre cetăţenii care aleg să se conformeze procedurii de vot standard şi cei care aleg să speculeze formularea incompletă a legii pentru a deveni beneficiarii unui drept/serviciu la care nu sunt îndreptăţiţi. Reglementarea este de natură a constrânge Biroul Electoral Central să emită dispoziţii general obligatorii de clarificare şi interpretare pentru a garanta aplicabilitatea normei în cadrul procesului electoral, ceea ce reprezintă o delegare legislativă indirectă, contrară art. 115 din Constituţie. 35. Având în vedere considerentele expuse, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului este întemeiată sub aspectul incidenţei şi temeiniciei argumentelor invocate şi propune admiterea sa. 36. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/1115/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.674 din 10 martie 2020. În ceea ce priveşte afectarea regimului instituţiilor fundamentale ale statului, apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de „drepturi electorale“, făcând în prealabil distincţia între drepturile electorale fundamentale şi drepturile electorale procedurale, Guvernul arată că instanţa constituţională a statuat că „în domeniul drepturilor electorale «afectarea acestora» pe calea ordonanţelor de urgenţă, în sensul art. 115 alin. (6) din Constituţie, trebuie examinată cu anumite nuanţări, în special în ceea ce priveşte acele drepturi care sunt legate de organizarea şi desfăşurarea procesului electoral, ţinând seama şi de anumite realităţi practice“, „pe calea ordonanţelor de urgenţă se poate interveni asupra drepturilor electorale procedurale prevăzute în legislaţia infraconstituţională, în măsura în care nu se aduce atingere existenţei dreptului, nu se «afectează» substanţa dreptului ca atare“. Or, aşa cum rezultă şi din nota de fundamentare şi din preambulul actului contestat, acesta vizează „necesitatea asigurării efectivităţii drepturilor electorale“, având în vedere, pe de o parte, „inexistenţa în legislaţia primară a reglementărilor care să acorde eficienţă juridică dispoziţiilor constituţionale“ privind desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, iar, pe de altă parte, „probabilitatea crescută a declanşării procedurii dizolvării Parlamentului României“. Actul normativ contestat nu aduce modificări de natură a afecta exercitarea drepturilor electorale, ci conţine norme privind condiţiile tehnice şi logistice de exercitare a dreptului de vot, precum şi prevederi referitoare la facilitarea depunerii candidaturilor, norme tehnice privind completarea birourilor electorale de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare, prevederi de natură tehnico-organizatorică în sensul celor adoptate de Parlament prin Legea nr. 148/2019, precum şi norme de corelare a operaţiunilor şi termenelor electorale cu procedura alegerilor anticipate. Apreciază că nu pot fi susţinute argumentele prin raportare la considerentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012, întrucât actul normativ contestat nu modifică sistemul electoral, acesta rămânând unul „pe liste de candidaţi“. 37. Guvernul consideră că, în susţinerea excepţiei, autorul s-a limitat doar la o simplă afirmare a încălcării normelor constituţionale indicate, fără să formuleze însă o motivare din care să rezulte care sunt prevederile care modifică drepturi electorale şi în ce constă „afectarea“ drepturilor electorale, din această perspectivă excepţia fiind inadmisibilă pentru nerespectarea exigenţelor impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte structura inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. 38. În ceea ce priveşte critica referitoare la nerespectarea Codului bunelor practici în materie electorală, respectiv a principiului stabilităţii legislaţiei în materie electorală, Guvernul invocă Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, prin care Curtea Constituţională a statuat că „modificarea trebuie să respecte principiul securităţii juridice, respectiv să nu intervină (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri“. Astfel, chiar Curtea Constituţională confirmă posibilitatea existenţei unor excepţii admisibile în ceea ce priveşte modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de 1 an înainte de alegeri, dacă aceste modificări nu vizează aspectele esenţiale la care se referă Comisia de la Veneţia, respectiv „cele care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor“. 39. Deşi a făcut trimitere la ele, instanţa constituţională nu a circumstanţiat totuşi excepţiile de la regula interdicţiei de modificare a legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înainte de eventuale alegeri, acestea urmând a fi stabilite pe cale jurisprudenţială ulterioară, în funcţie de modificările concrete aduse cadrului normativ în materie electorală şi cu luarea în considerare şi a recomandărilor în acest sens formulate de Comisia de la Veneţia. Prin urmare, Guvernul apreciază că dispoziţiile actului normativ criticat nu aduc modificări niciunuia dintre cele 3 aspecte esenţiale reţinute de Comisia de la Veneţia, iar reducerea termenelor în cadrul operaţiunilor electorale vizând alegerile anticipate este justificată de caracterul special şi intempestiv al declanşării acestor alegeri, care reclamă desfăşurarea lor cu celeritate, „fără a periclita organizarea alegerilor şi exercitarea drepturilor electorale“, după cum rezultă şi din preambulul actului normativ criticat. În acest context este evident faptul că prelungirea duratei votării în străinătate, posibilitatea extinderii programului de votare atât în ţară, cât şi în străinătate până la ora 23,59, asigurarea accesului la vot al alegătorilor cu mobilitate redusă, semnarea electronică a listelor electorale în străinătate, asigurarea funcţionalităţii infrastructurii electorale nu afectează în vreun fel exercitarea dreptului de vot al alegătorilor. 40. În continuare, Guvernul consideră neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia reglementarea unor proceduri şi termene mai scurte specifice alegerilor anticipate nu era necesară, intervenţia legiuitorului delegat fiind expresia unui interes politic iminent, întrucât (i) legislaţia electorală, în forma anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, stabilea termene incompatibile cu procedura alegerilor anticipate, (ii) alegerile anticipate trebuie să soluţioneze o situaţie de criză într-un termen cât mai scurt, nu să contribuie la accentuarea şi perpetuarea acesteia, (iii) potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 şi ale art. 37 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, era necesar un mandat expres pentru adoptarea de către Guvernul demis a actelor normative secundare necesare organizării alegerilor parlamentare anticipate, (iv) eventuala suprapunere a perioadelor electorale aferente alegerilor locale şi alegerilor parlamentare anticipate ar fi condus, dacă nu la imposibilitatea materială a organizării ambelor scrutine, la dificultăţi tehnice extraordinare ce ar fi putut fi surmontate cu costuri financiare şi umane semnificative. Totodată, critica formulată nu ţine cont de faptul că accesul la competiţia electorală a fost facilitat prin reducerea la jumătate a numărului minim de susţinători, iar finanţarea de la bugetul de stat a campaniei electorale în limitele prevăzute de Legea nr. 334/2006 (în mod indirect, prin rambursarea cheltuielilor electorale) este de natură să asigure în mod satisfăcător atât informarea alegătorilor, cât şi interesul candidaţilor de a-şi face cunoscute ideile şi programul politic. 41. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Guvernul apreciază că argumentele reţinute prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, potrivit cărora organizarea concomitentă a alegerilor locale şi a celor parlamentare „este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot“, întrucât „complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor“, nu mai sunt aplicabile în cazul de faţă, întrucât (i) actul normativ atacat prevede posibilitatea prelungirii duratei votării cu încă 3 ore tocmai pentru a evita situaţiile în care alegătorii nu reuşesc să voteze în timpul alocat, (ii) spre deosebire de anul 2012, în acest moment funcţionează Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, care, printre altele, asigură fluidizarea accesului la vot, (iii) înscrierea alegătorilor care doresc să voteze la ambele scrutine în listele electorale suplimentare se realizează prin preluarea datelor lor personale într-un singur document, (iv) spre deosebire de anul 2012, s-au făcut paşi semnificativi în direcţia creşterii competenţelor şi responsabilităţilor personalului din secţiile de votare, cu impact direct asupra îndrumării corecte a alegătorilor care se prezintă la vot, (v) informarea şi instruirea alegătorilor se realizează în mod efectiv, prin campanii derulate de către Autoritatea Electorală Permanentă prin intermediul mass-mediei şi internetului. Prin urmare, apreciază că excepţia este neîntemeiată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 42. Critica privind neconstituţionalitatea art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 în raport cu art. 61 alin. (1) şi art. 62 alin. (3) din Constituţie este, de asemenea, neîntemeiată. Guvernul arată că, pe de o parte, ca exponent al suveranităţii naţionale, Parlamentul, odată constituit, trebuie să se manifeste ca un reprezentant al intereselor politice ale întregii naţiuni, disociindu-se prin mandatul încredinţat de protejarea unor interese particulare, personale, locale sau de grup, ce ar intra în contradicţie cu interesele generale ale societăţii, mandatul fiind, în consecinţă, unul reprezentativ, colectiv, general, irevocabil. Pe de altă parte, nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 62 alin. (3) din Constituţie, întrucât stabilirea numărului parlamentarilor se face în continuare în funcţie de numărul populaţiei ţării, iar nu în funcţie de numărul cetăţenilor cu drept de vot şi nici de numărul celor care votează efectiv, indiferent dacă, din motive diferite, unii cetăţeni cu drept de vot aleg/ajung să îşi exercite votul în altă circumscripţie electorală decât cea de domiciliu, în care au fost luaţi în calcul pentru stabilirea numărului deputaţilor şi senatorilor. 43. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 în raport cu art. 36 şi 37 din Constituţie, Guvernul apreciază că susţinerile privind încălcarea dreptului de a alege sunt neîntemeiate, textul dând relevanţă tocmai obligaţiei statului de a garanta prin măsuri legislative şi organizatorice că fiecare cetăţean îşi poate exprima dreptul de vot, asigurânduse astfel accesibilitatea acestui drept fundamental. În acest sens trebuie avute în vedere realităţile sociale actuale, care presupun o mobilitate deosebită a cetăţenilor ţării, context în care apare dificilă, în multe situaţii, exercitarea dreptului de vot în circumscripţia de domiciliu (de exemplu, persoane care lucrează, studiază sau sunt internate în alte localităţi). Modificările instituie o situaţie de excepţie, de natură să înlăture excluziunea civică a cetăţenilor români cu drept de vot care în ziua votării nu se află în circumscripţia electorală de domiciliu sau reşedinţă. Pe de altă parte, dată fiind absenţa oricărei condiţionări a candidaţilor de a avea domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală unde candidează, nu se poate vorbi despre lezarea dreptului de a fi ales al acestora, candidaţii putând alege în mod liber circumscripţia electorală unde vor candida, cu luarea în considerare şi a dinamicii mobilităţii populaţiei în ziua votului. 