Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROCEDURĂ din 20 decembrie 2019  privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 PROCEDURĂ din 20 decembrie 2019 privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 17 din 13 ianuarie 2020
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 234 din 20 decembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 13 ianuarie 2020.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    SECŢIUNEA 1
    Scop
    ART. 1
     Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final, denumită în continuare procedură, stabileşte etapele procesului de schimbare a furnizorului, modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată, precum şi schimbul de date dintre clientul final şi operatorii economici implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Domeniu de aplicare
    ART. 2
    (1) Procedura se aplică clienţilor finali, furnizorilor de energie electrică/gaze naturale, denumiţi în continuare furnizori, operatorilor de reţea şi operatorului pieţei de echilibrare din sectorul energiei electrice, după caz, implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului.
    (2) Prezenta procedură nu se aplică în cazul:
    a) preluării clientului final de către furnizorul de ultimă instanţă pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale în regim de ultimă instanţă;
    b) cedării consumatorilor izolaţi de gaze naturale de tip A sau de tip B operatorului de distribuţie a gazelor naturale, concesionar al serviciului public de distribuţie din unitatea administrativ-teritorială în care aceştia sunt situaţi.

    (3) Iniţierea procesului conform procedurii de schimbare a furnizorului nu poate avea loc:
    a) în situaţia pierderii dreptului de folosinţă al titularului contractului de furnizare a gazelor naturale/energiei electrice asupra locului de consum;
    b) în ultimele 21 de zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a contractului de furnizare, prevăzute în acesta.


    SECŢIUNEA a 3-a
    Definiţii şi abrevieri
    ART. 3
    (1) În sensul prezentei proceduri, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) contract de reţea/acces la sistem - contract pentru prestarea serviciului de distribuţie/transport a/al energiei electrice/gazelor naturale, după caz;
    b) data schimbării efective a furnizorului - data de la care produce efecte contractul de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale încheiat cu furnizorul nou;
    c) furnizor actual - furnizorul care desfăşoară activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale pentru clientul final până la data schimbării efective a furnizorului;
    d) furnizor nou - furnizorul care desfăşoară activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale pentru clientul final de la data schimbării efective a furnizorului;
    e) operator de reţea - operatorul de transport şi de sistem, operatorul de distribuţie, inclusiv al unui sistem de distribuţie închis, operatorul conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei de gaze naturale, în sistemul/reţeaua/ conducta căruia este racordat locul de consum al clientului final pentru care se solicită schimbarea efectivă a furnizorului de energie electrică/gaze naturale;
    f) procesul de schimbare a furnizorului - totalitatea etapelor prin care, pe parcursul derulării unui contract de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, clientul final decide denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu furnizorul actual şi încheie un contract de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale cu un furnizor nou;
    g) sistarea procesului de schimbare a furnizorului - încetarea procesului de schimbare a furnizorului în situaţia în care, pe parcursul derulării procedurii de schimbare a furnizorului, clientul final anunţă furnizorul nou că renunţă la contractul încheiat.

    (2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu definiţiile din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, în vigoare, şi din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, în vigoare.
    (3) Abrevierile utilizate în cadrul prezentei proceduri au următoarele semnificaţii:
    a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    b) CLC - cod loc de consum gaze naturale;
    c) FA - furnizor actual;
    d) FN - furnizor nou;
    e) OR - operator de reţea;
    f) POD - punct de livrare energie electrică;
    g) PRE - parte responsabilă cu echilibrarea.


    CAP. II
    Procesul de schimbare a furnizorului
    SECŢIUNEA 1
    Condiţii generale
    ART. 4
    Procesul de schimbare a furnizorului se desfăşoară pentru unul sau mai multe locuri de consum ale unui client final.

