Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 206 din 18 septembrie 2020  pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 206 din 18 septembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 858 din 18 septembrie 2020
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La anexa nr. II capitolul I punctul 1, după punctul 4^3 al notei de la subpunctul 1.3 se introduc trei noi puncte, punctele 4^4-4^6, cu următorul cuprins:
    "4^4. Nivelul de salarizare al funcţiei de la nr. crt. 6 se aplică şi funcţiei de şef serviciu din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
4^5. Nivelul de salarizare al funcţiei de la nr. crt. 7 se aplică şi funcţiei de şef birou din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
4^6. Personalul care ocupă funcţia de asistent medical-şef pe unitate beneficiază de majorarea salariului de bază cu 15% dacă îşi desfăşoară activitatea într-un spital cu un număr de paturi cuprins între 250 şi 400, respectiv cu 7,5% dacă îşi desfăşoară activitatea într-un spital cu un număr de paturi mai mic de 250."

    2. La anexa nr. VIII capitolul I litera A punctul I, punctul 4^1 de la notă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4^1. Salariile de bază prevăzute la lit. c), d) şi e) se aplică şi personalului din cadrul gărzilor forestiere, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării"

    3. La anexa nr. VIII capitolul I litera A punctul I, după punctul 6 al notei se introduc două noi puncte, punctele 7 şi 8, cu următorul cuprins:
    "7. În Compartimentul inspecţie şi pază ecologică al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» va fi utilizată funcţia de inspector ecolog în locul funcţiei de consilier, pentru cei cu studii superioare, respectiv funcţia de agent ecolog în locul funcţiei de referent, pentru cei cu studii medii, fiind salarizaţi în mod corespunzător la nivelul funcţiei înlocuite.
8. Personalul din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» şi comisariatul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul rezervaţiei, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază, care nu se ia în calcul la limita sporurilor prevăzută la art. 25. Sporul se acordă proporţional cu timpul lucrat în rezervaţie."

    4. La anexa nr. VIII capitolul I litera A punctul II, punctul 1 de la notă se abrogă.
    5. La anexa nr. VIII capitolul II, subtitlul literei H se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "AGENŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI"

    6. La anexa nr. VIII capitolul II litera H, nota de la litera a) se abrogă.


    ART. II
    (1) Începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază de care beneficiază personalul din cadrul instituţiilor şi unităţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului se stabilesc la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2021.
    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului care a beneficiat de majorările salariale prevăzute de Legea nr. 156/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    ART. III
    (1) Prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
    (2) Reîncadrarea personalului şi stabilirea noilor salarii de bază ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor art. I se fac după aplicarea în anul 2021 a prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    FLORIN IORDACHE
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

    Bucureşti, 18 septembrie 2020.
    Nr. 206.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016