44. În cadrul sistemului electoral utilizat pentru alegerea Parlamentului pot fi observate două etape principale: alocarea directă a mandatelor de parlamentar în circumscripţia electorală, pe baza coeficientului electoral, respectiv repartizarea la nivel naţional a mandatelor nealocate în prima etapă. Etapa a doua - de repartizare a mandatelor - conduce la ruperea legăturii dintre voturi şi circumscripţia electorală unde au fost exprimate, ceea ce infirmă teza autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia reprezentativitatea parlamentarilor se determină exclusiv în raport cu voturile exprimate în circumscripţia electorală unde au candidat sau că exprimarea votului oriunde pe teritoriul ţării poate fi permisă numai în contextul utilizării unui sistem electoral bazat pe liste naţionale. 45. Aşadar, reprezentativitatea şi proporţionalitatea sunt asigurate la nivel naţional, şi nu la nivelul fiecărei circumscripţii electorale, numărul deputaţilor şi senatorilor determinat de anexa nr. 1 la Legea nr. 208/2015 neputând fi modificat de posibilitatea alegătorilor care în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială de a-şi exercita dreptul de vot la orice secţie de votare. În plus, aşa-zisul „mandat general de reprezentare a intereselor locale“ nu este compatibil cu mandatul de parlamentar, aşa cum acesta este configurat de prevederile Legii fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, parlamentarii putându-şi organiza birouri parlamentare şi în alte circumscripţii electorale decât cele unde au fost aleşi. 46. Guvernul mai arată că soluţia legislativă a condiţionării exercitării dreptului de vot în circumscripţia electorală de domiciliu sau reşedinţă a pornit de la necesitatea combaterii fraudei la vot, această problemă putând fi însă considerată rezolvată după patru runde de alegeri generale în care Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal şi-a dovedit fiabilitatea. 47. Faţă de exemplul teoretic avansat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerea criticilor formulate, conform căruia, în urma aplicării normei criticate, numărul de voturi exprimate într-o circumscripţie electorală poate fi mai mare decât numărul cetăţenilor rezidenţi, Guvernul oferă un contraexemplu, la fel de ipotetic, în care în perioada de aproximativ un an şi jumătate dintre data raportării numărului de locuitori după domiciliu şi data alegerilor, mai mult de 80% dintre locuitori migrează fie în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Braşov sau Timişoara, fie în străinătate şi îşi stabilesc oficial domiciliul acolo. Într-o atare ipoteză, s-ar putea ajunge la concluzia că, în cauză, universalitatea dreptului de vot intră în conflict cu egalitatea dreptului de vot, care nu ar mai fi respectată. Adevărul acestei ipoteze ar presupune însă neconstituţionalitatea prevederilor legale care reglementează norma de reprezentare şi numărul de mandate care revine fiecărei circumscripţii electorale, ecartul dintre circumscripţiile electorale din punctul de vedere al populaţiei după domiciliu putând ajunge şi la 25%-30% dincolo de limitele admise în alte state. Mai mult, o altă consecinţă logică ar fi aceea că numărul de mandate alocat circumscripţiei electorale externe încalcă principiul egalităţii votului din moment de numărul populaţiei cu domiciliul în străinătate este de aproximativ 800.000. 48. Or, Guvernul apreciază că a doua etapă de repartizare a mandatelor de parlamentar la nivel naţional a fost consacrată tocmai în considerarea dificultăţii asigurării egalităţii dreptului de vot, această soluţie legislativă fiind cea care asigură egalitatea puterii de vot şi influenţa egală în determinarea configuraţiei politice a Parlamentului, şi nu numărul de mandate alocat fiecărei circumscripţii electorale. 49. Sub acest aspect, apreciază că dispoziţiile constituţionale ale art. 37 nu au incidenţă în cauză, textul neavând legătură cu exercitarea dreptului de fi ales, care desemnează posibilitatea unei persoane de a îndeplini o demnitate sau funcţie în organele reprezentative ale statului dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege. 50. Faţă de argumentele expuse, Guvernul consideră că se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. 51. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 52. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 53. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2020, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. I pct. 35 şi ale art. IV alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă. 54. Analizând criticile formulate de autorul excepţiei cu privire la art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, Curtea constată că acestea vizează doar dispoziţiile art. I pct. 35, care modifică art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. I pct. 35, cu referire la modificarea art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, şi dispoziţiile art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care au următorul conţinut: - Art. I pct. 35, cu referire la modificarea art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015: "Articolul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare: a) în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială sau sectorul municipiului Bucureşti unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondat conform domiciliului sau reşedinţei, după caz; b) în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul, poate vota la orice secţie de votare; c) în cazul în care se află în străinătate, poate vota la orice secţie de votare organizată în străinătate; d) în cazul în care are domiciliul în străinătate, iar în ziua votării se află în ţară, poate vota la orice secţie de votare organizată în ţară; e) în cazul în care îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea; f) în cazul în care are mobilitate redusă, poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.;" – Art. IV alin. (1): „În situaţia în care alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate la altă dată decât cea a alegerilor locale generale din anul 2020, în ţară, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT“, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale, cu semnături distincte pentru fiecare tip de scrutin.“ 55. Avocatul Poporului formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, susţinând că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 contravin prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. a) şi ale art. 115 alin. (6), cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, raportând obiectul excepţiei la art. 1 alin. (5), art. 36 şi 37 din Constituţie, precum şi la Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie în Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare, Comisia de la Veneţia. 56. Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă. Cu privire la domeniul electoral, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Curtea a constatat că acesta „este de esenţa regimului politic democratic. Caracterul democratic al unui stat - aşa cum statul român este definit în primul articol al Constituţiei - nu poate fi conceput fără o legislaţie electorală care să permită, în mod efectiv, exprimarea voinţei reale a cetăţenilor de a-şi alege organele reprezentative, prin alegeri libere, periodice şi corecte. Un sistem electoral democratic şi stabil, inspirat din această voinţă reală a celor care, potrivit art. 2 din Constituţie, sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, este de natură să determine o percepţie şi o atitudine civică corespunzătoare a cetăţenilor şi, totodată, poate impune o conduită adecvată competitorilor electorali. Or, potrivit art. 2 din Constituţie, suveranitatea naţională se exercită prin organele reprezentative ale poporului român şi prin referendum, iar, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Pe de altă parte, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală, sistemul electoral se reglementează prin lege organică“. 57. Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013, că „Parlamentul poate [...] să intervină în această materie [...], cu condiţia de a nu o supune unor modificări strict conjuncturale, pe baza unor susţineri de oportunitate ori a înţelegerii politice, care avantajează una sau alta dintre forţele politice reprezentate în Parlament şi care formează la un moment dat o majoritate parlamentară“. Aceste observaţii sunt cu atât mai pertinente în situaţia legiferării pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, „Guvernul are o competenţă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăşi Constituţie, cu un caracter special şi limitat, specific unei competenţe de atribuire. Exercitarea acestei competenţe se include tot în sfera puterii executive şi constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă“ (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011). 58. Regimul particular al ordonanţei de urgenţă este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie şi se referă la cazurile în care poate fi emisă: situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare: numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la prima Cameră sesizată şi convocarea obligatorie a Parlamentului, dacă nu se află în sesiune; domeniul de reglementare: acesta poate fi şi de natura legilor organice, caz în care legea de aprobare se adoptă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie; ordonanţa de urgenţă nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constituţionale, nu poate afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Întrucât prevederile constituţionale stabilesc cadrul şi limitele exercitării delegării legislative, condiţionând legitimitatea şi deci constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului de îndeplinirea unor cerinţe exprese, calificate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale drept criterii de constituţionalitate, cu privire la îndeplinirea sau nu a exigenţelor constituţionale se poate pronunţa doar instanţa constituţională. 59. Examinând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, care prevăd că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, Curtea constată că norma constituţională instituie veritabile limitări ale competenţei atribuite Guvernului. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că „se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin“. În continuare, Curtea a arătat că „verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Din punctul de vedere al Curţii, aceasta urmează să reţină numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecinţe negative»“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, precitată). Cu alte cuvinte, Guvernul nu are nicio competenţă de legiferare în domeniul legilor constituţionale („ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“) şi cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică („ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită“), acestea fiind în competenţa de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conţinutul lor normativ, şi are o competenţă de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale („ordonanţele de urgenţă nu pot afecta“), cu privire la care aplicarea interdicţiei constituţionale exprese este condiţionată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecinţe negative asupra drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecinţele juridice menţionate, Guvernul partajează competenţa de legiferare cu Parlamentul, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării. 60. Drepturile electorale prevăzute de art. 36-38 din Constituţie sunt drepturi fundamentale, fiind subsumate acestei categorii generice consacrate de capitolul II al titlului I din Constituţie, şi par a beneficia de o protecţie specială din partea legiuitorului constituant, fiind enumerate expres în cuprinsul art. 115 alin. (6), alături de categoria generică din care fac parte. Însă, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că drepturile electorale formează o categorie distinctă între drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi că sfera acestora este mai largă decât cea rezultată din Constituţie, unde sunt reglementate doar drepturile electorale fundamentale ale cetăţenilor, în timp ce celelalte drepturi electorale sunt prevăzute de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). În consecinţă, afectarea prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă a oricăruia dintre drepturile prevăzute de legislaţia electorală în beneficiul alegătorilor/votanţilor şi/sau, după caz, al candidaţilor atrage neconstituţionalitatea acesteia (a se vedea Decizia nr. 143 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 2 mai 2019, paragraful 68). Dispoziţiile art. 115 alin. (6) subliniază, astfel, importanţa drepturilor electorale, accentuând interdicţia constituţională în ceea ce le priveşte. Cu toate acestea, Curtea constată că ele rămân, alături de celelalte drepturi fundamentale, în ipoteza de incidenţă a verbului „nu pot fi afectate“, deci a interdicţiei limitate sub care Guvernul are abilitarea constituţională de a legifera, iar nu în ipoteza de incidenţă a interdicţiei totale şi necondiţionate. 61. Pentru aceste motive, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia „modalitatea de organizare a alegerilor pentru această instituţie fundamentală a statului român [Parlamentul, n.r.] nu poate fi legiferată pe calea ordonanţei de urgenţă, fiind împotriva întregii arhitecturi constituţionale“. Astfel, ambele interdicţii constituţionale prevăzute la art. 115 alin. (6) de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care „pot afecta“ regimul instituţiilor fundamentale ale statului (Parlamentul), respectiv drepturile electorale (dreptul de a alege şi de a fi ales) au avut în vedere restrângerea competenţei Guvernului de a legifera în aceste domenii esenţiale în locul Parlamentului, iar nu lipsirea totală de competenţa de a legifera în materie. Altfel spus, în măsura în care justifică o situaţie extraordinară şi urgenţa reglementării, iar conţinutul normativ al actului nu afectează drepturile electorale ale cetăţenilor şi, implicit, modul de constituire a Parlamentului, deci regimul unei instituţii fundamentale a statului, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în materia supusă controlului. 62. Pentru aceste argumente, întrucât nu există o interdicţie absolută cu privire la competenţa Guvernului de a legifera în materia reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, Curtea constată că nu poate reţine încălcarea, de plano, a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. a), coroborate cu art. 115 alin. (6) din Constituţie, ci este necesar ca, pentru a stabili dacă actul normativ afectează o instituţie fundamentală a statului şi drepturi fundamentale ale cetăţenilor, în cadrul controlului de constituţionalitate extrinsecă pe care îl efectuează să antameze analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în cauză, raportate la art. 1 alin. (5), art. 36, art. 37,art. 61 alin. (1) şi art. 62 alin. (3) din Constituţie. 63. Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă. Prima critică de neconstituţionalitate intrinsecă vizează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, în ansamblu, şi în special ale art. I pct. 23 şi art. IV alin. (1), considerate a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral, respectiv a principiului securităţii juridice, întrucât modificarea reglementărilor în ceea ce priveşte alegerile parlamentare este operată cu mai puţin de un an până la data organizării alegerilor parlamentare la termen sau într-un interval mult mai scurt în cazul organizării alegerilor parlamentare anticipate. 64. Principiul securităţii juridice în materia electorală. Sediul materiei. Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), la paragraful 65 din Raportul explicativ, prevede că „Ceea ce trebuie evitat este nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite -, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic“. De asemenea, referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală şi stabilitatea dreptului electoral, recomandă la paragrafele 66 şi 67 următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie ca, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va fi aplicat începând cu scrutinele ulterioare. 67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament.“ 65. Având în vedere că stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul, Codul de bune practici în materie electorală recomandă statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie, stipulând că trebuie evitată modificarea frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de referendum a legilor în materie. 66. Aceste recomandări, reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, Decizia nr. 146 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 28 martie 2019), nu pot fi ignorate, chiar dacă nu au caracter obligatoriu. Curtea, luând în discuţie forţa juridică a dispoziţiilor Codului bunelor practici în materie electorală, a reţinut că, „întradevăr, acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special“. De altfel, Codul bunelor practici în materie electorală este reţinut ca document internaţional relevant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 11 iunie 2009, pronunţată în Cauza Petkov şi alţii împotriva Bulgariei, sau Hotărârea din 2 martie 2010, pronunţată în Cauza Grosaru împotriva României). 67. Instabilitatea legislativă în materie electorală, determinată de modificarea acestei legislaţii, cu precădere în anii electorali, s-a relevat a fi nu doar un factor de incertitudine juridică, ci şi o cauză a deficienţelor acestei legislaţii, constatate cu prilejul aplicării sale. În cazul în care au fost aduse modificări substanţiale legii electorale cu mai puţin de 1 an înainte de data alegerilor, observând că modificările operate de lege au generat „dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune“, „dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept“, Curtea (a se vedea Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012) a constatat neconstituţionalitatea legii supuse controlului prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei. Aşadar, Curtea a subliniat necesitatea stabilităţii legilor în materia electorală, ca expresie a principiului securităţii juridice. 68. Incidenţa principiului. Aşa cum Codul bunelor practici în materie electorală recomandă, ceea ce este necesar a se evita nu este atât modificarea sistemelor de scrutin, care pot fi întotdeauna îmbunătăţite, adaptate, ci modificarea lor frecventă sau cu mai puţin de un an înainte de momentul organizării alegerilor. Aşadar, un prim aspect al principiului securităţii juridice în materia electorală îl vizează frecvenţa modificărilor legislative, care determină impredictibilitatea cadrului normativ şi confuzia alegătorilor cu privire la sistemul de scrutin aplicabil. Alternativ, este momentul în care intervin modificările legislative. Cu cât acesta este mai apropiat de data organizării alegerilor, cu atât este mai puternică prezumţia că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului. 69. De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală stabileşte că una dintre modalităţile de evitare a manipulărilor este definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a „elementelor celor mai sensibile“ - enumerând: sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile şi regulile de constituire a circumscripţiilor -, pentru restul (normele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu) fiind suficient un cadru legal ordinar sau chiar infralegal. Cu alte cuvinte, al doilea aspect al principiului securităţii juridice în materia electorală îl vizează reglementarea elementelor esenţiale ale legii electorale, care trebuie să se bucure de o stabilitate sporită, pe care o poate conferi doar legea constituţională sau legea organică. Aceste elemente sunt identificate în mod expres (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile şi regulile de constituire a circumscripţiilor), ele fiind cele care dau consistenţă drepturilor electorale ale cetăţeanului. 70. Cu privire la distincţia dintre elementele esenţiale şi cele de ordin tehnic şi de detaliu, prin Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012, Curtea a stabilit că sunt „aspecte tehnice şi de detaliu cele care privesc, de exemplu, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare desfăşurării referendumului, bugetul alocat acestuia, modelul ştampilelor, buletinelor de vot, listelor electorale şi proceselor-verbale ce urmează a fi utilizate“. În schimb, „întrucât intervalul orar al referendumului constituie unul dintre elementele procedurii de organizare şi desfăşurare a acestuia, iar nu un aspect de ordin tehnic sau de detaliu, stabilirea sa este supusă regulii instituite de art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, respectiv aceea a reglementării prin lege organică. Ca urmare, reglementarea sa prin hotărâre a Guvernului contravine textului constituţional de referinţă. De altfel, o astfel de reglementare ar fi de natură să determine o stare de incertitudine cu privire la un element al acestei proceduri, în contradicţie cu principiul securităţii juridice instituit implicit de art. 1 alin. (5) din Constituţie“. 