    ART. 5
    (1) În procesul de schimbare a furnizorului de către un client final sunt implicaţi: clientul final, FA, FN, OR şi PRE, după caz, care au obligaţia de a acţiona astfel încât schimbarea efectivă a furnizorului să se producă în termen de maximum 21 de zile calendaristice de la data notificării de către clientul final, cu respectarea condiţiilor contractuale.
    (2) Schimburile de informaţii între FN, OR şi FA sunt efectuate în format electronic de tip XML sau prin intermediul aplicaţiei web, pusă la dispoziţie de OR.
    (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), până la data de 30 iunie 2020, schimburile de informaţii între FN, OR şi FA pot fi transmise şi în format electronic editabil (Word, Excel).

    ART. 6
    (1) FN notifică OR, în numele clientului final, în orice zi lucrătoare, iniţierea schimbării efective a furnizorului.
    (2) Data schimbării efective a furnizorului poate fi orice zi calendaristică, fără a se depăşi termenul prevăzut la art. 5 alin. (1).

    ART. 7
    Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit pentru clientul final, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de declanşarea sau parcurgerea acestuia.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Etapele procesului
    ART. 8
    (1) Iniţierea procesului de schimbare a furnizorului are loc la data la care clientul final a solicitat schimbarea furnizorului prin transmiterea notificării prevăzute la art. 10 alin. (1).
    (2) Contractul de furnizare încheiat cu FN produce efecte de la data schimbării efective a furnizorului.
    (3) Contractul de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale încheiat cu FA încetează la data schimbării efective a furnizorului. Încetarea contractului de furnizare prin denunţare unilaterală de către clientul final nu are niciun efect asupra obligaţiilor decurgând din executarea contractului până la momentul încetării acestuia.
    (4) Pe baza contractului de furnizare încheiat cu clientul final, FN are obligaţia de a întreprinde demersurile necesare încheierii contractului de reţea/acces la sistem.
    (5) La solicitarea clientului final adresată FN odată cu încheierea contractului de furnizare, în condiţiile reglementarilor în vigoare, prin derogare de la prevederile alin. (4), clientul final realizează direct demersurile necesare încheierii cu OR a contractului de reţea/acces la sistem.

    ART. 9
    (1) Anterior încheierii contractului de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale, potenţialul FN poate solicita OR, numai cu acordul scris şi explicit al clientului final, o verificare a datelor de identificare ale clientului final şi ale locului de consum al acestuia şi transmiterea capacităţii rezervate şi a istoricului de consum lunar pentru ultimele 12 luni.
    (2) OR verifică datele transmise de potenţialul FN prevăzute la alin. (1) şi în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea solicitării confirmă/infirmă corectitudinea acestora şi transmite FN capacitatea rezervată şi istoricul de consum lunar pentru ultimele 12 luni aferente locului de consum.
    (3) În situaţia în care în urma verificării efectuate de OR se constată că datele de identificare ale clientului final şi ale locului de consum nu corespund cu cele din baza de date a OR, potenţialul FN comunică clientului final acest rezultat în termen de maximum două zile lucrătoare de la data la care a intrat în posesia acestora. Procedura se reia după soluţionarea de către clientul final a problemelor referitoare la neconcordanţa acestor date.

    ART. 10
    (1) În vederea schimbării efective a furnizorului, odată cu încheierea contractului de furnizare cu FN clientul final completează şi depune la FN notificarea privind schimbarea furnizorului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Prin notificarea prevăzută la alin. (1) clientul final împuterniceşte FN să notifice OR schimbarea furnizorului la locul său de consum şi să notifice FA denunţarea unilaterală a contractului de furnizare încheiat de clientul final cu FA, cu respectarea condiţiilor contractuale.
    (3) După primirea notificării prevăzute la alin. (1), FN este responsabil cu informarea clientului final cu privire la derularea procesului de schimbare a furnizorului. La solicitarea clientului final, FN are obligaţia de a-i transmite datele şi informaţiile primite de la OR şi FA, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data la care a intrat în posesia acestora.

