Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 83 din 27 septembrie 2016  privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Agenţia pentru Azil a Uniunii Europene şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010 COM (2016) 271    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 83 din 27 septembrie 2016 privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind Agenţia pentru Azil a Uniunii Europene şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010 COM (2016) 271

EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 3 octombrie 2016

    În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

    Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1018, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 20 septembrie 2016, Camera Deputaţilor:
    1. Susţine obiectivul privind acordarea de asistenţă tehnică operativă şi tehnică sporită statelor membre pentru gestionarea sistemelor de azil şi de primire, în special în cazuri de presiune disproporţionată.
    2. Atrage atenţia asupra potenţialului conflict al prevederii conform căreia Comisia Europeană poate adopta o decizie prin intermediul unui act de punere în aplicare atunci când, în cazul unei presiuni disproporţionate asupra sistemelor de azil sau de primire, un stat membru nu solicită agenţiei asistenţă operativă şi tehnică sau nu acceptă o ofertă de acest tip din partea agenţiei sau nu ia măsuri suficiente pentru a face faţă presiunii sau nu respectă recomandările Comisiei Europene, afectând astfel eficacitatea sistemelor de azil şi de primire într-o asemenea măsură încât s-ar pune în pericol funcţionarea sistemului european comun de azil (SECA), şi invită Comisia Europeană să ia masurile necesare pentru a evita materializarea acestui risc.
    3. Salută intenţia de a cuprinde în echipele de asistenţă experţi cu profiluri profesionale relevante pentru domeniul protecţiei copilului, având în vedere creşterea numărului de copii neînsoţiţi în rândul migranţilor şi al solicitanţilor de azil, precum şi introducerea aspectelor legate de tratarea cererilor de protecţie internaţională care au ca obiect copiii în cadrul activităţilor de formare şi recomandă ca protecţia drepturilor copilului să fie reflectată cât mai puternic în atribuţiile şi sarcinile agenţiei.
    4. Atrage atenţia că sarcina constituirii unei capacităţi de colectare şi analizare a informaţiilor privind situaţia în materie de azil din Uniune şi din ţări terţe, în cadrul agenţiei propuse, trebuie să se extindă doar asupra datelor şi analizelor ce prezintă valoare adăugată, comparativ cu cele din alte surse sau care sunt disponibile prin alte agenţii ale Uniunii, pentru a evita creşterea nejustificată a cheltuirii banilor contribuabililor europeni.
    5. Consideră că implicarea activă a agenţiei propuse şi a experţilor în activităţile de examinare a cererilor de azil conduce la riscuri disproporţionate în ceea ce priveşte securitatea datelor şi interferează prea mult cu sistemele naţionale în materie; propune ca o astfel de implicare să fie restrânsă la cazuri temeinic motivate şi limitată la ceea ce reprezintă o valoare adăugată certă.
    6. Îşi exprimă îngrijorarea cu privire la dreptul agenţiei de a demara din proprie iniţiativă un exerciţiu de monitorizare pentru a evalua sistemele de azil sau de primire ale unui stat membru, ori de câte ori există motive serioase de îngrijorare privind funcţionarea oricărui aspect al sistemelor de azil sau de primire ale statului membru respectiv, deoarece această modalitate de exercitare a dreptului de monitorizare ar putea conduce la excese; recomandă ca agenţia să justifice temeinic acţiunile de monitorizare din proprie iniţiativă.
    7. Atrage atenţia că indicatorii, orientările şi bunele practici în materie de azil depind şi de cadrul naţional economico-social specific fiecărui stat membru şi recomandă ca acestea să fie tratate cu prudenţă în ceea ce priveşte transpunerea în practica Uniunii.
    8. Solicită Comisiei Europene să explice în ce anume constau standardele operaţionale privind punerea în aplicare a instrumentelor legislative ale Uniunii în materie de azil, pe care noua agenţie urmează să le elaboreze, şi care sunt garanţiile prevăzute pentru a fi limitate doar la ceea ce este necesar, astfel încât să nu afecteze drepturile în materie, care sunt de competenţa statelor membre.
    9. Îşi exprimă îngrijorarea cu privire la prevederea conform căreia agenţia evaluează dacă statele membre sunt pregătite să facă faţă provocărilor ce ar decurge dintr-o eventuală presiune disproporţionată asupra sistemelor lor de azil şi de primire, având în vedere că pregătirea statelor membre în acest domeniu nu se poate rezuma la aspecte administrative, ci prezintă şi conotaţii culturale şi politice legitime, pe care agenţia nu are capacitatea de a le estima.
    10. Consideră că modelul prevăzut, bazat pe obligaţia de cooperare, ar trebui să conţină şi posibilitatea neparticipării statului membru, în anumite situaţii în care statul membru consideră că respectarea acestei obligaţii ar conduce la o povară administrativă exagerată sau ar veni în contradicţie cu legislaţia naţională.
    11. Salută atenţia acordată protecţiei datelor personale şi gestiunii detaliate a acestora.

    Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 septembrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                                FLORIN IORDACHE


    Bucureşti, 27 septembrie 2016.
    Nr. 83.


                                      ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016