71. Având în vedere că pentru a atrage incidenţa principiului securităţii juridice cele două aspecte pe care le comportă (frecvenţa cu care/momentul în care intervin modificările legislative, respectiv reglementarea să vizeze elemente esenţiale ale legii electorale) trebuie îndeplinite cumulativ, Curtea urmează să analizeze în ce măsură actul normativ supus controlului afectează principiul invocat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 72. Cu privire la primul aspect, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2020, astfel că, potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie, a intrat în vigoare la data publicării. Având în vedere că actualul Parlament şi-a început mandatul în urma alegerilor desfăşurate la 11 decembrie 2016, iar, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, rezultă că în luna decembrie a anului 2020 urmează să fie organizate alegeri parlamentare pentru noua legislatură. Prin urmare, Curtea constată că adoptarea actului normativ prin care se aduc modificări legii privind alegerea Parlamentului României s-a realizat cu mai puţin de un an înaintea alegerilor pe care le reglementează. Mai mult, având în vedere obiectul reglementării - „unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate“, a cărui incidenţă, prin ipoteză, este anterioară datei la care expiră mandatul actualului for legislativ, deci anterioară lunii decembrie a anului 2020, este evident că modificarea se realizează cu şi mai puţin timp înainte de organizarea acestor alegeri. 73. Referitor la cel de-al doilea aspect, Curtea urmează să analizeze dacă dispoziţiile criticate de autorul excepţiei [art. I pct. 35 şi art. IV alin. (1) din ordonanţa de urgenţă] vizează elemente esenţiale ale legii electorale, care trebuie să se bucure de o stabilitate sporită, potrivit recomandărilor cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală. 74. Dispoziţia cuprinsă în art. I pct. 35 vizează posibilitatea alegătorului ca, în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul, să voteze la orice secţie de votare. Anterior modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente prevedeau că „Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, conform prezentei legi. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa“. Cu alte cuvinte, legea anterioară oferea posibilitatea alegătorului aflat în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul să voteze la orice secţie de votare, însă condiţionat de faptul ca respectiva secţie de votare să se afle în cadrul circumscripţiei electorale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa. 75. Noua reglementare elimină condiţia restrictivă şi permite alegătorului să voteze în orice secţie de votare, independent de circumscripţia electorală unde îşi are domiciliul sau reşedinţa. Curtea observă că modificarea operată prin actul supus controlului înlătură efectele juridice pe care legea veche le atribuia unor elemente esenţiale ale exercitării dreptului de vot, respectiv dreptului de a fi ales al cetăţeanului (domiciliul sau reşedinţa) şi lipseşte de efecte juridice dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 208/2015 privind constituirea circumscripţiilor electorale la nivelul celor 41 de judeţe şi al municipiului Bucureşti, precum şi pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, coroborate cu dispoziţiile art. 5 din lege, potrivit cărora numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute de lege, numărul locuitorilor fiind determinat de populaţia care are domiciliul în respectiva circumscripţie electorală. Dispoziţiile cuprinse în art. 4 şi 5 din Legea nr. 208/2015 au rămas neschimbate, sunt în vigoare şi consacră principiul reprezentării proporţionale, ca fundament al sistemului electoral din România. 76. Având în vedere consecinţele juridice pe care le produce modificarea legii electorale, Curtea apreciază că atât modificarea condiţiilor de exercitare a dreptului de vot al cetăţeanului, sub aspectul eliminării unui element esenţial privind identificarea acestuia (domiciliul sau reşedinţa), cât şi lipsirea de efecte juridice a normelor care consacră unul dintre principiile pe care se întemeiază sistemul electoral în vigoare (cel al reprezentării proporţionale) vizează cel puţin două elemente esenţiale ale legii electorale: dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, ca fundamente ale sistemului electoral, respectiv circumscripţiile şi regulile de constituire a acestora, afectate în mod indirect prin modificarea modului în care poate fi exercitat dreptul de vot. Or, Curtea constată că modificările adoptate au o relevanţă semnificativă în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Parlamentul României, reglementând elemente esenţiale ale legii electorale, care se circumscriu enumerării exprese din paragraful 66 al Raportului explicativ din Codul bunelor practici în materia electorală. 77. Prin urmare, având în vedere că sunt întrunite ambele aspecte care atrag incidenţa principiului securităţii juridice, Curtea constată că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, legiuitorul nu a respectat obligaţia de a se abţine de la modificarea cadrului normativ în materie electorală, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi nici recomandările Codului bunelor practici în materia electorală elaborat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia). Modificând elemente esenţiale privind exercitarea drepturilor electorale cu mai puţin de un an înaintea alegerilor parlamentare la termen sau anticipate, legiuitorul a încălcat dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, obligaţia respectării Constituţiei şi principiul securităţii juridice. 78. O altă critică de neconstituţionalitate intrinsecă vizează art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 considerat a încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub două aspecte: (i) cerinţele de precizie, claritate şi previzibilitate, întrucât norma vizează organizarea alegerilor parlamentare anticipate „în mod excepţional în anul 2020“, astfel că ordonanţa de urgenţă reglementează un caz concret, neavând caracter normativ, şi (ii) întrucât creează posibilitatea organizării simultane a două tipuri de scrutin. 79. Criticile privind încălcarea exigenţelor de calitate a legii vizează norma care prevede că „În situaţia în care alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate la altă dată decât cea a alegerilor locale generale din anul 2020, în ţară, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale, cu semnături distincte pentru fiecare tip de scrutin.“ Autorul excepţiei susţine că dispoziţia criticată nu are caracter normativ, astfel că nu respectă condiţiile privind precizia, claritatea şi previzibilitatea, subsumate principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 80. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că legea, ca act juridic al Parlamentului sau ca act juridic al legiuitorului delegat, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, ea nefiind concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc, reglementarea are caracter individual, fiind adoptată pentru raţiuni intuitu personae (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 8 decembrie 2014, paragraful 21). Mai mult, cu privire la caracterul normativ al legii, instanţa constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, precitată, că „în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale“. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a reţinut că „legea supusă controlului de constituţionalitate are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit“, „actul normativ criticat nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, şi este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat“, „o lege, adoptată în condiţiile de mai sus, contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. De asemenea este încălcat şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege“ (inter alia, Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018). 81. Analizând jurisprudenţa sa cu privire la aspectele criticate, Curtea constată că a făcut distincţia între norma cu caracter normativ şi norma cu caracter individual, din perspectiva destinatarului normei. Astfel, sancţiunea aplicată de Curte (constatarea neconstituţionalităţii legii) cazului concret în care legea urma să se aplice viza faptul că norma identifica, prin însăşi ipoteza sa, persoana fizică sau juridică a cărei conduită era reglementată. Temeiurile constituţionale ale unei astfel de sancţiuni au fost art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii din Legea fundamentală. 82. Or, în ipoteza de reglementare a dispoziţiilor art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 nu este identificat destinatarul legii căruia, prin derogare de la normele de drept comun, i-ar fi aplicabil un regim juridic special, individual. Cazul concret la care se referă autorul criticii de neconstituţionalitate („alegerile parlamentare anticipate care nu pot fi organizate la altă dată decât cea a alegerilor locale generale din anul 2020“), pe lângă faptul că vizează o situaţie ipotetică, eventuală, nu poate constitui un caz individual, în sensul conferit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Fără aşi pierde caracterul normativ, norma are mai degrabă caracter tranzitoriu, legiuitorul identificând posibilitatea ca, în urma aplicării noilor dispoziţii care reglementează alegerile anticipate, în cazul în care sunt întrunite şi celelalte condiţii legale, calendarul alegerilor parlamentare anticipate să se suprapună cu cel al alegerilor locale generale din anul 2020, astfel încât data celor două tipuri de scrutin să coincidă. Această ipoteză l-a determinat să reglementeze modul de exercitare a dreptului de vot cu privire la cele două tipuri de scrutin: în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT“, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale, cu semnături distincte pentru fiecare tip de scrutin. Or, o atare reglementare este suficient de clară, precisă şi previzibilă, astfel încât destinatarii normei (toţi cetăţenii cu drept de vot, respectiv autorităţile cu atribuţii în organizarea celor două tipuri de alegeri) îşi pot adapta conduita prescripţiei legale. 83. Cu privire la organizarea simultană a două tipuri de scrutin, Curtea s-a mai pronunţat, în jurisprudenţa sa, dispunând soluţii diferite în funcţie de tipurile de scrutin a căror organizare simultană a fost pusă în discuţie. 