    ART. 11
    (1) La depunerea notificării prevăzute la art. 10 alin. (1), FN transmite FA notificarea de denunţare unilaterală a contractului încheiat între clientul final şi FA, cu respectarea condiţiilor contractuale.
    (2) FA are obligaţia să permită clientului final schimbarea efectivă a furnizorului în termen de 21 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1).
    (3) În termen de maximum o zi lucrătoare de la înregistrarea notificării prevăzute la art. 10 alin. (1), FN are obligaţia să transmită la OR, în format electronic, notificarea de schimbare a furnizorului pentru locul de consum al clientului final. OR are obligaţia să confirme FN în maximum o zi lucrătoare primirea notificării şi să transmită numărul cu care a fost înregistrată aceasta.
    (4) Notificarea de schimbare a furnizorului transmisă de FN către OR trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii corecte şi complete:
    a) datele de identificare ale clientului final;
    b) adresa locului de consum şi POD/CLC;
    c) denumirea FN;
    d) perioada de valabilitate a contractului încheiat cu FN;
    e) tipul contractului de furnizare încheiat cu FN, respectiv cu servicii sau fără servicii reglementate incluse;
    f) data propusă pentru schimbarea efectivă a furnizorului.


    ART. 12
    (1) OR verifică şi validează corectitudinea datelor prevăzute la art. 11 alin. (4) şi transmite FN şi FA, în format electronic, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea notificării de schimbare a furnizorului prevăzute la art. 11 alin. (3), o notificare cu privire la efectuarea schimbării furnizorului prin care confirmă data schimbării efective a furnizorului. Această notificare constituie pentru FA notificare pentru încetarea contractului de reţea/acces la sistem pentru acel loc de consum de la data schimbării efective a furnizorului şi pentru FN notificare pentru încheierea contractului de reţea/acces la sistem pentru acel loc de consum de la data schimbării efective a furnizorului.
    (2) FN de gaze naturale are obligaţia să transmită clientului final notificarea OR cu privire la schimbarea furnizorului, în termen de o zi lucrătoare de la primirea acesteia.
    (3) Dacă pentru locul de consum de gaze naturale nu există contract de acces la sistem şi/sau instalaţia de utilizare nu este pusă în funcţiune, OR notifică FN, FA şi clientul final cu privire la aceasta, urmând ca furnizarea gazelor naturale de către FN să aibă loc după remedierea situaţiei.

    ART. 13
    (1) Pentru clienţii finali de gaze naturale cu consum mare şi pentru clienţii noncasnici mari de energie electrică, OR are obligaţia să pună la dispoziţia FA şi FN indexul echipamentului de măsurare stabilit prin citire, în ziua în care are loc schimbarea efectivă a furnizorului.
    (2) Pentru clienţii finali de gaze naturale cu consum mic şi pentru clienţii casnici şi clienţii noncasnici mici de energie electrică, OR are obligaţia să pună la dispoziţia FA şi FN indexul echipamentului de măsurare stabilit prin citire, autocitire de către clientul final sau estimat de către OR, valabil la data schimbării efective a furnizorului.
    (3) Dacă echipamentul de măsurare/contorul este cu telecitire, integrat într-un sistem de transmitere la distanţă a indexurilor, OR preia indexul teletransmis aferent datei schimbării efective a furnizorului.
    (4) Indexul echipamentului de măsurare stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1), (2) şi (3) este transmis de către OR la FA şi FN, în termen de maximum 8 zile lucrătoare; acest index stă la baza regularizării obligaţiilor de plată după data schimbării efective a furnizorului.

