Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 4 februarie 2020  pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării Institutului Naţional de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 4 februarie 2020 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării Institutului Naţional de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 103 din 11 februarie 2020
    Având în vedere că în anul 2019 România a obţinut statutul de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE,
    luând în considerare necesitatea achitării de către Institutul Naţional de Statistică a cotizaţiilor aferente anului 2019, precum şi pentru următorii ani în care România are calitatea de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE, precum şi că plata cotizaţiei pe anul 2019 pentru statutul de asociat trebuie efectuată în cel mai scurt timp, respectiv 30 de zile de la data emiterii facturii aferente anului 2019,
    ţinând seama de faptul că neplata contribuţiilor financiare, actualizate cu rata oficială a inflaţiei din ţara gazdă aferentă anului calendaristic anterior celui de referinţă, potrivit Rezoluţiei revizuite a Consiliului OCDE privind parteneriatele în cadrul organismelor OCDE, duce la suspendarea, respectiv încetarea dreptului de participare a României în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE,
    avându-se în vedere că în cazul neadoptării imediate a prezentei reglementări se periclitează capacitatea de asumare a obligaţiilor financiare şi de asemenea participarea României la OCDE, cu următoarele consecinţe negative:
    a) impactul negativ asupra producţiei de date statistice fiabile, relevante şi de calitate care trebuie să se bazeze pe standarde şi metodologii agreate la nivel internaţional,
    b) sincope în implementarea recomandărilor Consiliului privind bunele practici statistice,
    c) nerespectarea programului de comparabilitate internaţională între statele membre,

    ţinând cont de faptul că accederea României la acest comitet constituie un pas important spre realizarea obiectivului general de aderare de facto a României la OCDE,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    ART. I
    Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La anexa nr. 1 „Lista organizaţiilor internaţionale interguvernamentale la care România este membră“, la punctul II „Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale“, poziţia 53 va avea următorul cuprins:
    "

┌────┬────────────┬──────┬───────────┬────────┬──────────────┬───────────┐
│ │ │ │ │ │Instituţia │ │
│ │ │ │ │ │română care │ │
│Nr. │Denumirea │ │Anul │Anul │coordonează │ │
│crt.│organizaţiei│Sediul│înfiinţării│aderării│relaţiile cu │Explicaţii │
│ │ │ │ │României│organizaţia │ │
│ │ │ │ │ │internaţională│ │
│ │ │ │ │ │respectivă │ │
├────┼────────────┼──────┼───────────┼────────┼──────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │România │
│ │ │ │ │ │ │participă, │
│ │ │ │ │ │ │începând cu│
│ │ │ │ │ │ │anul 2019, │
│ │OCDE - │ │ │ │ │cu statut │
│ │Comitetul de│ │ │ │ │de asociat,│
│ │Statistică │ │ │ │Institutul │la │
│„53.│şi │Paris │1961 │2019 │Naţional de │activitatea│
│ │Guvernanţă │ │ │ │Statistică │Comitetului│
│ │în │ │ │ │ │de │
│ │Statistică │ │ │ │ │Statistică │
│ │ │ │ │ │ │şi │
│ │ │ │ │ │ │Guvernanţă │
│ │ │ │ │ │ │în │
│ │ │ │ │ │ │Statistică“│
└────┴────────────┴──────┴───────────┴────────┴──────────────┴───────────┘

"

    2. La anexa nr. 2.2 „Cotizaţii la alte organisme internaţionale“, la subcapitolul „Institutul Naţional de Statistică“, poziţia 2 va avea următorul cuprins:
    "

┌───┬──────────┬────┬──────────────────┐
│ │ │ │21.000 Sumele │
│ │OCDE - │ │reprezentând │
│ │Comitetul │ │cotizaţiile anuale│
│ │de │ │se actualizează cu│
│ │Statistică│ │rata oficială a │
│„2.│şi │euro│inflaţiei din ţara│
│ │Guvernanţă│ │gazdă, aferentă │
│ │în │ │anului │
│ │Statistică│ │calendaristic │
│ │ │ │anterior celui de │
│ │ │ │referinţă“ │
└───┴──────────┴────┴──────────────────┘

"



    ART. II
    (1) Se aprobă plata cotizaţiei în valoare de 6,041.10 euro în vederea participării României ca asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE, pentru anul 2019, precum şi plata cotizaţiei anuale în valoare de 21.000 euro pentru anii următori în care România are calitatea de asociat în cadrul Comitetului de Statistică şi Guvernanţă în Statistică al OCDE.
    (2) Echivalentul în lei al sumelor necesare plăţii cotizaţiei anuale pentru Comitetul de Statistică şi Guvernanţă în Statistică se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică.
    (3) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la alin. (1) se calculează pe baza raportului de schimb leu/euro în funcţie de cursul oficial al BNR de la data efectuării plăţii.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Antonel Tănase
                    Şeful Cancelariei Prim-Ministrului,
                    Ionel Dancă
                    Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
                    Andrei Tudorel
                    Ministrul afacerilor externe,
                    Bogdan Lucian Aurescu
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 4 februarie 2020.
    Nr. 14.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016