84. Astfel, prin Decizia nr. 147 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, analizând, în cadrul controlului a priori, dispoziţiile pct. 1 al articolului unic din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, potrivit cărora la art. 5 din lege se intenţiona introducerea unui nou alineat, alin. (3), în conformitate cu care referendumul nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate, Curtea a constatat că prin textul de lege criticat sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 90, potrivit cărora „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional“, precum şi cele ale art. 95 alin. (3), care prevăd că, în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, „[...] în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui“. Pentru a decide astfel, luând în discuţie problematica referendumului consultativ, declanşat la iniţiativa Preşedintelui României, şi a celui organizat în temeiul art. 95 alin. (3) din Legea fundamentală în vederea demiterii Preşedintelui României, Curtea a reţinut că din analiza celor două texte constituţionale rezultă că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau, după caz, a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă. În consecinţă, Curtea a reţinut că prin legea criticată legiuitorul a adăugat la prevederile Constituţiei, împrejurare ce a determinat neconstituţionalitatea acesteia. 85. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, precitată, de asemenea în cadrul unui control a priori, Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor din Legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali care stabileau ca organizarea în anul 2012 a alegerilor parlamentare şi locale să aibă loc la aceeaşi dată. Argumentele care au condus la această concluzie au vizat faptul că reglementarea organizării la aceeaşi dată a alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi autorităţile administraţiei publice locale „este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. Astfel, prin organizarea concomitentă a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale cetăţenii vor avea de realizat o sarcină mult mai complexă - exprimarea opţiunii pe 6 buletine de vot -, ceea ce va presupune creşterea exponenţială a timpului necesar votării pentru fiecare cetăţean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele 3 urne. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor“. 86. De altfel, acestea sunt raţiunile care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală, care vizează sufragiul liber, şi anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplină libertate alegătorilor să îşi exprimă voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere. Pornind de la rolul vital pe care procedurile de votare îl deţin în cadrul procesului electoral, în Raportul explicativ al codului se arată că procedura trebuie să fie simplă tocmai pentru a evita eventualele fraude electorale care pot fi comise în timpul votării. 87. De asemenea, tot prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea a reţinut că organizarea la aceeaşi dată a celor două categorii de alegeri determină încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituţie, întrucât „există situaţii în care un candidat care nu a câştigat un mandat de ales local (primar sau preşedinte de consiliu judeţean) să îşi exprime dorinţa de a participa la alegerile naţionale pentru un mandat de parlamentar (deputat sau senator), lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alegeri care se desfăşoară la date diferite“. Or, legea criticată prevedea că, în cazul organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Parlament la aceeaşi dată cu alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, o persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar şi pentru un mandat de deputat sau de senator şi nici pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean şi pentru un mandat de deputat sau de senator, împrejurare ce generează restrângerea dreptului persoanei de a fi aleasă. 88. În fine, prin Decizia nr. 146 din 13 martie 2019, Curtea sa pronunţat cu privire la interdicţia organizării concomitente a alegerilor pentru Parlamentul European cu alte tipuri de alegeri, constatând că este justificată, „data organizării acestora nefiind influenţată de evenimente exterioare, aşa cum s-a arătat că se întâmplă, din perspectiva parcursului procedural, în cazul referendumurilor pentru demiterea Preşedintelui şi a celui pentru revizuirea Constituţiei“. Curtea a reţinut că „soluţia normativă aleasă este, de altfel, în spiritul jurisprudenţei Curţii Constituţionale“. 89. În concluzie, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a validat din perspectiva constituţionalităţii soluţiile legislative care permit organizarea simultană a unui scrutin electoral (alegeri parlamentare naţionale sau europene sau alegeri locale) şi a unui referendum şi a invalidat soluţiile legislative care permit organizarea simultană a două tipuri de scrutin electoral (alegeri parlamentare naţionale, alegeri parlamentare europene sau alegeri locale). 90. Având în vedere cele statuate anterior de instanţa constituţională, precum şi recomandarea formulată în Codul bunelor practici în materie electorală cu privire la reglementarea unei proceduri de votare cât mai simple, Curtea apreciază că argumentele reţinute în Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza prezentă. Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care reglementează posibilitatea organizării simultane a alegerilor parlamentare anticipate şi a alegerilor locale generale din anul 2020, încalcă dreptul de vot al cetăţeanului, prevăzut de art. 36 din Constituţie, întrucât îl pune în situaţia parcurgerii unei proceduri de votare greoaie, complicate, de natură a-i restrânge libertatea de exprimare a voinţei politice şi, implicit, efectivitatea dreptului la vot. Dispoziţiile criticate încalcă şi dreptul persoanei de a fi aleasă, prevăzut de art. 37 din Constituţie, întrucât înlătură posibilitatea unei persoane de a candida în acelaşi timp pentru o funcţie electivă locală (primar, consilier local, consilier judeţean) şi pentru o funcţie electivă naţională (deputat sau senator). 91. A treia critică de neconstituţionalitate intrinsecă vizează prevederile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, respectiv dispoziţiile care modifică art. 84 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 208/2015, potrivit cărora „alegătorul votează la una dintre următoarele secţii de votare: [...] b) în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul, poate vota la orice secţie de votare“. Aceste prevederi sunt considerate a fi contrare (i) prevederilor art. 36 şi 37 din Constituţie, care consacră dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, şi (ii) dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) privind caracterul de organ reprezentativ suprem al Parlamentului şi art. 62 alin. (3) referitor la stabilirea numărului deputaţilor şi senatorilor în raport cu populaţia ţării. 92. Într-o jurisprudenţă constantă (a se vedea Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, la care trimit, deopotrivă, Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, şi Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018), Curtea a statuat că suveranitatea naţională, principiu fundamental al statului român, aparţine, potrivit art. 2 din Constituţie, poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Norma constituţională exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. 93. De asemenea, în ceea ce priveşte alegerile, observând că art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică, Curtea a reţinut că legiuitorul constituant a lăsat în seama legiuitorului libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de vot, respectiv a dreptului de a fi ales sunt cele prevăzute, la nivel constituţional, de art. 46, respectiv de art. 16 alin. (3),art. 37 şi art. 40, precum şi la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în legile electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. 94. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără, însă, a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Cauza Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a organiza alegeri libere, la intervale rezonabile, prin scrutin secret, în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot, cum ar fi votul proporţional sau cel majoritar, cu unul sau două tururi de scrutin (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va încorpora aceste elemente în propria viziune despre democraţie [Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61]. Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral este apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, iar detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine, în principiu, de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34). 95. Aşadar, Curtea Constituţională statuează că, în principiu, opţiunea pentru un anume tip de scrutin aparţine legiuitorului, soluţie care rezultă din dispoziţiile art. 62 din Constituţie care obligă la alegerea prin vot a Parlamentului, lăsând legiuitorului posibilitatea de a stabili prin lege tipul sistemului electoral, precum şi modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare a scrutinului. Indiferent de sistemul electoral sau tipul de scrutin pentru care optează legiuitorul, Curtea este competentă să se pronunţe dacă sunt respectate, în reglementarea acestora, principiile şi dispoziţiile Constituţiei (a se vedea şi Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012). 96. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunţa în ce măsură eliminarea condiţiei privind exercitarea dreptului la vot doar într-o secţie de votare care se află în cadrul circumscripţiei electorale unde persoana îşi are domiciliul sau reşedinţa şi permisiunea de a vota în orice secţie de votare de pe teritoriul ţării corespund exigenţelor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea va analiza în ce măsură domiciliul sau reşedinţa unei persoane este determinantă pentru exercitarea dreptului la vot şi a dreptului de a fi ales şi, implicit, pentru modul de constituire a unei instituţii fundamentale a statului, Parlamentul României. 97. Analizând prevederile Legii nr. 208/2015, Curtea constată că actuala lege electorală din România consacră sistemul de vot pe liste închise [art. 5 şi art. 52]. 98. Cu privire la dreptul la vot, legea reglementează registrul electoral, ca sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare [art. 24 alin. (1)], structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar pentru cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe state şi localităţi [art. 25 alin. (1)], care are ca scop, printre altele, arondarea cetăţenilor români cu drept de vot la secţiile de votare şi realizarea listelor electorale permanente [art. 24 alin. (2) lit. c) şi d)]. Fiecare alegător figurează în Registrul electoral o singură dată, fiind arondat la o singură secţie de votare [art. 25 alin. (2) şi art. 42 alin. (3)]. Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor, alegătorul înscris în Registrul electoral cu adresa de domiciliu poate să adreseze primarului unităţii administrativ-teritoriale de reşedinţă, prin poştă sau personal, o cerere scrisă, datată şi semnată, cuprinzând numele, prenumele şi adresa de domiciliu, pentru înscrierea sa cu adresa de reşedinţă în Registrul electoral pentru scrutinul respectiv, însoţită de o copie a actului de identitate şi o copie a dovezii de reşedinţă [art. 42 alin. (1)]. Pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral, listele electorale permanente din ţară se întocmesc şi se tipăresc de către primari, pe secţii de votare [art. 49 alin. (1)]. 99. Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi o circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării [art. 4]. Prin urmare, criteriul care stă la baza constituirii circumscripţiilor electorale este domiciliul sau reşedinţa cetăţenilor români cu drept de vot, hotarele circumscripţiilor fiind determinate de limitele unităţilor administrativ-teritoriale (a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti), în cazul cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în România, respectiv de graniţa de stat a României, în cazul cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. 100. Mai mult, cu privire la delimitarea secţiilor de votare din ţară, legea stabileşte că pot fi incluse, după caz, unităţi administrativ-teritoriale în integralitatea lor ori numai anumite localităţi componente ale acestora, artere întregi ori numai segmente ale acestora, imobile izolate ori grupate în diferite moduri [art. 21 alin. (3)], secţiile de votare neputând depăşi limitele unităţilor administrativ-teritoriale [art. 21 alin. (5) lit. a)]. Aşa fiind, o secţie de votare din ţară va fi organizată întotdeauna în limita unei unităţi administrativ-teritoriale (judeţene sau a municipiului Bucureşti) care corespunde unei circumscripţii electorale, tocmai pentru a da expresie, sub acest aspect, caracterului unitar al procedurii electorale. 101. Cu privire la dreptul de a fi ales, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care optează să depună listele de susţinători la birourile electorale de circumscripţie, pot depune liste de candidaţi numai dacă acestea sunt susţinute de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători [art. 54 alin. (2)] sau de 500 de alegători, în cazul candidaţilor independenţi [art. 54 alin. (3)]. Listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor se depun la birourile electorale de circumscripţie, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor [art. 52 alin. (1)]. În aceeaşi circumscripţie electorală, un partid politic, o alianţă politică sau o alianţă electorală poate propune, pentru fiecare dintre Camerele Parlamentului, numai o singură listă de candidaţi [art. 52 alin. (4)]. O persoană poate candida fie pentru un mandat de deputat, fie pentru un mandat de senator şi numai într-o singură circumscripţie electorală [art. 52 alin. (6)]. 102. În acest context, Curtea apreciază necesară evidenţierea recomandărilor referitoare la principiile patrimoniului electoral european din Codul bunelor practici în materie electorală. Cu privire la principiul sufragiului universal, se arată că acesta presupune că fiecare persoană are dreptul de a alege şi de a fi ales. Cu toate acestea, acest drept poate fi şi trebuie exercitat ţinând cont de anumite condiţii, printre care la pct. 1.1 - Norme şi excepţii, lit. c) este prevăzută condiţia de reşedinţă, cu privire la care se stabilesc următoarele: (i) condiţia de reşedinţă poate fi impusă; (ii) prin reşedinţă se înţelege locul de domiciliu; (iii) condiţia de perioada obligatorie de reşedinţă nu poate fi impusă cetăţenilor decât în cazul alegerilor locale sau regionale; (iv) perioada obligatorie de reşedinţă nu trebuie să depăşească şase luni; o perioadă mai lungă poate fi cerută numai pentru a asigura protecţia minorităţilor naţionale; (v) dreptul de a alege şi de a fi ales poate fi acordat cetăţenilor care domiciliază în afara ţării. În mod corelativ, o garanţie pentru respectarea principiului sufragiului universal este prevăzută la pct. 1.2. - Listele electorale, unde se arată că, pentru a garanta autenticitatea listelor electorale este esenţial ca acestea să fie permanente, actualizate periodic, cel puţin o dată pe an, publicate etc. Codul prevede existenţa listelor electorale suplimentare, în baza cărora le este permis să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul sau au atins vârsta legală ce le dă dreptul să voteze după ultima publicare a listelor electorale permanente. Întocmirea corectă a listelor electorale are un caracter esenţial în garantarea sufragiului universal. 103. Cu privire la principiul egalităţii votului, Codul bunelor practici în materie electorală arată că acesta presupune că „fiecare alegător are în mod normal dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Votul multiplu, care este încă o neregularitate întâlnită adesea în noile democraţii, este în mod evident interzis - atât în cazul când alegătorul votează de mai multe ori în acelaşi loc, cât şi când alegătorul votează simultan în mai multe locuri, cum ar fi la locul actual de domiciliu şi la locul anterior de domiciliu“ (Raportul explicativ, paragraful 11). Prin urmare, regula este votul în localitatea de domiciliu, fiind instituite excepţii, de exemplu, dacă persoanele care îşi satisfac serviciul militar nu pot reveni la locul de domiciliu în ziua alegerilor, ele trebuie să fie înregistrate la secţiile de votare din localităţile în care este dislocată unitatea lor militară (Raportul explicativ, paragraful 41). O altă perspectivă a principiului egalităţii votului o constituie egalitatea puterii electorale, potrivit căreia mandatele trebuie repartizate în mod egal pentru toate circumscripţiile electorale după unul dintre următoarele criterii: numărul populaţiei, numărul rezidenţilor care domiciliază în circumscripţia respectivă (inclusiv minorii), numărul alegătorilor înregistraţi, eventual numărul votanţilor. Este de dorit o combinaţie adecvată a acestor criterii [pct. 2.2 (ii) din Liniile directoare]. Mai mult, în circumscripţiile electorale plurinominale, [...] circumscripţiile trebuie să corespundă unităţilor administrative teritoriale şi nu este de dorit o redistribuire a mandatelor. Consecinţele politice ale revizuirii hotarelor circumscripţiilor sunt foarte importante şi, de aceea, este esenţial ca acest proces să nu favorizeze un partid şi să nu defavorizeze minorităţile naţionale [pct. 2.2 (vi) din Liniile directoare]. 104. Din analiza prevederilor legale naţionale şi a Recomandărilor Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), rezultă că domiciliul sau reşedinţa este un element de identificare a persoanei cu drept de vot, prin raportare la care aceasta este înregistrată în documentele oficiale care stau la baza elaborării listelor electorale. Acest element de identificare este unul esenţial, întrucât constituie fundamentul a două principii electorale europene: principiul sufragiului universal şi principiul egalităţii votului. Statuând că întocmirea corectă a listelor electorale are un caracter esenţial în garantarea sufragiului universal, Codul bunelor practici în materie electorală atribuie o importanţă majoră domiciliului sau reşedinţei şi prin instituirea implicită a votului în secţiile de votare din circumscripţia de domiciliu sau de reşedinţă, ca garanţie a principiului egalităţii votului, cu excepţii temeinic justificate şi, recomandabil, de evitat. În mod similar, legea română stabileşte domiciliul sau reşedinţa cetăţenilor români drept criteriu de constituire a circumscripţiilor electorale şi prevede arondarea cetăţenilor români cu drept de vot la secţiile de votare din circumscripţia electorală de domiciliu sau de reşedinţă. De asemenea, realizarea listelor electorale permanente cade în sarcina autorităţilor publice locale din unităţile administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul sau reşedinţa. Toate aceste aspecte demonstrează caracterul definitoriu al domiciliului sau reşedinţei în organizarea sufragiului, în procedura electorală şi în exercitarea efectivă a dreptului la vot. 105. Libertatea alegătorilor de a-şi exprima voinţa politică implică în primul rând ca procedura de votare prevăzută de lege să fie respectată. În practică, alegătorii trebuie să aibă posibilitatea să voteze pentru listele sau candidaţii înregistraţi în circumscripţia electorală în care au domiciliul sau reşedinţa, ceea ce înseamnă că ei trebuie să primească buletinele de vot în care sunt înscrise numele acelor candidaţi în vederea exercitării dreptului de vot (Raportul explicativ, paragraful 27). Având în vedere că, pe de o parte, potrivit art. 5 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare, şi, pe de altă parte, potrivit art. 54 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 208/2015, depunerea candidaturilor este condiţionată de dovada susţinerii unui minimum de alegători înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, apare nu numai ca firesc, dar este în logica şi în scopul legii ca exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor dintr-o anumită circumscripţie electorală să se realizeze cu privire la persoanele înscrise pe listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor din respectiva circumscripţie. 106. Având în vedere că „prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci parlamentari“ (Decizia nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010), Curtea reţine că art. 69 din Constituţie constituie fundamentul juridic al mandatului reprezentativ. Acest text constituţional constituie cheia principală în interpretarea raporturilor constituţionale dintre parlamentar, pe de o parte, şi alegătorii lui, partidele sau formaţiunile politice care au susţinut respectiva candidatură şi Camera din care face parte parlamentarul, pe de altă parte. Consecinţa juridică a mandatului reprezentativ este aceea că, sub aspectul conţinutului mandatului parlamentar, în exercitarea acestuia, membrii Parlamentului reprezintă poporul şi, în temeiul art. 2 din Constituţie, exercită, în numele acestuia, suveranitatea naţională. Ca expresie a voinţei generale, mandatul parlamentarului se integrează în puterea legiuitoare, organ constituţional colectiv, însă exercitarea sa se realizează individual în cadrul Camerei din care parlamentarul face parte. Cu alte cuvinte, întrucât voinţa generală se realizează la nivelul Parlamentului, acesta, în ansamblul său, are un mandat ce rezultă din modul de exercitare şi realizare a mandatului fiecărui parlamentar. 