    ART. 14
    (1) OR are obligaţia să încheie cu FN ori, după caz, în condiţiile legislaţiei în vigoare, direct cu clientul final, în termen de maximum 5 zile de la transmiterea datelor conform art. 11 alin. (4), contractul de reţea/de acces la sistem, care produce efecte la data intrării în vigoare a noului contract de furnizare.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care OR are încheiat contract de reţea cu FN pentru alte locuri de consum, se încheie în termen de maximum 5 zile un act adiţional la contractul de reţea/de acces la sistem existent, conform reglementărilor în vigoare.
    (3) În cazul în care pentru locul de consum respectiv clientul final este titularul contractului de reţea/de acces la sistem şi nu solicită preluarea acestuia de către FN, contractul de reţea/de acces la sistem existent rămâne în vigoare.

    ART. 15
    După încheierea contractului de reţea conform prevederilor art. 14, în termen de maximum două zile lucrătoare, PRE a FN de energie electrică solicită operatorului de transport şi de sistem înregistrarea locului de consum în PRE respectivă, conform reglementărilor în vigoare. Operatorul de transport şi de sistem are obligaţia de a efectua toate operaţiunile necesare astfel încât data schimbării PRE sau a structurii PRE să coincidă cu data de la care contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu FN începe să producă efecte.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Sistarea procesului de schimbare a furnizorului
    ART. 16
    (1) Procesul de schimbare a furnizorului se sistează dacă:
    a) în termen de maximum 14 zile de la data înregistrării la FN a notificării de schimbare a furnizorului prevăzute la art. 10 alin. (1), contractul de furnizare cu FN nu a produs efecte, iar clientul final revine asupra notificării de schimbare a furnizorului prin transmiterea FN a unei notificări în acest sens; FN transmite notificarea la OR şi FA în maximum o zi de la primirea acesteia de la clientul final;
    b) pe parcursul derulării acestuia, OR primeşte de la alt furnizor decât FN o altă notificare de schimbare a furnizorului pentru acelaşi loc de consum.

    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), OR are obligaţia ca în termen de o zi lucrătoare de la primirea şi înregistrarea notificărilor să transmită tuturor părţilor implicate, în format electronic, o notificare de sistare a procesului de schimbare a furnizorului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Regularizarea obligaţiilor de plată după schimbarea efectivă a furnizorului
    ART. 17
    (1) Pe baza datelor de consum determinate conform prevederilor art. 13:
    a) FA emite factura cu decontul final de lichidare şi o transmite clientului final în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului;
    b) FN determină cantitatea de energie electrică/gaze naturale consumată pe care o va factura clientului final de la data schimbării efective a furnizorului, în conformitate cu prevederile contractului de furnizare încheiat cu acesta;
    c) OR emite factura de regularizare pentru serviciul prestat pentru FA până la data schimbării efective a furnizorului în cazul schimbării partenerului contractual;
    d) OR determină cantitatea de energie electrică/gaze naturale vehiculată pe care o va folosi la emiterea primei facturi pentru serviciul prestat noului partener contractual în baza contractului de reţea/acces la sistem.

    (2) În situaţia în care factura prevăzută la alin. (1) lit. a) conţine un sold pozitiv, clientul final are obligaţia să achite contravaloarea acesteia până la termenul scadent.
    (3) În situaţia în care factura prevăzută la alin. (1) lit. a) conţine un sold negativ, FA are obligaţia să returneze clientului final suma datorată, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii acesteia.
    (4) După încetarea contractului de furnizare a energiei electrice, factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi se comunică de către FA clientului final în termenele şi condiţiile prevăzute de actele normative aplicabile în vigoare.
    (5) În situaţia în care factura prevăzută la alin. (1) lit. a) şi factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi prevăzută la alin. (4) conţin un sold pozitiv, clientul final are obligaţia să achite contravaloarea acestora până la termenul scadent.
    (6) În situaţia în care factura prevăzută la alin. (1) lit. a) şi factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi prevăzută la alin. (4) conţin un sold negativ, FA are obligaţia să returneze clientului final sumele datorate, în condiţiile stabilite prin contract, în termen de maximum 5 zile de la data emiterii acestora.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Reguli privind schimbarea furnizorului în cazul locului de consum cu mai mulţi furnizori
    ART. 18
    (1) În cazul în care pentru un singur loc de consum clientul final de energie electrică are achiziţionată energia electrică simultan de la mai mulţi furnizori, schimbarea unuia dintre furnizorii actuali se realizează astfel:
    a) cu respectarea prevederilor prezentei proceduri, dacă are loc schimbarea furnizorului care asigură echilibrarea consumului de energie electrică pentru locul de consum respectiv;
    b) doar cu notificarea, cu cel puţin 21 de zile înainte de data schimbării, dacă se schimbă oricare dintre furnizorii care nu asigură echilibrarea consumului de energie electrică pentru locul de consum respectiv.

