Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 7 din 26 februarie 2020  referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 în ceea ce priveşte disciplina financiară începând cu exerciţiul financiar 2021 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 în ceea ce priveşte flexibilitatea între piloni în anul calendaristic 2020 - COM (2019) 580 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 7 din 26 februarie 2020 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 în ceea ce priveşte disciplina financiară începând cu exerciţiul financiar 2021 şi a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 în ceea ce priveşte flexibilitatea între piloni în anul calendaristic 2020 - COM (2019) 580 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 161 din 27 februarie 2020
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/369 din 10.12.2019,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarităţii şi principiul proporţionalităţii, cu menţiunea că există multe aspecte de clarificat.

    ART. 2
    Senatul României:
    (1) apreciază că este benefică propunerea iniţiată de Comisie, dar consideră că mai sunt necesare discuţii de clarificare, iar un an în plus (2021) este ineficient având în vedere stadiul negocierilor viitoarei PAC post 2020 şi al viitorului CFM 2021-2027, ale căror compromisuri finale se preconizează a fi întârziate;
    (2) consideră că:
    a) transferul de fonduri de la pilonul II (măsuri de dezvoltare rurală) la pilonul I (plăţi directe) nu este oportun, din următoarele considerente:
    1. măsurile de sprijin stabilite prin PNDR sunt menite asigurării dezvoltării durabile a zonelor rurale, în contextul promovării de către Uniune a obiectivului de protecţie şi îmbunătăţire a mediului;
    2. măsurile de agromediu şi climă, plăţile pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, măsurile pentru dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor ocupă o pondere însemnată a alocărilor financiare.
    Aceste măsuri sunt bine cunoscute de beneficiari, aşteptările lor în privinţa alocărilor financiare trebuie confirmate în continuare;


    b) pentru ca flexibilitatea între dezvoltarea rurală şi plăţile directe să poată fi aplicată, cuantumul maxim care poate fi transferat ar trebui să fie stabilit pe baza unui cuantum fix, şi nu pe baza unui procentaj. Este oportun să se prevadă posibilitatea aplicării în continuare a flexibilităţii şi să fie stabilit cuantumul maxim care poate fi transferat de la dezvoltarea rurală la plăţile directe;
    c) având în vedere nivelul cuantumului mediu la ha al plăţilor directe, cu 30% mai mic decât cuantumul mediu la ha al UE-27 al altor state membre, dinamica de creştere a suprafeţei solicitate pentru plăţile directe, aşteptările fermierilor în privinţa nivelului plăţilor directe, transferul dinspre FEGA spre FEADR nu ar fi oportun nici pentru 2020. Nivelul plăţilor directe trebuie să fie egal pentru toţi fermierii indiferent în ce stat membru îşi desfăşoară activitatea şi pentru a nu se afecta competitivitatea în contextul condiţiilor concurenţiale ale pieţei unice europene.
    Sumele din anexă sunt cele care rezultă din calculul conform art. 14(2) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013. În cazul României este prevăzută suma de 241.375.835 euro, care rezultă din înmulţirea sumei de 965.503.339 euro cu 25%.
    Suma de 965.503.339 este prevăzută în anexa IX - Defalcarea sprijinului Uniunii pentru tipurile de intervenţii pentru dezvoltarea rurală (2021-2027), menţionate la art. 83 alin. (3) la Regulamentul privind planurile strategice;

    d) având în vedere că România susţine un buget mai mare, adecvat pentru măsurile de dezvoltare rurală din perioada 2021-2027, ar trebui ca această anexă să fie adoptată cu rezerva adoptării CFM 2021-2027;
    e) statele membre au nevoie de cel puţin un an şi jumătate pentru elaborarea şi aprobarea planului strategic, a legislaţiei naţionale, a procedurilor interne, a ghidurilor, dar şi a adaptării sistemului informatic pentru gestionarea intervenţiilor;
    f) trebuie să se asigure menţinerea tuturor intervenţiilor din actualele regulamente, inclusiv ajutoarele naţionale de tranziţie la nivelul anului 2020, respectiv 50%;
    g) perioada de tranziţie ar trebui să fie mai mare de 1 an, în funcţie de estimările fiecărei administraţii naţionale de implementare şi legiferare;
    h) statele membre, inclusiv România, trebuie să analizeze în detaliu constituirea sumelor prevăzute în anexa la prezenta propunere de regulament.


    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    TITUS CORLĂŢEAN

    Bucureşti, 26 februarie 2020.
    Nr. 7.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016