107. În această lumină, modul de dobândire a mandatului de către fiecare parlamentar este esenţial pentru respectarea principiului reprezentativităţii. Ca expresie a acestui principiu, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 208/2015 stabilesc că senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor determinându-se prin raportare la numărul de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale (un deputat la 73.000 de locuitori, un senator la 168.000 de locuitori), fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4 (prin anexa nr. 1 la lege este stabilit numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, pe fiecare circumscripţie în parte). Stabilirea acestor norme de reprezentare constituie doar premisa respectării principiului menţionat, ceea ce îi dă consistenţă de facto fiind alegerea persoanelor care vor ocupa aceste mandate de către înşişi cetăţenii pentru care acestea au fost create, şi anume cei care au domiciliul sau reşedinţa în respectiva circumscripţie electorală. 108. Prin urmare, întrucât, pe de o parte, deputaţii şi senatorii reprezintă în Parlamentul României circumscripţia electorală unde au candidat, o persoană putând candida numai într-o singură circumscripţie electorală, potrivit art. 52 alin. (6) din lege, şi, pe de altă parte, circumscripţia electorală este delimitată prin raportare la unităţile administrativ-teritoriale în care îşi au domiciliul sau reşedinţa un anumit număr de alegători, Curtea constată că deputaţii şi senatorii sunt reprezentanţii acestor alegători, ale căror voturi le-au obţinut în competiţia electorală, în cadrul alegerilor parlamentare. Chiar dacă, în virtutea mandatului reprezentativ, deputatul sau senatorul, din punct de vedere juridic, nu are nicio răspundere faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat, raporturile sale cu alegătorii rămân raporturi morale, politice, parlamentarul fiind reprezentantul acestora în forul legislativ. 109. În concluzie, atâta vreme cât, potrivit legii în vigoare, (i) criteriul care stă la baza constituirii circumscripţiilor electorale este domiciliul sau reşedinţa cetăţenilor români cu drept de vot dintr-o unitate administrativ-teritorială, (ii) numărul de mandate dintr-o circumscripţie electorală se determină prin raportare la numărul de locuitori care domiciliază sau au reşedinţa în respectiva unitate administrativ-teritorială, (iii) candidaţii pentru ocuparea acestor mandate au făcut dovada susţinerii unui minimum de persoane din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţa în circumscripţia respectivă, iar (iv) secţiile de votare se organizează în limitele unităţilor administrativ-teritoriale, deci în limitele circumscripţiilor electorale, Curtea constată că, pentru a respecta un sufragiu universal şi egal, dreptul la vot al cetăţeanului nu poate fi exercitat decât în limita circumscripţiei electorale corespunzătoare unităţii administrativ-teritoriale în care se află domiciliul sau reşedinţa sa. Cu alte cuvinte, alegătorul aflat în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul poate vota la orice secţie de votare, însă condiţionat de faptul ca respectiva secţie de votare să se afle în cadrul circumscripţiei electorale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa. De altfel, aceasta era soluţia legislativă pe care o consacra legea în forma anterioară modificării. De asemenea, pentru a respecta principiul reprezentativităţii, Curtea constată că dreptul de a fi ales al cetăţeanului nu poate fi exercitat decât prin raportare la persoanele care urmează a fi reprezentate, astfel că un deputat sau un senator poate dobândi mandatul doar ca urmare a întrunirii voturilor cetăţenilor care îşi au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală pe care parlamentarul urmează a o reprezenta în forul legislativ. 110. În acest cadru, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, care elimină condiţia restrictivă şi permit alegătorului să voteze în orice secţie de votare, independent de circumscripţia electorală unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, înlăturând efectele juridice pe care legea în vigoare le atribuie unor elemente esenţiale ale exercitării dreptului de vot şi dreptului de a fi ales al cetăţeanului (domiciliul sau reşedinţa), cu consecinţa eludării însuşi scopului pentru care au fost înfiinţate circumscripţiile electorale, încalcă drepturile fundamentale consacrate de art. 36 şi art. 37 din Constituţie. 111. O atenţie deosebită, sub aspectul sufragiului egal şi al principiului reprezentativităţii, o acordă Codul bunelor practici în materie electorală minorităţilor naţionale. Acesta stabileşte că, în conformitate cu principiile dreptului internaţional, legislaţia electorală trebuie să garanteze egalitatea pentru persoanele care aparţin minorităţilor naţionale prin interzicerea oricărei discriminări împotriva lor, astfel că delimitarea circumscripţiilor electorale nu trebuie să creeze un obstacol pentru reprezentarea acestor persoane în organul ales (Raportul explicativ, paragraful 22). Or, în condiţiile în care norma criticată elimină condiţia votului în cadrul circumscripţiei electorale în care cetăţeanul îşi are domiciliul sau reşedinţa, creând indirect posibilitatea migrării populaţiei în ziua organizării alegerilor dincolo de graniţele unităţilor administrativ-teritoriale judeţene sau a municipiului Bucureşti, Curtea constată că este înlăturată protecţia oferită minorităţilor naţionale prin delimitarea circumscripţiilor electorale, iar egalitatea cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale în procedura de desemnare a reprezentanţilor proprii în forul legislativ naţional nu mai este garantată, în contradicţie cu prevederile art. 6 din Constituţie. 112. Având în vedere toate argumentele prezentate mai sus şi ţinând seama de faptul că modul de exercitare a dreptului la vot, respectiv a dreptului de a fi ales, în cadrul procedurilor electorale, are consecinţe directe asupra modului de constituire a celor două Camere ale Parlamentului - exercitarea celor două drepturi electorale constituind, de fapt, fundamentul organului reprezentativ suprem, potrivit art. 62 alin. (1) din Constituţie -, Curtea reţine că orice vătămare a drepturilor electorale prin dispoziţiile legale aplicabile viciază însăşi procedura electorală şi rezultatul alegerilor. Acest fapt se reflectă în mod inerent asupra compunerii acestei instituţii fundamentale a statului, încălcând prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) privind caracterul de organ reprezentativ suprem al Parlamentului şi ale art. 62 alin. (1) privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. 113. Revenind la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, întrucât art. I pct. 35 şi art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, obligaţia respectării Constituţiei şi principiul securităţii juridice, precum şi art. 36, art. 37 şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, lipsind de legitimare şi reprezentativitate mandatul de parlamentar, Curtea constată că actul normativ al legiuitorului delegat afectează drepturile electorale ale cetăţenilor, precum şi regimul constituţional al Parlamentului. Prin urmare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, în ansamblul său, contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. 114. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 martie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată considerând că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate (i) putea fi admisă numai cât priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la art. IV alin. (1) din actul de legislaţie delegată; şi (ii) trebuia respinsă în privinţa celorlalte aspecte criticate, indiferent că motivele invocate vizau motive de neconstituţionalitate extrinsecă sau intrinsecă. 1. Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020, formulând atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. 2.1. Extrinsec, Avocatul Poporului a considerat că legiuitorul delegat şi-a depăşit competenţa atunci când a intervenit în materie electorală de vreme ce art. 115 alin. (6) din Constituţie precizează că „ordonanţele de urgenţă nu pot […] afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, […] drepturile electorale […]“. 2.2. În acord cu opinia majoritară apreciem că prevederile constituţionale menţionate nu instituie o interdicţie absolută de a legifera pe calea ordonanţei de urgenţă în domeniul electoral, ci doar una relativă, anume numai în măsura în care prin legislaţia delegată ar fi afectate în sens negativ (în sensul pe care jurisprudenţa Curţii Constituţionale l-a dat acestei sintagme, a se vedea cu precădere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008) instituţiile fundamentale ale statului ori drepturile electorale ale cetăţenilor. Celelalte condiţii de constituţionalitate extrinsecă, prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, nu au fost nici criticate, nici analizate de Curtea Constituţională, deşi ar fi interesant de ştiut de ce nu au fost ele invocate de Avocatul Poporului în acest caz particular. 3. Intrinsec, Avocatul Poporului a criticat doar dispoziţiile art. I pct. 35 şi art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020. 4.1. În acord parţial cu opinia majoritară apreciem că excepţia de neconstituţionalitate ridicată putea fi admisă cu privire la art. IV alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 deoarece, mai recent, în absenţa oricăror repere constituţionale în materie, dar preluând o viziune strictă cu privire la principiul securităţii juridice în materie electorală din Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia), Curtea Constituţională a stabilit că nu este posibilă organizarea simultană a două tipuri de scrutin, deşi a permis organizarea simultană a oricărui tip de alegeri şi a unui referendum. Detalii referitoare la jurisprudenţa constituţională relevantă în materie se regăsesc din abundenţă în opinia majoritară. 4.2. Cu toate acestea, în context merită amintit şi faptul că democraţia instituită de Constituţia României, adoptată prin referendum pe 8 decembrie 1991, a fost marcată de coincidenţa alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale, care au fost organizate simultan, adică în aceeaşi zi, în anii 1992, 1996, 2000 şi 2004 fără ca acest lucru să fi fost considerat a încălca dreptul fundamental de vot sau dreptul fundamental de a fi ales ale cetăţenilor. Într-adevăr, diferenţa dintre durata mandatului parlamentar (păstrat de 4 ani) şi durata mandatului prezidenţial (modificat la 4 ani) a fost instituită abia prin revizuirea Constituţiei din 2003. Dar nu revizuirea constituţională a interzis organizarea mai multor tipuri de scrutin simultan, în aceeaşi zi; ea doar a operat o distincţie între durata unor mandate, fapt care a determinat în fapt un decalaj între alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale. Acest decalaj nu are rang constituţional, ci ţine de realitatea faptică a datelor concrete la care pot fi organizate alegeri. Acest decalaj nu este absolut, căci în 2024 alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale vor avea loc în acelaşi an şi, strict din perspectiva Constituţiei, ele pot fi organizate şi în aceeaşi zi. Prin urmare, realitatea obiectivă arată caracterul circumstanţial şi nu constituţional al regulii nou create şi, în egală măsură, dovedeşte încă odată cât de important este ca judecătorul constituţional să judece exclusiv prin raportare la normele constituţionale, fără a ţine seama de reguli infraconstituţionale ori conjuncturi vremelnice. Însă atâta vreme cât jurisprudenţa Curţii Constituţionale este coerentă şi nu a cunoscut modificări în această materie, ea se constituie într-un reper ce nu poate fi ignorat. 