    (2) În cazul în care un loc de consum, pentru care clientul final de energie electrică are încheiat contract de furnizare cu un singur furnizor de energie electrică, îndeplineşte condiţia ca alimentarea cu energie electrică să se realizeze simultan pe baza mai multor contracte de furnizare a energiei electrice negociate şi clientul final optează pentru mai mulţi furnizori, schimbarea furnizorului actual se va efectua cu acel furnizor care va asigura şi echilibrarea consumului de energie electrică, respectiv care va asigura compensarea abaterilor consumului faţă de cantitatea totală contractată.

    ART. 19
    În situaţia în care pentru un singur loc de consum clientul final de gaze naturale îşi asigură necesarul de gaze naturale la acel loc de consum simultan de la mai mulţi furnizori, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2016, cu modificările ulterioare, procesul de schimbare a furnizorului se aplică în raport cu fiecare FA.

    CAP. III
    Dispoziţii finale
    ART. 20
    (1) Furnizorii şi OR au obligaţia, după caz, în conformitate cu reglementările în vigoare, să ţină evidenţa tuturor schimbărilor efective de furnizori de energie electrică/gaze naturale din zona proprie de licenţă şi să raporteze aceste date ANRE.
    (2) Furnizorii şi OR au obligaţia să păstreze toate documentele aferente schimbării furnizorului pentru o perioadă de 3 ani, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile activităţii de arhivare.
    (3) Un loc de consum neracordat la reţeaua de alimentare cu energie electrică/gaze naturale, inclusiv locul de consum deconectat de la reţea, nu poate fi alimentat cu energie electrică/gaze naturale decât după racordare, respectiv după eliminarea cauzei deconectării şi reconectare.

    ANEXA 1

    la procedură




    Către .........................................................
                        (denumirea furnizorului nou)
    NOTIFICARE
    nr. ................... din data de ...................
    privind schimbarea furnizorului
    Energie electrică []\u-3928? Gaze naturale []
    În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 234/2019,
    clientul final
    [pentru persoana fizică se va scrie]
    .....................…….........……, având cod client ......................., act de identitate (B.I./C.I./paşaport) seria ........…nr. ….......………, eliberat la data de ….............… de către …........................, codul numeric personal ………........……., domiciliat în localitatea ............……..…….……., str. …………........ nr. ……, bl. ………, sc. ……, et. …., ap. ………, judeţul ………………...., tel. …….., e-mail ......,
    [pentru persoana juridică se va scrie]
    ...................................., având cod client ......................, cod unic de înregistrare ............................., cu sediul în localitatea ……..........………., str. ….............……… nr. .…, bl. .…, sc. .…, et. .…, ap. .…, judeţul ………........., tel. ..............., fax ..........., e-mail ................., reprezentată legal prin ........................,
    prin prezenta împuternicesc pe ........................................................................:
                                                                             (denumirea furnizorului nou cu care s-a încheiat un contract de furnizare)
    a) să iniţieze, în numele şi pe seama noastră, procesul de schimbare efectivă a furnizorului, pentru următoarele locuri de consum:

┌──────┬────┬──────────────┬───────────┐
│ │ │ │Categoria │
│Nr. │POD/│Adresa locului│de consum │
│crt. │CLC │de consum │(casnic/ │
│ │ │ │noncasnic) │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│1 │ │ │ │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│2 │ │ │ │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│......│ │ │ │
└──────┴────┴──────────────┴───────────┘



    b) să notifice ............(denumirea furnizorului actual)............ cu privire la denunţarea unilaterală a
    Contractului de furnizare nr. ......./data ......... încheiat cu acesta.
    Data propusă pentru schimbarea efectivă a furnizorului este ......................................................... .
    Menţiuni privind contractul încheiat cu furnizorul actual:
    [] energie electrică
    1. Perioada de valabilitate a contractului:
    [] determinată: de la ....................... până la ....................
    [] nedeterminată

    2. Modalitatea de transmitere a notificării de denunţare unilaterală a contractului .............................
    [] gaze naturale

    1. Perioada de valabilitate a contractului:
    [] determinată: de la ....................... până la .......................
    [] nedeterminată

    2. Termenul şi condiţiile de denunţare unilaterală a contractului .........................................................
    3. Modalitatea de transmitere a notificării de denunţare unilaterală a contractului ..............................
    Menţiuni privind contractul încheiat cu furnizorul nou:
    [] energie electrică

    Perioada de valabilitate a contractului:
    [] determinată: de la ....................... până la .......................
    [] nedeterminată
    [] gaze naturale
    1. Perioada de valabilitate a contractului:
    [] determinată: de la ....................... până la .......................
    [] nedeterminată

    2. Tipul contractului de furnizare:
    [] cu servicii reglementate incluse
    [] fără servicii reglementate incluse






    Client final/Reprezentant legal al clientului final,
    ...................................................................
    (numele şi prenumele)
    .......................................
    (semnătura)

    ANEXA 2

    la procedură




    Către
    ...................................................................
    (clientul final)
    ...................................................................
    (furnizorul actual)
    ...................................................................
    (furnizorul nou cu care s-a încheiat un nou contract de furnizare)
    ...................................................................
    (alt furnizor nou de la care s-a primit o notificare de schimbare a furnizorului)
    NOTIFICARE
    nr. ............ din data de ...............
    de sistare a procesului de schimbare a furnizorului
    Energie electrică [] \u-3928? Gaze naturale []
    În conformitate cu prevederile art. 16 din Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 234/2019,
    vă notificăm faptul că pentru clientul final
    [pentru persoana fizică se va scrie]
    .....................….........……, având cod client ................, act de identitate (B.I./C.I./paşaport) seria ..… nr. …………, eliberat la data de …..…… de către …………., codul numeric personal ……………., domiciliat în localitatea ........………….……., str. ……....……...... nr. .…, bl. .…, sc. .…, et. .…, ap. ...., judeţul ………………...., tel. ….......................….., e-mail ….......................…..,
    [pentru persoana juridică se va scrie]
    .....................….........……, având cod client ................, cod unic de înregistrare ............................, cu sediul în localitatea ……..............………., str. ……....……...... nr. .…, bl. .…, sc. .…, et. .…, ap. .…, judeţul …………...., tel. .................., fax .............., e-mail .............., reprezentată legal prin ...................,
    s-a primit o nouă solicitare de schimbare a furnizorului/o revenire la notificarea privind schimbarea furnizorului actual, pentru următoarele locuri de consum:

┌──────┬────┬──────────────┬───────────┐
│ │ │ │Categoria │
│Nr. │POD/│Adresa locului│de consum │
│crt. │CLC │de consum │(casnic/ │
│ │ │ │noncasnic) │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│1 │ │ │ │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│2 │ │ │ │
├──────┼────┼──────────────┼───────────┤
│......│ │ │ │
└──────┴────┴──────────────┴───────────┘



    Operator de reţea,
    ...................................................................
    (denumirea operatorului de reţea)
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016