Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 22 iulie 2020  privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor  în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 22 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 658 din 24 iulie 2020
    Având în vedere faptul că, pe termen scurt, provocarea cea mai importantă rămâne combaterea şi limitarea efectelor crizei COVID-19 asupra sănătăţii şi economiei, fapt care impune adoptarea unor măsuri economice de redresare şi de creştere a încrederii populaţiei,
    întrucât în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă au fost adoptate măsuri în acord cu schimbările înregistrate pe piaţa muncii astfel încât impactul negativ asupra acesteia să fie cât mai redus,
    luând în considerare necesitatea protecţiei sociale a salariaţilor angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,
    ţinând cont de faptul că se menţin în continuare regulile de distanţare fizică, inclusiv la locul de muncă,
    luând în considerare faptul că adoptarea de măsuri de sprijin are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional, precum şi asigurarea unei surse de venit salariaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2,
    ţinând cont de faptul că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, ar putea contribui la creşterea şomajului la nivel naţional, la riscul de excluziune socială, precum şi la amplificarea decalajului socioeconomic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemia SARS-CoV-2 şi restul populaţiei,
    aceste elemente vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ARTICOL UNIC
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 24 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, salariaţii angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti beneficiază de acordarea indemnizaţiei prevăzute la art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare.
    (2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se calculează pentru numărul de zile în care activitatea a fost suspendată.
    (3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.
    (4) De măsura prevăzută la alin. (1) nu beneficiază salariaţii aflaţi în concediu medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.
    (5) Regimul fiscal aplicabil indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) este cel reglementat la art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, şi la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru,
                    Raluca Turcan
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru
                    p. Ministrul finanţelor publice,
                    Gheorghe Pecingină,
                    secretar de stat
                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru

    Bucureşti, 22 iulie 2020.
    Nr. 120.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016