5.1. În dezacord cu opinia majoritară apreciem că excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă cu privire la art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 în raport cu criticile formulate deoarece prin faptul că se acordă posibilitatea de a vota în orice secţie de vot alegătorului care în ziua votului nu se află în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă nu este afectat în sens negativ (în sensul pe care jurisprudenţa Curţii Constituţionale l-a dat acestei sintagme, a se vedea cu precădere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.189/2008, precitată) dreptul fundamental de vot, ci, dimpotrivă, se facilitează exercitarea sa. 5.2. Posibilitatea - acordată cu titlu de excepţie - alegătorilor de a vota în alte secţii de votare decât cele cărora le-au fost arondaţi dacă în ziua votului nu se află în localitatea de domiciliu a existat dintotdeauna în legislaţia electorală din România. Ea a ţinut şi ţine seama de realitatea obiectivă a unei mobilităţi a electoratului care nu poate fi aneantizată, nici chiar în ziua votului, căci este ilustrarea unui alt drept fundamental, anume libertatea de circulaţie, iar concilierea exercitării celor două drepturi de rang constituţional a fost şi este posibilă inclusiv prin intermediul reglementărilor cuprinse în legi electorale. 5.3. Nu este mai puţin adevărat că de această facilitate, acordată de succesive legi electorale, dar numai cu titlu de excepţie (subliniem încă odată), s-a abuzat uneori atât de mult încât legiuitorul a simţit nevoia să intervină pentru a contracara fenomenul cunoscut sub denumirea colocvială de „turism electoral“. În acest scop s-au instituit garanţii care vizează modalitatea concretă de exercitare a votului (sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot) şi au fost instituţionalizate facilităţi - care au căpătat rang de regulă şi nu de excepţie - precum cea prevăzută de art. 84 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 208/2015, care permite exercitarea votului şi în localitatea de reşedinţă dar numai cu îndeplinirea unor formalităţi prealabile. Prevederile art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 continuă această tendinţă de relaxare a condiţiilor formale în care poate fi exercitat dreptul fundamental de vot, transformând o excepţie - prevăzută anterior ca o facilitate pentru acei alegători care în ziua votului nu se află în localitatea de domiciliu - într-o regulă generală, fără ca, pentru a beneficia de această nouă opţiune, să mai fie necesară îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile. Această abordare cu privire la modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot este cel puţin discutabilă şi poate pune serioase probleme de organizare a alegerilor. Felul în care ea a fost introdusă în legislaţia electorală, fără o solidă fundamentare anterioară, fără nicio circumstanţiere, fără evaluarea impactului pe care l-ar putea avea asupra electoratului ori asupra organizării alegerilor sau valorificării rezultatelor votului poate aduce în discuţie şi noţiunea de calitate a legii, pe care însă Avocatul Poporului nu a amintit-o în sesizarea sa. Cu riscul de a ilustra dictonul vox clamantis in deserto, trebuie amintită încă odată importanţa actului de legiferare, inclusiv pe calea legislaţiei delegate, şi necesitatea imperioasă a unei fundamentări cât mai temeinice a oricărei soluţii normative, iar nu recurgerea la expediente şi soluţii care doar aparent sunt adecvate, dar pe fond produc distorsiuni mai mari decât problemele pe care sunt chemate să le rezolve. Însă, în sine, posibilitatea de a exercita dreptul de vot în mod aleatoriu în raport cu criteriul teritorial al arondării alegătorilor la anumite secţii de votare dacă în ziua votului alegătorii nu se află în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă nu încalcă nici drepturile electorale fundamentale şi nici caracterul reprezentativ al sistemului electoral pentru care a optat legiuitorul. 5.4. Astfel, în România tipul de scrutin utilizat în cadrul alegerilor parlamentare (în prezent, reprezentare proporţională) nu este normă de rang constituţional, ci de rang legislativ. Însă nici norma de rang legislativ nu este afectată prin prevederea introdusă de ordonanţa de urgenţă nr. 26/2020 căci norma de reprezentare (numărul de locuitori căruia îi corespunde un mandat de parlamentar, noţiune definitorie pentru scrutinul bazat pe reprezentarea proporţională) este şi rămâne stabilită în funcţie de populaţia ţării. Norma de reprezentare nu variază în funcţie de numărul alegătorilor care participă la vot în cadrul unui scrutin concret şi cu atât mai puţin în funcţie de numărul alegătorilor care participă la vot într-una sau alta din circumscripţiile electorale ori secţiile de votare. Altfel spus, reprezentarea proporţională în sine (tipul de scrutin utilizat în prezent în România şi stabilit prin lege, şi nu prin Constituţie) nu este afectată de rata participării la vot ori de modalitatea concretă sau locul în care populaţia participă la vot. Dimpotrivă, modalitatea de determinare a numărului de mandate ce revin fiecărui competitor electoral în urma votului, modalitatea de repartizare a mandatelor pe circumscripţii electorale (în cadrul primei etape), modalitatea de redistribuire la nivel naţional a mandatelor nealocate şi a voturilor valabil exprimate, dar încă neutilizate (în cadrul celei de a doua etape utilizându-se metoda Hondt, care rupe orice legătură între voturi şi circumscripţia electorală unde voturile au fost exprimate), modalitatea de atribuire în concret a mandatelor către cei aleşi (ajungându-se - rareori, e drept - până la procedeul tragerii la sorţi), toate dovedesc faptul că în cadrul scrutinului de reprezentare proporţională utilizat în România în prezent mandatele parlamentarilor nu sunt determinate de voturile exprimate întro circumscripţie sau alta ori într-o secţie de votare sau alta. Confuzia realizată în cadrul opiniei majoritare între norma de reprezentare şi coeficientul electoral (câtul rezultat din împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la numărul mandatelor atribuite unei circumscripţii electorale, operaţiune matematică realizată în cadrul primei etape de repartizare a mandatelor pe circumscripţii electorale) nu schimbă cu nimic această realitate şi nu poate justifica declararea drept neconstituţională a unei norme de rang legal care instituie o facilitate pentru alegători, chiar dacă această facilitate frizează abuzul de drept şi a fost introdusă într-un mod extrem de nefericit în legislaţia electorală. Altfel spus, nu orice eroare de reglementare este neapărat şi o nerespectare a Constituţiei. 5.5. Pe de altă parte, criticile formulate de Avocatul Poporului şi motivele invocate de opinia majoritară în sprijinul acestei invalidări sunt cel puţin surprinzătoare prin raportare la dispoziţii clare şi neechivoce ale Constituţiei României. Astfel, exprimarea suveranităţii naţionale în cadrul Parlamentului nu se obţine prin însumarea unor mandate individuale ce ar rezulta în urma unor raporturi directe de reprezentare a unor interese locale, ci constituie o manifestare colectivă, solidară şi indivizibilă, a întregii naţiuni. O analiză riguros juridică, detaşată de circumstanţe conjuncturale şi contingenţe contextuale ale momentului adoptării actului normativ ori ale momentului la care Curtea Constituţională a realizat controlul de constituţionalitate, nu poate ajunge la concluzii care să pună în pericol expresia juridică a suveranităţii naţionale astfel cum a fost aceasta consacrată în articolul 2 din Constituţia României. Nu se poate susţine că, în cadrul democraţiei reprezentative din România contemporană, deputaţii şi senatorii „au un mandat general de reprezentare a intereselor locale“ atâta vreme cât art. 2 alin. (2) din Constituţie reglementează explicit faptul că „Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu“. Nu se poate ajunge la concluzia că, în cadrul democraţiei reprezentative din România contemporană, ar fi imaginabilă stabilirea unei legături directe şi exclusive între cetăţenii cu drept de vot din cadrul unei circumscripţii electorale, eventual arondaţi anumitor secţii de votare, şi parlamentarii care ar urma să îi reprezinte în forul legislativ de vreme ce art. 69 alin.(2) din Constituţie prevede expres că „Orice mandat imperativ este nul“. Atunci când aspecte factuale şi contextuale vor fi fost date uitării deciziile Curţii Constituţionale vor continua a fi citite şi ar fi de dorit ca ele să rămână un reper pentru conduita autorităţilor publice, şi nu să se transforme, de exemplu, în piedici pentru organizarea simultană a alegerilor parlamentare şi a celor prezidenţiale atâta vreme cât o astfel de interdicţie nu există în legea fundamentală. 6. În fine, chiar dacă art. I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 ar fi putut fi declarat neconstituţional, nu se poate înţelege în ce mod neconstituţionalitatea intrinsecă şi punctuală a doar două articole din cadrul actului normativ deferit Curţii Constituţionale determină neconstituţionalitatea extrinsecă şi integrală a ansamblului actului normativ, de vreme ce singurul aspect de neconstituţionalitate extrinsecă ce ar putea rezulta din prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie - care se referă doar la conţinutul normativ al ordonanţelor de urgenţă, adică exclusiv la aspecte de constituţionalitate intrinsecă - a fost înlăturat chiar de opinia majoritară în prima parte a demonstraţiei sale, atunci când a precizat că legea fundamentală română nu instituie o interdicţie absolută de a legifera pe calea ordonanţei de urgenţă în domeniul electoral. Cu acelaşi risc de a ilustra dictonul vos clamantis in deserto susţinem cu tărie că de coerenţa, consecvenţa şi corectitudinea argumentelor Curţii Constituţionale depinde şi autoritatea reală a deciziilor sale. Pe cale de consecinţă considerăm că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate putea fi admisă doar în parte, anume doar în privinţa art. IV alin. (1) din actul de legislaţie delegată şi trebuia respinsă în privinţa celorlalte aspecte criticate. Acest lucru nu absolvă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2020 de alte vicii, pe care în mod evident le are, dar care fie nu au fost deferite Curţii Constituţionale, fie nu pot fi sancţionate de jurisdicţia constituţională. Judecător, prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
